Antena Căutare

Tătăruşanu: Ar fi o dezamăgire să nu ne calificăm la campionatul european

Portarul Ciprian Tătăruşanu a declarat că ar fi o dezamăgire ca echipa naţională să nu se califice la Euro-2020, în condiţiile în care România organizează meciuri la turneul final.

Portarul Ciprian Tătăruşanu a declarat că ar fi o dezamăgire ca echipa naţională să nu se califice la Euro-2020, în condiţiile în care România organizează meciuri la turneul final.

"Mitriţă a fost chemat, a jucat foarte bine, a dat două goluri şi cu asta basta. Este normal să fie tristeţe în vestiar când iei gol în minutul 93, dar avem în continuare şanse şi trebuie să credem în ele până la capăt. Putem să învingem Suedia, am fost foarte aproape să învingem Norvegia şi cred că sunt de aceeaşi valoare. Atmosfera în tribune a fost superbă, 9n.r. - copiii) ne-au susţinut pe toată durata partidei, a fost super, o atmosferă de vis. Gata meciul, a trecut, trebuie să ne gândim la următoarea dublă. Ar fi o dezamăgire să nu ne calificăm la campionatul european, pentru că ne-am dorit foarte mult şi cred că am arătat la fiecare meci o atitudine potrivită. Ar fi păcat să nu participăm când turneul final este organizat de noi. Azi toţi ne-am dorit să câştigăm, am dat totul, am alergat 95 de minute, dar nu s-a putut mai mult. Normal, când ratezi un penalti eşti afectat, dar se întâmplă să mai ratezi câte un penalti", a declarat Tătăruşanu.

România a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, marţi, pe Arena Naţională, cu Norvegia, în etapa a VIII-a a Grupei H a preliminariilor Euro-2020. Puşcaş a ratat un penalti, în minutul 52. România rămâne pe locul al treilea al grupei.

Au marcat: Mitriţă '62 / Sorloth '90+2.

Articolul continuă după reclamă

În minutul 51, Mitriţă l-a deschis pe Bancu în careul oaspeţilor, iar Berge l-a busculat pe jucătorul Universităţii Craiova. Arbitrul a dictat penalti. Puşcaş a executat lovitura de la 11, dar Jarstein a respins în corner, în minutul 52.

În minutul 64, Florin Andone a trimis balonul cu capul în bară.

La această partidă au asistat 29.854 de copii şi însoţitori ai acestora, după ce UEFA a sancţionat echipa României cu un meci cu porţile închise.

Sursa : news.ro

Burleanu îi reclamă pe norvegieni la UEFA: Este o insultă adusă copiilor noştri... Antrenorul secund al naţionalei Norvegiei despre copiii de pe Arena Naţională: O parodie...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce impozit plătește Gigi Becali la stat în fiecare lună. Cât îl costă FCSB: „Nu mai spun de taxe, TVA”
Ce impozit plătește Gigi Becali la stat în fiecare lună. Cât îl costă FCSB: „Nu mai spun de taxe, TVA”
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Ana Bărbosu face senzație în SUA. Gimnasta a doborât un record în prima ei competiție: Locul 1 + cel mai bun debut
Ana Bărbosu face senzație în SUA. Gimnasta a doborât un record în prima ei competiție: Locul 1 + cel mai bun debut
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de 10 ani pe drumurile din Tulcea
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul accidentului”
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x