Antena Căutare

Spiritele se încing! Tomi revine pe "Insula Iubirii" și provoacă dispute aprinse! Jojo către Elena: „Te urăsc!”

În cea de-a șaptea ediție a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, ce va fi difuzată miercuri, 8 iunie, la Antena 1, de la ora 20.30 își va face apariția una dintre cele mai controversate și senzuale ispite din sezonul trecut, Tomiță Giurgia. El vine cu dorința de a face și de această dată apel la calitățile sale de cuceritor, bazându-se pe experiența acumulată în primul sezon, conștient că are de recuperat în fața ispitelor deja existente pe insulă, dar încrezător in șarmul său. „Sezonul trecut am avut nevoie de trei zile pentru a cuceri pe cineva, sper ca de data aceasta să am nevoie de mult mai puțin”, spune Tomiță sigur pe el.

În cea de-a șaptea ediție a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, ce va fi difuzată miercuri, 8 iunie, la Antena 1, de la ora 20.30 își va face apariția una dintre cele mai controversate și senzuale ispite din sezonul trecut, Tomiță Giurgia.

El vine cu dorința de a face și de această dată apel la calitățile sale de cuceritor, bazându-se pe experiența acumulată în primul sezon, conștient că are de recuperat în fața ispitelor deja existente pe insulă, dar încrezător in șarmul său. „Sezonul trecut am avut nevoie de trei zile pentru a cuceri pe cineva, sper ca de data aceasta să am nevoie de mult mai puțin”, spune Tomiță sigur pe el.

Sosirea lui Tomiță pe insulă este întâmpinată cu bucurie nu numai de cei care au avut ocazia să-l cunoască în primul sezon, ci și de noii concurenți.

Coincidență sau nu, primele fete pe care pune ochii Tomiță la prima vedere sunt Elena și Medana, despre care crede că sunt surori, având în vedere că sunt îmbrăcate la fel. De când cu obsesia ei pentru Medana, Elena continuă să-și aleagă haine asemănătoare cu ale acesteia din urmă. Nu este clar pentru nimeni ce vrea să realizeze făcând acest lucru, însă nimic nu o poate împiedica să vadă în Medana fata care i l-a suflat pe Matei.

Articolul continuă după reclamă

Sosirea lui Tomiță pe insulă și, mai mult decât atât, faptul că el ajunge să facă echipă cu Elena chiar de la început reprezintă pentru Matei o conjunctură extrem de favorabilă. Astfel, el simte că Elena va avea o nouă ispită asupra căreia să se concentreze, ceea ce înseamnă mai puțină atenție îndreptată asupra lui. Nu numai Elena va simți o revigorare a atmosferei de pe insulă, ci și Jojo, care nu se ferește să-i spună acesteia în față că o urăște pentru norocul de a face echipă cu Tomiță. „Stii cât de mult mă bucur că a venit Tomiță? E iubirea vieții mele”, va continua Jojo declarațiile fără perdea făcute la adresa ispitei nou-sosite pe insulă.

Cât de mult va reuși Tomiță să sucească mințile concurentelor care deja au anumite preferințe în ceea ce privește ispitele de pe insulă și cum va proceda pentru a se infiltra între aceștia, rămâne de văzut, din 8 iunie, de la ora 20.30, la Antena 1, la „Temptation Island – Insula iubirii”. Tot miercuri, telespectatorii Antena 1 vor putea vedea care sunt cele două ispite care părăsesc insula iubirii.

FOTO: Schimbare totală! Cum arăta Andreea, de la Insula Iubirii, în urmă cu trei ani... Ce face ea și nu facem noi, fetelor? Deea de la „Insula Iubirii” le-a dezvăluit fanilor secretul frumuseții sale de zeiț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabriella de la Insula Iubirii, petrecere cu ștaif. Ce a făcut ispita pentru prima dată în viață: „Fata care visa mereu să...”
Gabriella de la Insula Iubirii, petrecere cu ștaif. Ce a făcut ispita pentru prima dată în viață: „Fata care...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Nattasha și Maria Avram, întâlnire la ceas de noapte. Ce s-a întâmplat între actuala și fosta concurentă de la Insula Iubirii
Nattasha și Maria Avram, întâlnire la ceas de noapte. Ce s-a întâmplat între actuala și fosta concurentă de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x