Antena Căutare

Insula Iubirii, 22 iulie 2025. Cine sunt ispitele surpriză din sezonul 9. Concurenții au avut parte de o veste neașteptată

Surprizele nu au întârziat să apară la Insula Iubirii sezonul 9, pe 22 iulie 2025. Concurenții au aflat cine sunt ispitele surpriză. Radu Vâlcan i-a luat prin surprindere cu vestea pe care le-a dat-o.

Fetele au petrecut o noapte singure în vila din Thailanda, după ce au fost separate de partenerii lor. Acestea au adormit cu gândul la bărbați alături de care au venit pe insulă, fără să se gândească la ceea ce urmează să le aștepte.

Ca de fiecare dată, Radu Vâlcan a pregătit o surpriză de zile mari atât fetelor cât și băieților în ediția 2 din sezonul 9 Insula Iubirii, de pe 22 iulie 2025. Prezentatorul TV a dat o veste ce i-a lăsat pe concurenți cu gurile căscate.

Citește și: Insula Iubirii, 21 iulie 2025. Adevărul care a ieșit la iveală despre Isabel și Claudiu la prima ceremonie a focului. Ce s-a aflat

Se pare că testul fidelității abia acum începe pentru unii concurenți. Ispitele surpriză și-au făcut apariția în fața lor, iar spiritele s-au încins imediat. Fetele s-au înțeles doar din priviri cu partenerii de viață.

„Mai avem o surpriză. De fapt, două surprize!”, a fost replica lui Radu Vâlcan înainte ca haosul să se dezlănțuie.

Cum au reacționat concurenții când au văzut ispitele surpriză în ediția 2 din sezonul 9 Insula Iubirii, de pe 22 iulie 2025

Concurenții nu s-au așteptat ca Oana Monea și Teo Costache să revină în noul sezon al reality show-ului. Aceștia se laudă cu o experiență vastă în arta seducției, iar acest lucru va pune la încercare cuplurile.

„Ăla e Teo?!”, a fost reacția Mariei Avram atunci când ispitele surpriză s-au apropiat de ea.

„Mă, e Teo?”, a întrebat Bianca Dan.

„Suntem vizați!”, a mai adăugat soția lui Marius Avram.

Oana Monea și Teo Costache au venit mai pregătiți ca niciodată să se bucure de experiența Insula Iubirii în compania altor persoane. De data aceasta, tânărul nu o mai are aproape pe Iustina, cea pentru care a avut sentimente sezonul trecut.

Citește și: Insula Iubirii, 21 iulie 2025. Adevărul care a ieșit la iveală despre Isabel și Claudiu la prima ceremonie a focului. Ce s-a aflat

De asemenea, ispita feminină surpriză a evidențiat că își dorește să fie cât mai reală acum: „Dacă va fi să găsesc o conexiune reală aici cu atât mai bine. Mi-am propus ca anul acesta să fiu mai relaxată, poate mai naturală. Să mă bucur de orice”

„Nu e atât de frumoasă!”, i-a spus Maria soțul ei.

„Eu îl știam pe Teo din sezonul trecut, pe Oana la fel din sezoanele trecute”, a punctat Andrei Lemnaru.

„Știm la ce să ne așteptăm din partea lor, e în avantajul nostru!”, a completat Marian Grozavu.

„Teo e ce trebuie!”, a zis și Bianca Dan.

În timpul ceremoniei, Marius Avram a ținut să scoată la iveală un detaliu neștiut despre soția lui. Se pare că Maria Avram a fost impresionată de sinceritatea lui Teo Costache în sezonul trecut, fiind singura ispită care i-a plăcut.

Insula Iubirii sezonul 9 se difuzează în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Insula PLUS și Insula EXTRA se văd în AntenaPLAY

În iulie, platforma AntenaPLAY le aduce abonaților nu doar episoade integrale din sezonul 9 al show-ului lor favorit, Insula Iubirii, ci și imagini pe care aceștia nu au ocazia să le vadă la televizor.

Săptămânal, abonații AntenaPLAY vor avea parte de imagini nedifuzate la televizor. Pe Insula PLUS, fanii emisiunii pot urmări secvențe de pe Insula Fetelor și Insula Băieților, care nu au apărut în episoadele de luni, marți și miercuri. Ce fac partenerii din cupluri când uită de prezența camerelor și cum se comportă timp cu adevărat timp de 21 de zile? Gesturile și acțiunile lor pot fi analizate pe Insula PLUS.

Cât despre Ceremoniile Focului, pe Insula EXTRA abonații pot urmări Bonfire integral, în fiecare săptămână. Cu alte cuvinte, reacțiile complete la vederea partenerilor în preajma ispitelor și replicile la cald date de concurenți și concurente în timpul Ceremoniei Focului vor putea fi analizate în detaliu pe Insula EXTRA.

Cum și-a primit George „Jaguarul” de la Insula Iubirii 2025 porecla. A fost înscris ca ispită de angajatele sale... Insula Iubirii, 22 iulie 2025. Naba Salem, Andreea Aurică și Maria Avram, replici tăioase în fața camerelor. Ce și-au sp...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia la Insula Iubirii
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Soarele pe Insula Iubirii arde la fel de tare ca focul din inimile concurenților. Produsele preferate le oferă protecția necesară
Soarele pe Insula Iubirii arde la fel de tare ca focul din inimile concurenților. Produsele preferate le oferă...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x