"Pierderea auzului a fost de multe ori considerata drept o dizabilitate tacuta", spune dr. Judith E.C. Liew, pediatru specialist in bolile de urechi, nas si gat de la Universitatea Washington din St. Louis. Poate fi greu de depistat chiar si la copiii mai mari, a continuat ea: "Pot parea neatenti sau vorbi in acelasi timp cu profesorul", a continuat medicul.
Dr. Lieu este autoarea celui mai recent studiu care arata ca pana si pierderea auzului la una dintre urechi are legatura cu o greutate in vorbire a copiilor. Dar chiar si asa, invizibila sau tacuta, pierderea auzului este una dintre cele mai comune dizabilitati congenitale, afectand in fiecare zi de la 2 pana la 4 bebelusi din 1.000. Poate fi genetic, sau poate rezulta din infectii prenatale. Dintre bolile care pot afecta fetusii in stadiu de dezvoltare (toxoplazmoza, rubeola, citomegalovirusul si altele), pot afecta puternic auzul.
Inainte de imuzinare, rubeola era principala problema, cauzand surzirea/pierderea partiala a auzului si afectand creierul. Acum, cea mai mare problema o reprezinta citomegalovirusul, o infectie ce poate sa nu se manifeste prin niciun simptom la femeia insarcinata, dar poate afecta fatul, in special daca boala apare in primul triimestru. Pierderea auzului cauzata de citomegalovirus este severa si apare dupa ce copilul este nascut.
Copiii nascuti prematur sau cei atat de bolnavi incat necesita spitalizare la sectia de terapie intensiva, sunt de asemenea expusi riscului de a-si pierde auzul, uneori din cauza lipsei de oxigen suficient, din cauza unor infectii sau chiar ca reactie adversa la unele medicamente.
Apoi sunt si factorii genetici care sunt remarcabil de complecsi. Pierderea auzului poate fi doar o parte a mai mult de 400 sindroame genetice.
In cazurile care nu implica un sindrom, mai mult de 100 de gene diferite pot fi implicate. Parintii nu sunt neaparat constienti de faptul ca problema exista la alte rude; tiparul caracteristicilor mostenite variaza in functie de anomaliile genetice specifice si peste 95 la suta din copiii cu probleme de auz sunt nascuti in familii cu parinti normali.
Cum testezi auzul unui nou-nascut? Exista doua tehnologii diferite. In emisiile acustice, un microfon foarte mic este introdus in urechea nou-nascutului care doarme, pentru a masura ecourile din melcul urechii in momentul cand este stimulat de sunete. In legatura cu testarea raspunsurilor date de creier la perceptia zgomotului cativa electrozi mici sunt plasati pe capul copilului pentru a masura modul in care raspunde la sunete slabe.
Testul face parte din asa numitul plan 1-3-6: testeaza bebelusul la varsta de o luna, fa o evaluare a diagnosticului celor care incep sa aiba probleme pana la varsta de 3 luni si pune-i deja sub tratament pana ce acestia ajung la 6 luni.
Studiile efectuate inca din 1990 de Christine Yoshinaga-Itano, profesor de audiologie a universitatii din Colorado, a aratat ca bebelusii care primesc tratament pana la varsta de 6 luni, au ajuns sa aiba o dezvoltare a limbajului si discursului mai buna decat cei care au fost diagnosticati mai tarziu.
"Pierderea auzului poate aparea in orice moment in copilarie", spune dr. Lieu. "Oricand parintele suspecteaza ca ceva nu este in regula cu auzul copilului sau cu vorbirea sa, trebuie sa mearga la control."
Casa ta - un spatiu sigur pentru un copil?...
Barbatii isi risca buzunarul la simpla atingere a femeii...
