Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleSa zicem acum mai bine de 2.000 de ani? Ei bine, pe atunci nu existau stele de cinema, vedete de toata mana si nici manechine internationale, iar politica era o ocupatie strict personala.
Oamenii de rand si nu numai ei erau de-a dreptul fascinati de viata carmuitorilor, aventurile amoroase ale acestora fiind cel putin la fel de importante ca bataliile castigate.
Sau pierdute. Pe atunci granitele imperiilor depindeau de puternicii zilei, iar copiii lor (mai ales cei nelegitimi) apareau la loc de cinste in paradele triumfale si nu in paginile ziarelor de mare tiraj. Ca si asa-zisele femei fatale.
Sintagma din titlu nu are mare nevoie de explicatii suplimentare, exemplele abunda. Sa ne gandim la Dalila, Salomea sau Scylla, la Sirene si Sfinx, la Clitemnestra si Lamia.
Insa nu cumva sa o uitam pe cea care a jucat rolul de ultim faraon al Egiptului antic, regina care a inspirat artele plastice, literatura, dramaturgia, muzica, opera si baletul, a dat numele unui asteroid, dar si unuia dintre marile esecuri ale ci-nematografiei.
Este vorba, fara umbra de indoiala, despre Cleopatra, cea mai cunoscuta femeie a antichitatii, care a trait din plin atat momentele fericite, cat si pericolele celebritatii. Faima ei a rezistat trecerii timpului, dar raman, din pacate, mult mai cunoscute aventurile cu Iulius Cezar si Marc Antoniu si nu intelepciunea cu care a guvernat Egiptul aflat in decadere.
Ea a folosit iubirea unor oameni care aveau o putere politica enorma atat in avantajul ei, cat si al regatului in fruntea caruia se afla. Rezultatul, dusmania de moarte a cetatenilor Imperiului Roman si a istoricilor care au descris-o doar ca pe o seducatoare capricioasa, ahtiata dupa adoratia supusilor si spectacole grandioase.
Lipseste ceva din aceasta analiza: capacitatea de strateg politic a reginei. Toata lumea stie ca a venit sa ceara ajutorul lui Cezar in razboiul civil din Egipt, ascunsa in niste covoare sau, spun altii, intr-un sac. Mai putin evident este faptul ca era, la doar 21 de ani, o experta in trucuri si deghizari, ca putea fermeca pe oricine, dar mai ales ca reusise sa inteleaga impecabil adevarata situatie politica.
Nu avea nici o sansa sa guverneze Egiptul fara sprijinul Romei. La randul sau, Cezar avea nevoie de stabilitate politica in Egipt, de unde importa granele pe care le distribuia cu generozitate aliatilor sai in lupta care avea sa distruga Republica Romei.
Cleopatra nu avea de gand sa renunte la tron, desi stia prea bine ca regatul ei, candva foarte puternic, avea sa devina doar o provincie oarecare fara sprijinul Romei. Relatiile ei personale erau expresia strategiei unui monarh.
Ramane fara un protector o data cu moartea lui Cezar, asasinat in anul 44 i.Hr. Dupa ce Octavian si Marc Antoniu ii infrang pe ucigasi si isi impart bazinul Mediteranei, Cleopatra are intentia sa il seduca pe cel de la doilea. Intrarea ei in portul Tarsus, imbracata in costumul zeitei Venus, mesajul in care afirma ca „va petrece cu Bacchus pentru binele Orientului", il cuceresc pe Antoniu. Acesta, care cocheta cu ideea ca este o reincarnare a zeului vinului, avea o reala slabi-ciu¬ne pentru Egipt, unde monarhii erau si zeitati.
Octavian insa era mai degraba un rival decat un partener, care nu ezita sa-l descrie pe Antoniu drept „lacheul efeminat al unei regine dornice sa conduca Roma". Ruptura era inevitabila si Cleopatra se afla intr-o situatie precara cand ostilitatile ajung la dezastruoasa batalie de la Actium. Deznodamantul este sumbru.
In timp ce Antoniu se lasa prada disperarii, Cleopatra incearca sa negocieze cu victoriosul Octavian pentru a salva ce se mai poate salva. Cronicari rau intentionati o acuza de un pragmatism necrutator, care o face sa-l tradeze pe Antoniu, dar nu exista nici o dovada in sprijinul acestei afirmatii. Intelegand ca nu mai poate salva nimic, ca dinastia ei s-a sfarsit, ca o data cu ea se termina si independenta patriei sale, Cleopatra se sinucide la putina vreme dupa Antoniu.
O biografie recenta, semnata de Stacy Schiff, reinvie chipul extraordinar al acestei femei si relateaza un detaliu pe care autoarea, si nu numai ea, il considera semnificativ. Cleopatra a reintrodus mo¬nedele din bronz, metal de mult iesit din uz, si le-a atribuit valori, denominatii, indiferent de greutatea lor, exprimate prin cifre.
Moneda valora atat cat spunea regina, in oricare dintre cele noua limbi pe care le vorbea curent.
Citeste jurnalul.ro
