Antena Căutare

(P) Preparatele din gastronomia Franței: delicii de nerefuzat!

Gastronomia franțuzească este recunoscută pe scară largă ca fiind sofisticată, iar restaurantele care o servesc, uneori (dar nu de fiecare dată), sunt scumpe. Totuși, rafinamentul culinar al Franței are multă istorie în spate și zeci și zeci de ore petrecute în regăsirea preparatului perfect.

Preparatele din gastronomia Franței: delicii de nerefuzat!

Desigur, există o singură bucătărie cea mai bună - cea care ne place nouă. Timp de secole însă, gastronomie frantuzeasca a fost considerată cea mai sofisticată și elegantă, deoarece, așa cum am specificat, are o lungă tradiție culinară. Astăzi, preparatele naționale sau regionale din platoul unui bucătar talentat și creativ vor depăși, desigur, un fel de mâncare franțuzesc gătit de un diletant. Dar gastronomia franțuzească pregătită cu tradiție, este, putem spune, de neegalat. Pentru a o pregăti, trebuie doar să cunoști diferitele tehnici de gătit, iar cele din Franța sunt experimentate și încercate de mult timp, așa că francezii au bucătari bine pregătiți și metode dezvoltate, greu de egalat în orice altă parte a lumii. Orice preparat al Franței trebuie asezonat cu un vârf de îndemânare, un strop de creativitate, produse de înaltă calitate și aceasta este întreaga rețetă pentru o bucătărie rafinată. Nu degeaba toate ghidurile mari de recomandări în domeniul restaurantelor sunt scrise, în mare parte, de francezi. Aceștia sunt nu doar bucătari deosebiți, ci și gurmanzi și fini cunoscători ai bucătăriei din țară lui Voltaire.

Recent, bucătăria tradițională franceză a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO. S-a remarcat că include nu doar preparatele în sine, ci și ritualurile asociate meselor și felul în care acestea sunt servite, deoarece gastronomia în Franța este o practică socială de celebrare a celor mai importante momente ale vieții personale și colective.

Bucătăria bună și celebrarea meselor fac parte din ceea ce un francez numește în mod obișnuit le bon vivant, adică capacitatea de a se bucura de viață și de a profită de farmecul ei. Mâncarea este un ingredient important în acest sens, având o mulțime de restaurante care de ani de zile au primit stele în ghidul Michelin. Restaurantele sunt chiar moșteniri de familie, regăsindu-se printre maeștrii bucătari francezi pionierii culinari care ispitesc clasa de mijloc din întreagă lume cu produse clasice, dar și capetele încoronate cu delicatese de pe frumoasele plaiuri ale Franței. Restaurantele servesc adesea o versiune clasică a bucătăriei franțuzești high-end, deoarece astfel de feluri de mâncare pot fi preparate în mii de moduri. Totuși, unele restaurante rămân la stilul classic, atât de apreciat de cei care sunt cunoscători rafinați.

Francezii au mai introdus în meniu preparate vegetariene, pentru care bucătăria franceză nu este renumită, dar pe care clienții internaționali le-au cerut. Gastronomia franceză nu este numai pentru oamenii care își permit să plătească mai mult pentru un fel de mâncare, ci și pentru oamenii care doresc ceva de calitate, la prețuri accesibile. Desigur, când vorbim de gastronomia franțuzească adesea un preț mai mare merită un festin pentru palate.

Articolul continuă după reclamă

Multe restaurante, taverne și chiar magazine cu produse franțuzești, precum lessaveursdefrance.ro s-au deschis din dragoste pentru mâncarea franțuzească. Avem, așadar, și în țară noastră astfel de locații pentru cunoscătorii gastronomiei Franței. Pentru a aprecia pe deplin beneficiile acestei bucătării, trebuie să fii un gurmand care a mâncat în diverse locuri și care apreciază măiestria franceză. Această bucătărie nu este ieftină, dar nici exagerat de scumpă.

În ultimii ani, restaurantele și magazinele franțuzești din România, precum Les Saveurs de France, s-au deschis și au avut un succes foarte mare. Cele în care s-a constat lipsa menținerii nivelului corespunzător de calitate, nu au rezistat. Nu este suficient să spui că deții un restaurant sau un magazin francez, să cheltui bani pe decor, dar să oferi preparate care nici măcar nu seamănă cu cele de la cantinele franceze. Este nevoie de clasa, eleganța și autenticitatea specifică acestei superbe țări.

Oamenii nu mai vin la restaurante doar să mănânce, ci caută ceea ce nu au încercat încă. Astfel de feluri de mâncare sunt oferite de bucătăria franceză contemporană, care permite ingeniozitatea în gătit. Meniul trebuie să fie bine gândit. Cât despre magazine, preparatele trebuie să fie aduse direct de la sursă, pentru cei ce nu reușesc să plece în fiecare săptămână pentru a-și face cumpărăturile în Franța. Orice proprietar de restaurant sau magazin cu specific franțuzesc trebuie să ofere compoziții bazate pe impresii culinare franceze, care combină tehnici de gătit și produse de înaltă calitate. Uneori românilor le este frică de bucătăria franceză, pe care o asociază în mod fals cu prețuri mari, cu o mână de mâncare în farfurie sau cu melci necomestibili și fructe de mare pe care nu știi cum să le mănânci. Totuși, ne înșelăm amarnic, deoarece există o mulțime de mâncăruri franțuzești, cu o paletă de arome ce oferă experiențe atât de extreme, încât va fi greu să nu îți dorești sa mai revi și a doua oară.

Gătitul este o pasiune pentru francezi, care este hrănită de la o vârstă fragedă, deja în casa fiecărei familii în parte. Fiecare masă este sărbătorită și orele de mâncare sunt respectate că fiind sacre. Între 12 și 14 este prânzul, și în jurul orelor 20 se servește cină. În România suntem abia la începutul călătoriei noastre culinare din această parte a lumii, ce are o strictețe aparte și seriozitate maximă. Așadar, a încerca gastronomia franțuzească este ceva ce îți recomandăm să faci. Poți vizită Franța, un restaurant din orașul tău sau poți comanda preparate specifice, de calitate superioară de pe lessaveursdefrance.ro. Îți garantăm ce te vei îndrăgosti și îți vei da seama ce tot ceea ce guști este diferit, sofisticat și de neegalat. Lasă prejudecățile și încearcă acum cele mai cunoscute preparate din lume, cele ale gastronomiei franțuzești!

(P) Descoperă cele mai eficiente produse pentru solarul tău de legume... Florin Dumitrescu spune că nu consumă niciodată ciorbă atunci când mănâncă la restaurant. De ce recomandă să facem și no...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marinadă aromată pentru pui, cu portocală, usturoi și condimente
Marinadă aromată pentru pui, cu portocală, usturoi și condimente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trifle cu lămâie și afine. Rețetă de desert cremos, fresh și ușor de pregătit
Trifle cu lămâie și afine. Rețetă de desert cremos, fresh și ușor de pregătit
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x