Antena Căutare

ANAF a scos la concurs zeci de posturi de șefi, alături de alte locuri de muncă vacante. Salariile mari atrag românii

ANAF a scos la concurs zeci de posturi de conducere la direcţiile regionale ale finanţelor publice şi administraţiile fiscale judeţene, dar și în structura centrală. Este vorba despre funcții de director general și șef de administrație. Însă sindicatele din Finanțe susțin că în instituție există un deficit de peste 20% în ceea ce privește posturile de execuție, nu cele de conducere. 

ANAF a scos la concurs zeci de posturi de conducere la direcţiile regionale ale finanţelor publice şi administraţiile fiscale judeţene, dar și în structura centrală. Este vorba despre funcții de director general și șef de administrație. Însă sindicatele din Finanțe susțin că în instituție există un deficit de peste 20% în ceea ce privește posturile de execuție, nu cele de conducere.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a scos la concurs peste 60 de posturi de conducere din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi administraţiilor fiscale judeţene, numai pentru funcţiile de director şi şef de administraţie. Toate acestea vor fi ocupate în urma organizării unor concursuri ce vor fi susţinute în data de 18 noiembrie, anul acesta. Conform legislaţiei în vigoare, orice post de conducere dintr-o instituţie publică nu poate sta vacant mai mult de nouă luni, dar cu toate acestea există funcţii în cadrul ANAF pentru care nu s-au organizat concursuri de mai mulţi ani de zile”, arată Sindicatului Naţional Meridian, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, prin aceste măsuri anunţate se încearcă ocuparea doar a unora dintre ele și că, de fapt, sunt vacante mai multe posturi decât cele anunţate, printre care se află şi cele de şefi de servicii sau de birouri.

De asemenea, organizaţia subliniază faptul că nu trebuie uitat deficitul de peste 20% a posturilor de execuţie, situaţie existentă din cauza faptului că nu au mai fost organizate de mai mult timp concursuri pentru recrutarea acestora, scrie digi24.ro.

Articolul continuă după reclamă

„Având în vedere toate aceste împrejurări ne exprimăm speranţa ca în viitorul apropiat să fie organizate cât mai multe concursuri, atât pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere cât şi pentru măcar o parte dintre cele de execuţie, măsuri absolut necesare pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii Fiscului”, se mai spune în comunicat.

Postul din Alba care se află pe lista celor scoase la concurs de ANAF este de șef administrație adjunct inspecție fiscală (DGRFP Brașov – AJFP Alba). Candidații trebuie să aibă 7 ani vechime, să fie ”din sistem”, adică să fie numit într-o funcție publică din clasa I și să nu aibă o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile legii și să fie absolvent de studii universitare de licență ( diplomă de licență sau echivalentă) în domeniul științe economice/juridice/administrative. De asemenea, trebuie să aibă studii universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice.

Înscrierile pentru aceste posturi se fac până în 6 noiembrie. Proba scrisă va fi în 18 noiembrie și ulterior interviul.

Primele imagini de la Banchetul Imperial din Japonia. Ce ţinută a ales să îmbrace soţia lui Klaus Iohannis... Top 10 cele mai bune școli din București la Evaluarea Națională 2019. Sectorul 3 nu are nicio instituție în clasament...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de 10 ani pe drumurile din Tulcea
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul accidentului”
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x