Antena Căutare

Cum se alege corect propriul proiect de casă?

De cele mai multe ori, românii încearcă să se întreacă în ceea ce privește design-ul exterior al propriei locuințe, uitând total să se raporteze strict pe spațiul interior de care au nevoie. Nu puține sunt acele momente în care o familie cu membri puțini alege să își construiască o casă voluminoasă doar de dragul aspectului, ignorând complet faptul că nu se vor folosi de totalitatea încăperilor disponibile.

Cum se alege corect propriul proiect de casă?

Proiectele de casă ar trebui alese raportându-ne la necesitățile proprii, dar și la ce ne permite terenul pe care construcția urmează să prindă contur. Înainte de a alege un proiect de casă, cei interesați ar trebui să știe ce avantaje prezintă fiecare în parte – casele cu parter, duplex, cu mansardă, casele cu etaj sunt doar câteva dintre cele de interes în ziua de astăzi.

Înainte de a alege proiectul trebuie examinată structura solului

Pe lângă o mulțime de avize, cel de construcție de exemplu, se recomandă prelevarea unor probe de sol înainte de a da start construcției. De ce? Pentru că structura solului este cea care indică într-o oarecare măsură cât de trainică va fi construcția.

De exemplu, un sol care conține preponderent argilă își va pierde din proprietăți pe timp de secetă. Mai exact, se va crăpa extrem de mult, iar acest lucru poate dăuna atât esteticii curții, cât și structurii casei. Celor interesați le este recomandat să ia în serios structura solului pentru a ști mai apoi de ce tip de fundație au nevoie pentru ca locuința să fie rezistentă.

Articolul continuă după reclamă

Avantajele cu care vin la pachet casele parter

O casă de tipul celei parter vine cu o mulțime de avantaje la pachet. În primul rând, vorbim despre accesibilitate și confort. Amenajarea acesteia se va realiza mult mai simplu – persoanele care aleg să își contruiască o astfel de casă nu mai sunt nevoite să transporte mobila destinată amenajării unor încăperi pe scări, ci doar dintr-o cameră în alta.

Totodată, o astfel de casă prezintă un confort termic sporit în orice sezon. Circulația aerului cald se va realiza mult mai ușor, iar în camerele care nu sunt expuse suficient la soare va fi aceeași temperatură precum în cele care intră direct în contact cu acesta. Să nu mai vorbim că este o construcție optimă și pentru familiile cu copii – părinții nu vor mai fi îngrijorați cum că micuții s-ar putea lovi pe scări atunci când nu sunt supravegheați.

De exemplu, Smart Home Concept pune la dispoziția celor interesați proiecte case mici cu etaj. Ele sunt o alternativă optimă pentru familiie care vor să dispună de un spațiu destinat relaxării și anume mansarda. Diversitatea proiectelor disponibile a adus echipa Smart Home Concept în topul preferințelor românilor în ceea ce privește proiectele de casă accesibile.

Casele cu etaj – de interes pentru publicul român

Cei care vor să ia o pauză de la tot ce înseamnă aglomerația din oraș, optează adesea pentru construcția unei case într-o locație țintă, liniștită și primitoare. Nu puțini sunt cei care îmbrățișează cu drag ideea de casă cu etaj, iar motivele pentru care fac acest lucru sunt numeroase.

De exemplu, o casă cu etaj le va permite familiilor interesate să admire în totalitate peisajul din jur. Totodată, o astfel de locuință permite exploatarea întregului spațiu disponibil pe înălțime. De aici reiese că în jurul locuinței se poate amenaja o grădină splendidă, diverse spații verzi și nu numai. Smarthomeconcept pune la dispoziție, în cadrul site-ului oficial, o mulțime de proiecte de case cu etaj pentru cei interesați.

Smart Home Concept vă ajută să luați o decizie înțeleaptă

Echipa Smart Home Concept este aproape de cei interesați cu suport și sfaturi pe toată perioada colaborării. Pentru a fi de ajutor în totalitate, echipa a pus la dispoziție pe smarthomeconcept.ro un catalog de case în format 3D.

Tot ce au de făcut cei interesați este să aleagă proiectul dorit, iar acesta le va fi prezentat în imagini exterioare 3D clare, realiste. În acest mod, viitorii beneficiari pot admira rezultatul final – locuința mult dorită. Catalogul 3D le permite să facă și anumite modificări precum recompartimentarea spațiului interior, redimensionarea camerelor, adăugarea unui garaj sau a unui subsol, chiar și schimbarea formei acoperișului și nu numai.

Pentru și mai multe detalii în ceea ce privește avantajele fiecărui tip de proiect în parte, echipa Smart Home Concept stă la dispoziția celor interesați în cadrul site-ului: smarthomeconcept.ro.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Trebuie să speli hainele de iarnă după ce le scoți din dulap, chiar dacă sunt curate? Ce spun specialiștii
Trebuie să speli hainele de iarnă după ce le scoți din dulap, chiar dacă sunt curate? Ce spun specialiștii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce apar furnicile în casă când temperaturile scad. Ce recomandă specialiștii ca să scapi de ele și să nu se mai întoarcă
De ce apar furnicile în casă când temperaturile scad. Ce recomandă specialiștii ca să scapi de ele și să nu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x