Retete romanesti de suflet

Intaia oara, sintagma "bucatarie romaneasca" o intalnim la un autor de carti de bucate din deceniul sapte al veacului al XIX-lea, Christ Ionnin, din Bucuresti. Nu e, la propriu, o carte, ci mai mult o brosurica in care sunt mancaruri pe placul romanilor - nu neaparat al taranilor, al burghezilor ori al mahalagiilor (cu sensul de locuitori ai mahalalelor, fara nici o umbra peiorativa).

Publicat: Joi, 03 Iunie 2010, 00:00 | Actualizat Miercuri, 04 Iulie 2012, 03:03

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La numai un deceniu distanta, ceva mai la nord, in Brasov, un librar sas, J.C. Hintz, isi romanizeaza numele si scrie de dragul megiesilor lui (romani, dar si germani, si maghiari) o carte numita "Bucatareasa nationala".

Arareori, pana in a doua jumatate a secolului al XX-lea, s-a gandit vreun autor de carti de "culinarit" sa faca o culegere de retete autohtone, chiar daca ele nu ne-au lipsit intru totul. Constantin Bacalbasa, in "Dictatura gastronomica. 1501 feluri de mancari" (editia initiala - 1935, Editura Universul; reeditata in 2009 la Editura Cartex), are si el cateva sute de retete romanesti, risipite printre alte cateva sute "de imprumut".

Cateodata, asa cum se intampla la capitolul "zemurilor", face diferenta mai clar: "Supele noastre", "Supe straine"... Prin "supele noastre", jurnalistul si gurmandul Bacalbasa intelege indeosebi ciorbe si borsuri, adica "supele acre", care scot in evidenta gastronomia noastra traditionala.

O ciorba taraneasca, dupa indicatiille lui, se face astfel: "Taie cateva cepe in felii si pune-le sa fiarba in zeama de pasare sau in zeama de carne, adaugand bucatele de pasare sau carne de vaca. Adaugi sare, ardei rosu pisat.

Articolul continuă după reclamă

Mai adaugi patlagele rosii, cand sunt, sau prune verzi necoapte, morcovi, frunza de telina, leustean, toate taiate marunt. In timpul fiertului, spumezi mereu. Cand dai la masa, presari patrunjel tocat". La acelasi capitol intalnim, de exemplu, retetele de ciorba de peste, bors de potroace, bors de perisoare, ca si mai putin cunoscutele borsuri cu galuste de peste sau din carne de... raci.

Acasa la romani

Va invit astazi sa ne tragem mai aproape de vatra stramosilor, sa ridicam capacul de pe oale si sa gustam, cu lingura de lemn, din bucatele pregatite dupa retetele strabunelor noastre. Daca nu mai aveti "neamuri la tara", nu disperati - exista un loc unde fiecare dintre noi se poate intalni cu istoria neamului sau.

Exista, de fapt, chiar doua locuri consacrate in conservarea traditiilor populare: Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" si Muzeul Taranului Roman. Chiar daca va chem la muzeu, "gazde" va vor fi de aceasta data oamenii simpli ai satului romanesc. Ai satului adevarat, cel (inca) viu: pictorul naiv Ion Maric, mesterul popular Virginia Linul, Mioara Stochita, maestra placintelor, ori colectionarul si negustorul de antichitati taranesti Nae Vestea.

citeste Jurnalul National