Dintre componentele majore ale vietii: cariera, prietenia si familia, a avea copii este singura care nu promoveaza bunastarea individului.
Acestea sunt vesti ingrijoratoare pentru o societate bazata pe ideea ca a avea copii este cheia unei vieti fericite. Stim cu totii ca a fi parinte este foarte greu, dar se presupune ca beneficiile fac ca totul sa se merite.
In general, cu un an inainte de nasterea copilului si in primul an de dupa, parintii trec printr-o perioada in care nivelul de satisfactie emotionala creste, dar apoi incepe sa revina la cum era inainte.
Cei care au copii au tendinta de a se exa pe activitati banale cum ar fi chestiuni ce tin de scoala sau de organizat evenimente pentru copii si mai putin pe acele momente ce induc fericirea cum ar fi emotia de a-si tine persoana iubita de mana sau a-l imbratisa cu dor. Tindem sa nu ne gandim la aceste momente rare dar semnificative.
Desi e bine de stiut ca parintii pot parea mai putin fericiti doar pentru ca sunt coplesiti de multe ori cu tot felul de sarcini obositoare, efectul cumulat al acestor datorii, combinat cu anxietati reale in ceea ce priveste viitorul copiilor pot altera destul de mult experienta de a avea copii.
Devine rolul de parinte mai putin aducator de satisfactii?
Fiecare generatie stie cat de dificil este sa fii parinte si ar spune ca pe timpul lor a fost sau este cel mai greu, dar multi sociologi cred ca au avut loc schimbari sociale si culturale in ultimii 30 de ani ce fac ca totul sa fie mai extenuant ca inainte.
A fi parinte a devenit o investitie emotionala din ce in ce mai mare, iar copiii sunt pusi in centrul vietii lor. Desi zilnic aproape apar studii care arata ca parintii petrec putin timp cu cei mici si indeamna parintii sa nu mai puna serviciul pe primul loc, paradoxal este ca din ce in ce mai multe femei educate petrec mai mult timp de calitate cu copiii lor, poate tocmai din cauza faptului ca sunt atat de constiente de impactul pe care il are acest lucru.
Ele sunt constiente de faptul ca o mama care munceste este considerata a fi mai putin capabila acasa decat una casnica, de aceea fac tot posibilul pentru a compensa pentru timpul pierdut si a-si face fericiti copiii.
Dar acest timp liber, la care sociologii se refera ca la "intensificarea emotionala a rolului de parinte", ar putea ironic sa insemne satisfactii mai putine pentru parinti. Am inceput sa traim pentru copiii nostri, poate pentru ca suntem intr-o societate tot mai competitiva si copiii au ajuns ca o marca a realizarii noastre.
Oricare ar fi motivele, parintii au mai putin timp doar pentru ei si acest lucru ii face mai putin fericiti. Aceasta crestere a responsabilitatilor morale ale parintelui si dezvoltarea unei atitudini de tipul "nu este normal sa fii nefericit daca ai copii" pune multa presiune asupra indivizilor.
Si aici este paradoxul, tabuul. Daca zici orice despre viata ta de parinte care nu implica bucurie si satisfactie, esti imediat catalogat ca un parinte denaturat. Orice vrei sa formulezi legat de o nemultumire fie incepe cu "Desi imi iubesc mult copii si sunt foarte fericita ca ii am" sau se termina cu ceva de tipul "cu toate acestea, a avea copii este cel mai minunat lucru care mi s-a intamplat si tot prin ce trec acum se merita".
Cand scriitoarea americana Ayelet Waldman a avut curajul sa recunoasca faptul ca isi iubeste sotul mai mult decat copiii, a primit sute de scrisori de la cititori furiosi care amenintau ca vor sa o raporteze pentru a fi decazuta din dreturile parintesti. Daca vreo persoana publica declara in vreun interviu ca avea copii e mai greu decat se astepta, este interpretat ca un strigat de ajutor si nu o exprimare a unui conflict firesc ce poate fi trait de oricare din noi.
Astfel incat, in loc sa devina mai usor, facem lucrurile din ce in ce mai dificile pentru noi. In acelasi timp, cream o tot mai mare bariera intre cei care aleg sa devina parinti si cei care nu vor acest lucru. Daca este considerat nefiresc sa fii nefericit daca ai copii, la fel se intampla si cu cei care nu vor sa aiba o familie. Sunt priviti ca niste paria.
Numarul femeilor care nu au copii in mod voluntar este in crestere in tarile dezvoltate cum ar fi Marea Britanie, in care numarul acestora s-a dublat incepand cu 1990. Cu toate acestea, inca este un act de curaj sa recunosti ca esti fericit cu alegerea de a nu avea copii. Apar tensiuni la locul de munca pe masura ce angajatii care nu au copii vor aceleasi drepturi ca cei care sunt parinti si primesc automat in aceste tari concedii de maternitate si paternitate.
Pe masura ce resentimentele cresc in fiecare tabara, devenim tot mai presati sa alegem de partea cui suntem. In loc sa putem alege - a avea copii sau a-i creste cum vrem - simtim ca trebuie sa ne aparam stilul de viata si sa il acceptam pe cel al celorlalti.
Cum sa aducem inapoi fericirea
Putem schimba insa experienta de a fi parinte. Daca reusim sa ne revizuim asteptarile si sa acceptam emotiile negative, sa le consideram normale, se diminueaza riscul de a simti ca avem parte de esecuri.
Bineinteles ca a ne asculta instinctele nu este atat de simplu. Pare ca avem atat de multe alegeri si control asupra propriei fertilitati incat este dificil sa determinam ce e cel mai bun pentru noi ca indivizi. Daca amanam sa avem copii, suntem conditionati sa interpretam orice sfat sau comentariu ca pe faptul ca suntem impinsi la procreere. Si intr-un fel asa si este.
Ne-am canalizat atentia si energia in copiii nostri, dar de fapt ne face bine sa avem anumite lucruri si pentru noi. Cu totii trebuie sa facem un pas in apoi. Parintii trebuie sa recunoasca faptul ca nu au control complet asupra copiilor lor si ca nu se ar trebui sa se invinuiasca atunci cand acestia fac ceva gresit sau nu se descurca bine.
Bineinteles, copiii ne aduc impliniri la un nivel superior, dar si la un pret destul de ridicat. In cele din urma, ar trebui sa fim putin mai egoisti si sa acceptam acele frustrari pe care nu le putem inlatura sau schimba.
foto: iparenting.com
Elevii sunt motivati sa invete in functie de orar... Stii diferenta dintre deodorante si antiperspirante?...
