Antena Căutare

Un portret al lui Mozart la 13 ani, vândut pentru 4 milioane de euro

Un tablou care îl înfăţişează pe compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart la vârsta de 13 ani a fost vândut, la o licitaţie Christie's din Paris, pentru 4 milioane de euro, potrivit BBC.

Mozart este imortalizat în Italia, în ianuarie 1770, cântând la clavecin. Muzicianul se afla într-un turneu la acel moment.

Christie's a precizat că Mozart şi tatăl lui stătea la Verona cu Pietro Lugiati, un oficial al Republicii Veneţia. Admirator al lui Mozart, el a fost cel care a comandat portretul.

„Cel mai probabil, a fost pictat de maestrul veronez Giambettino Cignaroli, care era vărul lui Lugiati”, a declarat Astrid Centner, şefa departamentului Vechi Maeştri al casei de licitaţii din Paris.

Doar cinci portrete i-au fost făcute lui Mozart în timpul vieţii lui.

Articolul continuă după reclamă

Portretul i-a intrigat pe specialişti mai ales pentru că în faţa subiectului se află o întreagă compoziţie, care există doar în tablou, nu şi în realitate. La momentul turneului în Italia, el era deja considerat „copil minune”.

Lucrarea muzicală este marcată „molto allegre” şi unii muzicologi spun că ar fi fost compusă de Mozart, iar alţii spun că stilul este al compozitorului veneţian Baldassare Galuppi.

Portretul a ajuns la Christie's din colecţia lui Alfred Cortot, pianist şi dirijor franco-elveţian.

Sursa : news.ro

Dezastru la recalcularea pensiilor. Banii în plus nu vor ajunge la pensionari mai devreme. Ministrul Muncii, anunț de ul... Doi pietoni, între care un copil, loviți de un șofer băut. Bărbatul era atât de beat, încât poliţiştii nu au reuşit să-l...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P)Șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul de curățenie-cei mai căutați candidați fără studii superioare
(P)Șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul de curățenie-cei mai căutați candidați...
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Apar detalii uluitoare în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Au fost audiați șoferul și bucătăreasa, urmează iubitul cu 50 de ani mai tânăr
Apar detalii uluitoare în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Au fost audiați șoferul și bucătăreasa, urmează... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Culorile de păr ale anului 2026: inspirații între naturalețe și glamour
Culorile de păr ale anului 2026: inspirații între naturalețe și glamour Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Oraşul din lume considerat cel mai rece de pe Pământ. Aici temperaturile ajung şi la - 45 de grade
Oraşul din lume considerat cel mai rece de pe Pământ. Aici temperaturile ajung şi la - 45 de grade Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x