Antena Căutare

Ultimul drum al Reginei Ana: 13 august - zi de doliu național pe teritoriul României

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Reginei Ana. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Guvern.În această zi, toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Reginei Ana. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Guvern.În această zi, toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și aerogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc.

Aceeași obligație le revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau reședință. Posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură vor trebui să își adapteze programul în mod corespunzător.

Sâmbătă, la ora 10.55, sicriul Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, moment în care vor suna clopotele bisericilor ortodoxe din împrejurimi şi de la Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”.

Articolul continuă după reclamă

Cortegiul funerar va porni spre Curtea de Argeş, după slujba ortodoxă din Sala Tronului a Palatului Regal din Capitală de la ora 10.00.

Conform programului anunţat de Casa Regală, la ora 11.30, sicriul va fi aşezat în maşina mortuară.

De la ora 11.35 la ora 12.00, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă.

De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş unde se estimează că va ajunge la 14.45, pe ruta Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei.

Clopotele bisericilor ortodoxe din Curtea de Argeş vor vesti, la ora 15.00, momentul începerii slujbei ortodoxe de înmormântare la Necropola Regală a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeş.

Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa familiei regale a României şi a membrilor familiilor regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.

Sâmbătă, Guvernul României a decretat zi de doliu naţional.

BAC 2016. Câţi candidaţi s-au înscris în Bucureşti în sesiunea de toamnă... Ultimul drum al Majestății sale. Slujbă emoționantă pentru Regina Ana, la Palatul Regal din București...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Dovlecii rămași după Halloween, un motiv de îngrijorare. La ce ar putea fi folosiți
Dovlecii rămași după Halloween, un motiv de îngrijorare. La ce ar putea fi folosiți
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei sale soții
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua inclusiv locul de veci
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x