Antena Căutare

Parfumuri de primăvară: care sunt esențele ideale pentru acest sezon

Primăvara nu este doar momentul în care renunțăm la paltoane și cizme în favoarea unor haine mai lejere, cum ar fi trenciuri, balerini, rochii sau fuste. Este și sezonul potrivit ca îți schimbi parfumul.

Primăvara nu este doar momentul în care renunțăm la paltoane și cizme în favoarea unor haine mai lejere, cum ar fi trenciuri, balerini, rochii sau fuste. Este și sezonul potrivit ca îți schimbi parfumul.

De la un anotimp la altul, modul în care percepem mirosul unui parfum se schimbă. Vara, aromele subtile pot fi sesizate cu ușurință, însă acestea pot deveni imperceptibile iarna. Cu cât sunt mai ridicate temperaturile, cu atât poate mirosi mai puternic un parfum atunci când este aplicat pe piele. De aceea, parfumurile potrivite pentru iarnă, care sunt condimentate și bogate în arome, nu sunt cea mai bună alegere pentru primăvară.

În acest sezon, încearcă parfumuri ideale pentru primăvară, cu arome ușoare, proaspete sau florale. Iată câteva sugestii de esențe și parfumuri pe care să le încerci în această primăvară:

Parfumuri cu esențe florale

Articolul continuă după reclamă

Parfumurile cu esențe florale sunt cele mai asociate cu primăvara și, de altfel, cele mai populare în acest sezon. Pot fi o opțiune foarte feminină, dar totodată și una foarte versatilă. Esențele florale pot fi îmbinate cu multe altele. Dacă preferi un alt tip de parfum, cum ar fi cel cu esențe lemnoase, poți găsi unul care să îmbine aceste nuanțe cu cele florale. Astfel, te bucuri de esențele tale preferate, dar și de miresme potrivite cu sezonul. Există chiar game de parfumuri care sunt adaptate la sezon; astfel, poți opta pentru același produs, cu versiuni diferite pentru iarnă și primăvară.

Nu trebuie să te orientezi neapărat către aroma florilor asociate cu primăvară, așa cum sunt zambilele, ghioceii, brândușele sau lalele. Multe alte flori te pot duce cu gândul la acest anotimp. Între parfumurile de sezon, am întâlnit esențe de violete, stânjenei, gardenii, paciuli sau clasicii trandafiri.

Parfumuri fructate

Parfumurile fructate pot fi o opțiune foarte bună pentru primăvară. Printre fructele a căror arome sunt se regăsesc în produsele dedicate acestui sezon, se numără smochinele, zmeura, piersica și portocala, potrivit Beauty Crew (cu toate că aceasta din urmă face parte și dintr-o categorie mai specifică: cea a esențelor citrice). Multe din parfumurile fructate conțin esențe florale, așa că nu te feri de amestecuri.

Parfumuri fresh

Parfumurile fresh constau în diverse amestecuri de esențe citrice cu esențe oceanice. Prima impresie lăsată este una de prospețime, așa că acestea sunt folosite mult și pe timpul verii. Există suficiente opțiuni care sunt perfecte pentru primăvară, în special combinații dintre note fresh și note florale sau fructate.

Parfumuri cu esențe citrice

Multe branduri renumite de parfumuri includ esențe citrice pentru parfumurile lor de primăvară și vară. Atunci când alegi așa ceva, nu te gândi doar la arome de portocală sau lămâie. Esențele citrice pot fi mult mai complexe și mai diverse, incluzând bergamotă, mandarină, lămâie verde sau grepfrut. Atât esențele citrice, cât și esențele fresh sunt deseori opțiuni bune pentru parfumurile unisex. Așa că, dacă nu dorești un parfum de primăvară prea feminin, poți opta pentru un parfum care să le conțină.

Parfumuri cu esențe orientale

Dacă preferi esențele orientale, vestea bună e că nu trebuie să renunți la ele pentru că a venit primăvara. Poți opta pentru parfumuri care conțin atât esențe orientale, cât și note specifice sezonului. Combinația dintre impresia exotică a esențelor orientale și adierea primăvăratică a celor florale sau fructate este inedită și merită încercată. E bine să știi de asemenea cum sunt distribuite esențele din punctul de vedere al notelor; recomandat este ca notele de top să fie cele asociate cu primăvara.

Sursă foto: Shutterstock

Fetelor, bărbații urăsc cel mai mult lucrul ăsta! Zece greșeli capitale pe care le fac femeile. Fug cât îi țin picioarel... Calendar ortodox 6 martie. Sf 42 Mucenici din Amoreea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x