Antena Căutare

Bogdan o vede pentru prima dată pe Hannelore după sosirea pe „Insula Iubirii”! „Privirea ei îmi va spune tot”

Pentru prima dată de când au ajuns pe „Insula Iubirii”, Bogdan are ocazia de a o vedea pe iubita sa, însă nu față în față, ci la un Bonfire la care acesta poate afla tot parcursul lui Hannelore de la sosirea în Thainlanda.

Pentru prima dată de când au ajuns pe „Insula Iubirii”, Bogdan are ocazia de a o vedea pe iubita sa, însă nu față în față, ci la un Bonfire la care acesta poate afla tot parcursul lui Hannelore de la sosirea în Thainlanda.

O petrecere cu tematică arăbească la Purimuntra le oferă ispitelor ocazia unui atac cum încă băieții nu au văzut, o seară plină de provocări, de jocuri de seducție și de limite încălcate. Aceasta până ce Ionuț și Bogdan au aflat că sunt așteptați la Bonfire.

Cu limite clare stabilite de acasă, cu înțelegeri încheiate, Bogdan știe că în cazul său, trădarea viitoarei mirese nu trebuie să însemne un sărut sau chiar mai mult, ci e vorba de anumite priviri sau de atenția sporită pe care ar putea să o acorde unei ispite, după cum chiar el i-a mărturisit lui Ionuț Gojman. „Privirea ei îmi va spune tot”, a spus acesta emoționat.

Cum a reacționat acesta după ce a văzut imaginile cu iubita sa, telespectatorii pot afla duminică seara, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție „Insula Iubirii”.

Articolul continuă după reclamă
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două foste ispite de la Insula Iubirii s-au căsătorit! Cei doi au devenit soț și soție într-un cadru de poveste
Două foste ispite de la Insula Iubirii s-au căsătorit! Cei doi au devenit soț și soție într-un cadru de poveste
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x