"Ce inseamna acest lucru?". Adi isi priveste invatatoarea insistent, semn ca este pregatit sa raspunda. Ioana ii da cuvantul. Copilului ii tremura vocea. Tutorele ii sopteste raspunsul la ureche. "Suntem diferiti", spune el tare, cu pieptul in fata. Invatatoarea il felicita. Adi zambeste larg. E fericit. Baiatul are 10 ani si este in clasa a II-a. Dupa drumuri prin spitale, pe la doctori care-i spuneau mamei ca isi va reveni dupa ce va mai creste putin, avea sa vina si diagnosticul corect: tulburari din spectru autist.
"Am iesit din soc, am inceput sa ne documentam si apoi ne-am apucat de treaba. Nici o gradinita nu vroia sa ne primeasca. Am fost la una de stat si dupa doua zile ne-au dat afara. Apoi am mers la o gradinita particulara. Multumirea deplina a venit atunci cand am reusit, dupa multe incercari, izgoniri si alungari, sa facem parte din clasa de step-by-step de la Scoala nr. 5. Eu zic ca a fost o minune pe care Dumnezeu a facut-o pentru copilul nostru", spune Claudia Ursu, mama lui Adi.
"Ce faci aici?", il intreb pe cel mic. Adrian nu isi ridica ochii de la bilutele pe care le invarte pe numaratoare. Tutorele ii inalta capul cu mainile si-l roaga sa fie atent. "Aranjez culorile. Cine a stricat modelul?", intreaba el necajit si privirea i se intuneca ca la aflarea celui mai mare necaz. "E foarte inteligent, este pasionat de cifre, de sah, de culori si, de cand a venit aici, a inceput sa se joace cu copiii. De fapt, imi spune mereu: "am un obiectiv important". Am aflat ca isi doreste sa vina o zi in care sa stea singur la scoala si sa nu mai fie nevoit ca de trei ori pe saptamana sa mearga la centru pentru a face terapie ABA. Suntem siguri ca e pe drumul cel bun. Se poate concentra mai mult acum, scrie, vorbeste in propozitii, raspunde, a facut progrese uriase de cand este printre copii fara probleme", spune mama cu mandrie, si lacrimile ii contureaza chipul obosit.
Citeste tot articolul in Jurnalul!
Foto: Jurnalul
