Spiritul gurmand al Alsaciei

Cine isi inchipuie ca alsacianul este ase­menea oricarui alt locuitor al Hexa­go­nului se inseala. El este o fiinta aparte, care a fost „daruita" cu doua sto­macuri, un gat lung cat Rhinul si un ape­tit urias, dublat de o bunadispozitie care nu poate fi umbrita de nimic... ata­ta vreme cat pe masa mai e ceva de man­cat. El face cat Gargantua si Pantagruel la un loc, iar Rabelais ar fi scris o ope­ra mai savuroasa inca, daca l-ar fi luat pe alsacian ca model.

Daca Alsaciei ii este foame, asta se in­tampla pentru ca prea lung timp pro­vincia a pendulat intre Franta si Germa­nia, dupa cum s-a derulat firul istoriei, cu razboaie si anexari succesive, care nu au permis localnicilor sa ia masa pe in­de­lete. Sigur, metaforic vorbind!

Cat despre bucate si potolirea foa­mei si a poftelor, se spune ca in Germa­nia farfuriile sunt pline cu man­care, dar nu e foarte gustoasa, pe cand in Fran­ta bu­ca­tele sunt savuroase, dar niciodata indeajuns. Alsacia rezolva di­le­ma: aici totul este foarte bun si foarte mult! Daca ar fi sa rezumam spiritul gur­mand al Alsaciei, ar fi suficient sa spu­nem: abundenta si calitate!

La Strasbourg, capitala regiunii, te afli chiar in „pia­ta regala" a micilor (si ma­ri­lor) lacomii (culinare). Pa­tiseriile si ceainariile sunt monumentele pe care nu trebuie sa le ratezi. Vitrinele macelarilor si car­na­tarilor sunt adevarate opere de arta, bistrourile sunt templele unei religii gurmande. Inca mai exista acele „winstübs", ce recreeaza timpurile in care micii negustori de vinuri ofereau spre degustare burghezilor productiile lor excelente. Convivialitatea, familiarismul, res­pectul pentru traditii - iata care sunt amprentele „sufletului gurmand alsacian", de care iti dai seama imediat ce intri in vreuna dintre micile locante cu atmosfera „heimlich" (adica impregnata de caldura unei case obisnuite).

Nu vor lipsi niciodata mancarurile din carne de porc, pregatita in toate formele: in aspic, cu foarte mult patrunjel - presskopf, afumata - kasslei, burta umpluta (asemanatoare cu toba noastra) - saumawen, ca sa nu mai vorbim de faimosii carnati si de jambonul care insoteste varza murata.
Spre surpriza calatorului venit in Alsacia cu lectii invatate de-acasa, pestele se numara si el printre preferintele localnicilor. In sud, in apropiere de Muntii Jura, la Sundgan, se gaseste un excelent crap de lac, care se pregateste in general pe gratar sau la cuptor, in vreme ce pe malul Rhinului micile hanuri prospera vanzand „matelota de peste", cu smantana si vin alb. Emblematica pentru orice familie de alsacieni este insa tocana din trei feluri de carne (vita, vitel si porc), pe pat de cartofi si stropita cu vin alb, fiarta indelung, la foc mic, intr-un vas de pamant. Obiceiul este sa se manance fierbinte, imediat ce familia s-a intors de la slujba de duminica.

Iar daca cele citate pana acum par sa-l apropie pe alsacian mai degraba de neamt decat de frantuz, sa ne aducem aminte ca marele rafinament al gastronomiei frantuzesti, terina de foie gras, este o inventie alsaciana. Avem date cat se poate de exacte. Reteta a fost creata de Jean-Pierre Clause, bucatar al maresalului Contades, guvernator militar al orasului Strasbourg din 1762 pana in 1788! Douazeci si sase de ani in care bucatarul si-a rafinat reteta, iar maresalul „si-a alintat" papilele gustative cu cea mai grozava inventie culinara a francezilor!

Patiseria alsaciana

Este una dintre cele mai bogate patiserii ale lumii. Mostenire a traditiilor Europei Centrale - dominata de vienezi - se remarca prin faptul ca are ceva mai putina frisca. La Strasbourg, patiserii pregatesc si astazi cel mai grozav kougloff (un fel de cozonac, de forma tronconica, avand o gaura in mijloc), dar si millefeuilles care se topesc in gura, eclere aromate, ca si multe alte prajiturele „clasice". Imprumuturile germanice sunt evidente - „struden", „d'apfelstruden" si „linzertorten" - insa nu trebuie anulata nici „participarea" franceza la intocmirea retetarului regional, painea cu diverse condimente, biscuitii parfumati cu anason si scortisoara, tartele cu branza dulce sau cu cirese incantand pe oricine. Iar atunci cand le degusti intr-un salon de ceai strasburghez, la caldura semineului, n-ar strica sa ai alaturi si un paharel de Lirette, o bautura traditionala, din must de struguri, amestecat cu cateva „lacrimi" de „eau-de-vie" (adica innobilat cu alcool).

Citeste si Jurnalul National

+2

Mai multe fotografii

Sursa foto: flickr.com