Altii incep sa ameninte cu pedepse uneori atat de deplasate incat este clar ca nici nu ar putea fi puse in aplicare.
Daca parintii ar putea accepta ca nu tot timpul copiii ii vor asculta, lucrurile ar putea decurge mai firesc. In schimbul intimidarilor, amenintarilor si tipetelor, parintii ar putea renunta la nevoia de control si sa foloseasca incurajarile, sa ii invete sa isi asume consecintele pentru ceea ce fac, iar cand este cazul, sa ii ignore.
De exemplu, daca cel mic incepe sa deseneze pe perete, parintele il poate ruga simplu si calm sa deseneze pe o foaie de hartie, sa gaseasca un motiv pentru a-l convinge sa faca aceste lucru, fara pedepse. Cand copilul deseneaza pe hartie, este indicat ca parintele sa il laude. Daca cel mic continua sa deseneze peretele nestingherit, adultul ii poate lua toate cariocile si apoi sa ii spuna ca peretele trebuie curatat si sa plece din camera.
Copiii nu sunt roboti si nici nu ne sunt inferiori, de aceea trebuie sa ii tratam cu respect. Pana la o anumita varsta nu ne vor putea opune rezistenta, insa momentul in care vor incepe sa constientizeze cine sunt ei ca indivizi si de cata libertate au fost privati, ar putea actiona intr-un mod in care sa ne raneasca foarte mult.
Raceala cu care isi trateaza de multe ori copiii parintii, faptul ca se indeparteaza, nu le povestesc acestora ce li se intampla, ce simt, ce gandesc, este un rezultat al unei proaste comunicari incepute inca din copilarie. Poate parea mai simplu ca in momentul in care copilul isi pierde cumpatul si este impertinent, totul sa se rezolve rapid cu o palma sau cu ridicatul vocii, insa pe termen lung, discutiile echilibrate sunt cele care ofera rezultate benefice.
Foto: peopleatworkonline.com
Secrete de bucatarie legate de paste, de la Revista Felicia... VIDEO! Reteta: zaran cu brocoli...
