De ce se îndepărtează copiii de părinți? Ce spun psihologii despre părinții toxici

Urmărește A1 pe Discover

Despre dragostea părintească se vorbește adesea ca despre un sentiment necondiționat, dar realitatea arată că nu toate relațiile dintre părinți și copii sunt fericite sau sănătoase. În unele familii, rănile emoționale sunt adânci, iar distanțarea devine, uneori, singura formă de protecție.

Fiecare dintre noi pornește în viață cu o poveste de familie, cu iubire, dar și cu imperfecțiuni. Relația cu părinții este prima relație pe care o cunoaștem, cea care ne formează și ne influențează modul de a iubi, de a ne exprima emoțiile și chiar felul în care devenim, la rândul nostru, părinți. Totuși, nu toate relațiile părinte–copil sunt armonioase. În ultimii ani, din ce în ce mai mulți adulți aleg să se distanțeze de propriii părinți, în încercarea de a-și proteja sănătatea emoțională.

Fenomenul a devenit vizibil și în familiile celebre. Actrița Heather Graham a vorbit recent, într-un articol publicat de Wall Street Journal, despre o ruptură de peste 30 de ani de părinții săi, după ce aceștia nu au fost de acord cu cariera ei. Cântăreața Elle King, fiica actorului Rob Schneider, l-a numit pe tatăl ei „toxic” și a mărturisit că s-a distanțat de el. Iar Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, a cerut în instanță eliminarea numelui „Pitt” din numele ei.

Pe rețelele de socializare, tinerii vorbesc deschis despre limite, distanțare emoțională și chiar despre a „tăia legăturile” cu părinții. Totuși, dincolo de trenduri, întrebarea rămâne: când este justificată o astfel de decizie?

Cât de frecvent apare o ruptură în familie?

Deși pare un subiect tabu, distanțarea de părinți nu este deloc rară. Psiholoaga Catherine Nobile, explică: „Deși este greu de măsurat cu exactitate, nu este neobișnuit ca tinerii adulți să ia în considerare o despărțire totală de părinți după o perioadă de conflict.”

Un sondaj realizat de YouGov arată că mai mult de unul din patru americani se înstrăinează de un membru apropiat al familiei, iar 11% dintre aceștia au rupt legătura chiar cu unul dintre părinți. Fenomenul este mai frecvent în rândul bărbaților, al persoanelor cu vârste între 30 și 44 de ani și al celor din comunitatea LGBTQIA+.

De ce ajung unii oameni să rupă legăturile cu părinții

Rădăcinile unei astfel de rupturi sunt, de obicei, adânci. Terapeuta Carly Harris explică faptul că multe decizii de acest fel provin din copilării marcate de lipsă de comunicare, traume sau relații abuzive:

„Copiii pot simți nevoia să se distanțeze de părinți din cauza unor experiențe timpurii care au implicat durere emoțională, lipsă de sprijin sau dinamici nesănătoase. Dacă, de-a lungul timpului, simt că au făcut tot ce au putut pentru a îmbunătăți relația și nu văd nicio schimbare, pot decide să o întrerupă complet.”

Pe măsură ce tinerii devin adulți, ei își dezvoltă propriile valori și convingeri, ceea ce poate accentua diferențele. „Când intră în viața de adult, mulți devin mai direcți în conflicte, mai ales dacă există tensiuni vechi,” adaugă dr. Nobile. „Diferențele de valori sau dinamica disfuncțională pot face ca distanțarea să pară singura soluție sănătoasă.”

CITEȘTE ȘI: Cele mai grave 9 greșeli pe care le poți face ca părinte

Cum recunoști un părinte toxic

Termeni precum „toxic”, „narcisic” sau „gaslighting” sunt des folosiți pe internet, dar nu întotdeauna corect înțeleși. Totuși, părinții toxici există, iar efectele lor sunt reale.

„Da, unii membri ai familiei pot fi toxici,” confirmă terapeuta Jeanie Y. Chang. „Pentru unii oameni, cei mai nocivi din viața lor au fost chiar propriii părinți.”

Psihologul Joel Frank enumeră semnele clasice ale unui comportament parental toxic: manipularea prin vinovăție, critica permanentă, lipsa empatiei, controlul excesiv, absența emoțională, distorsionarea realității copilului (gaslighting), favoritismul și încălcarea limitelor personale.

Astfel de comportamente pot afecta profund un copil, subminează încrederea în sine și lasă urme adânci care persistă la maturitate.

Ce poți face dacă ai un părinte toxic

Validează-ți sentimentele

Primul pas este să accepți ceea ce simți. „Chiar dacă părintele tău nu îți validează emoțiile, ele sunt reale,” explică psiholoaga Holly Schiff. Carly Harris adaugă că aceste emoții pot varia între vinovăție, tristețe și furie, toate fiind parte din procesul de vindecare.

Caută sprijin

Rupturile familiale pot fi dureroase, iar izolarea nu ajută. Caută sprijin la prieteni, grupuri de suport sau prin terapie. Un specialist te poate ajuta să explorezi ce simți și să dezvolți strategii de adaptare sănătoase.

Ai grijă de tine

Autocunoașterea și grija față de propria sănătate mentală sunt esențiale. „Activitățile care susțin echilibrul emoțional, precum sportul, meditația, timpul petrecut în natură, te ajută să îți recapeți stabilitatea,” spune Harris. „Cel mai important este să te concentrezi pe ceea ce poți controla.”

Stabilește limite clare

Dacă nu îți dorești o ruptură totală, impunerea limitelor poate fi o soluție temporară. Dr. Frank explică faptul că dacă un părinte critică în mod constant alegerile copilului, acesta poate spune: ‘”Îmi doresc să avem o relație bună, dar am nevoie să îmi respecți deciziile. Dacă nu o faci, voi încheia conversația.’”

Când e momentul să spui stop

Nu există o regulă generală pentru a ști când să rupi complet legătura. „Decizia de a stabili limite sau de a te distanța este una profund personală,” explică Harris. Totuși, terapeuta Jeanie Chang afirmă clar că uneori, recomand clienților ei o ruptură emoțională, adică o separare psihologică și, uneori, fizică, necesară pentru protejarea sănătății mintale.

Ea recomandă să evaluezi gravitatea comportamentului toxic, starea ta emoțională, valorile proprii, impactul asupra vieții cotidiene și disponibilitatea părintelui de a se schimba.

CITEȘTE ȘI: Prețul vinovăției la părinți: cum sabotează relațiile de familie și legătura cu copiii

Cum poți rupe ciclul emoțional negativ în propria familie

Dinamica toxică se poate transmite din generație în generație, dar vestea bună este că se poate opri la tine.

Dr. Catherine Nobile subliniază faptul că, spre deosebire de trăsăturile genetice, cum ar fi culoarea ochilor, modelele de parenting pot fi schimbate.

Iată ce poți face:

• folosește încurajarea pozitivă și laudă comportamentele bune în loc să pedepsești greșelile.
• controlează-ți reacțiile emoționale și învață să gestionezi situațiile stresante.
• informează-te din cărți, grupuri de parenting sau ateliere.

În concluzie, distanțarea de un părinte nu înseamnă lipsă de iubire, ci, uneori, o formă de protecție. Este o alegere grea, dar necesară atunci când relația devine abuzivă sau distructivă.