Antena Căutare

Insula Iubirii, sezonul 9. Cum arăta ispita Narcis Bujor de la Insula Iubirii înainte să se umple de mușchi și tatuaje

Narcis Bujor este una dintre cele mai active ispite din vila Escape. Acesta a reușit, în primele episoade, să se apropie de concurentele de la Insula Iubirii.

Narcis Bujor este una dintre cele mai active ispite din vila Escape. Acesta a reușit, în primele episoade, să se apropie de concurentele de la Insula Iubirii. | Antena 1 si Instagram

Fizicul său impunător, dar și atitudinea, l-au făcut pe Narcis Bujor să își câștige un loc în vila Escape, acolo unde a reușit să comunice și să petreacă timp alături de concurentele din sezonul 9 Insula Iubirii.

Insula Iubirii, sezonul 9. Cum arăta ispita Narcis Bujor de la Insula Iubirii înainte să se umple de mușchi și tatuaje

Chiar dacă Narcis este acum un munte de om, înalt și plin de mușchi, nu a arătat dintotdeauna așa.

Înainte să descopere pasiunea pentru sport și să petreacă mult timp în sala de forță, Narcis Bujor avea un corp atletic.

Articolul continuă după reclamă

În imaginile din 2019 are mai puțină masă musculată decât în prezent, deși tatuajele îi acopereau un braț și se întindeau pe piept. La vremea respectivă, ispita Narcis avea 27 de ani.

Cine e ispita Narcis Bujor de la Insula Iubirii sezonul 9

Narcis Bujor are 32 de ani și se face remarcat imediat ce intră într-o încăpere. Are o înălțime impunătoare de 194 centimetri și o pasiune clară pentru tatuaje. Hobby-ul s-a transformat în meserie în 2019, atunci când a devenit artist tatuator.

În plus, îmbină duritatea masculină, marcată și de faptul că se joacă cu focul, pentru a crea spectacole de neuitat ca fire performer, cu sensibilitatea, care poate fi evidențiată prin lucrurile pe care le scrie. Fire sensibilă și pasionată de frumos, el a scris un volum de poezii si epigrame care a fost publicat in presa locala din Tecuci.

În plus, ispita Narcis de la Insula Iubirii 2025 lucrează la un salon de tatuaje și este stripper în trupa lui Cornel Păsat.

Tânărul este pasionat de mersul la sală, de câini și călătorii. „Îmi place ca atunci când plec de undeva, să-mi fie simțită lipsa. Sunt un om interesant, dar trebuie să îți dorești să mă cunoști și să-ți dai interesul”, a dezvăluit ispita Narcis Bujor de la Insula Iubirii 2025.

Vezi imagini nedifuzate din sezonul 9 Insula Iubirii doar în AntenaPLAY

Săptămânal, abonații AntenaPLAY vor avea parte de imagini nedifuzate la televizor. Pe Insula PLUS, fanii emisiunii pot urmări secvențe de pe Insula Fetelor și Insula Băieților, care nu au apărut în episoadele de luni, marți și miercuri.

Ce fac partenerii din cupluri când uită de prezența camerelor și cum se comportă timp cu adevărat timp de 21 de zile? Gesturile și acțiunile lor pot fi analizate pe Insula PLUS.

Cât despre Ceremoniile Focului, pe Insula EXTRA abonații pot urmări Bonfire integral, în fiecare săptămână. Cu alte cuvinte, reacțiile complete la vederea partenerilor în preajma ispitelor și replicile la cald date de concurenți și concurente în timpul Ceremoniei Focului vor putea fi analizate în detaliu pe Insula EXTRA!

Francesca explică de ce a luat deciza ca ea și Cristi să rămână la Insula Iubirii 2025. Noi dezvăluiri, în lacrimi... Insula Iubirii, 29 iulie 2025. Francesca Sarao, prima concurentă care a decis să continue testul fără acordul partenerul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia la Insula Iubirii
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Soarele pe Insula Iubirii arde la fel de tare ca focul din inimile concurenților. Produsele preferate le oferă protecția necesară
Soarele pe Insula Iubirii arde la fel de tare ca focul din inimile concurenților. Produsele preferate le oferă...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x