Antena Căutare

Acuzații grave la adresa unui producător de medicamente. Pilulele care pot provoca o epidemie

Guvernul american a înregistrat marţi primele acuzaţii penale împotriva unui distribuitor major de medicamente, Rochester Drug Co-operative Inc (RDC), din cauza contribuţiei avute de acesta în declanşarea epidemiei naţionale dedependenţă de opioide

Guvernul american a înregistrat marţi primele acuzaţii penale împotriva unui distribuitor major de medicamente, Rochester Drug Co-operative Inc (RDC), din cauza contribuţiei avute de acesta în declanşarea epidemiei naţionale de dependenţă de opioide, prin punerea profitului înaintea siguranţei pacienţilor.

Rochester Drug Co-operative Inc (RDC), unul dintre cei mai mari 10 distribuitori de medicamente din Statele Unite, a acceptat plata unei amenzi de 20 de milioane de dolari şi intrarea într-un acord de cinci ani cu procuratura, pentru închiderea cazului în care este acuzat că a ignorat mii de comenzi suspecte pentru opioide.

”Am făcut greşeli, Acceptăm responsabilitatea pentru acele greşeli”, a afirmat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al RDC, Jeff Eller.

Laurence Doud, care a fost director general al RDC în ultimii 25 de ani, a fost inculpat la un tribunal federal din Manhattan pentru că a conspirat pentru a distribui ilegal narcotice şi de conspiraţie pentru fraudarea Statelor Unite.

Articolul continuă după reclamă

Avocatul acestuia a spus că Doud, în vârstă de 75 de ani, intenţionează să pledeze nevinovat. Doud, aflat în custodia autorităţilor, ar urma să fie eliberat pe cauţiune.

Un alt fost oficial al RDC, directorul pentru complianţă William Pietruszewski, a pledat vinovat pentru trei capete de acuzare şi a acceptat să colaboreze cu procurorii.

Cazul marchează un nou efort al Statelor Unite de a reduce numărul cazurilor de persoane dependente de opioide, între care se află oxicodona şi alte medicamente pentru tratarea durerii.

Opioidele, între care analgezice şi heroină, au jucat un rol în numărul record de decese în urma unor supradoze, 47.600, produse în 2017, potrivit datelor oficiale.

”Această ţară este în mijlocul unei epidemii de abuz de medicamente comercializate cu prescripţie. Această epidemie a fost provocată de lăcomie. Lui Doud i-a păsat mai mult de profit decât de legile menite să protejeze vieţile oamenilor”, a spus procurorul Geoffrey Berman, într-o conferinţă de presă.

Sute de procese intentate de autorităţile statale şi locale acuză producători de medicamente precum Purdue Pharma că au comercializat în mod ilegal opioide şi distribuitori ca AmerisourceBergen, Cardinal Health şi McKesson că au ignorat că sunt folosiţi în mod incorect. Aceşti acuzaţi, precum şi RDC, au fost menţionaţi luna trecută într-un proces intentat de procurorul general din New York, Letitia James, fiind acuzaţi de fraudă extinsă.

Dieta sănătoasă de sărbători. 5 trucuri ca să nu te îngrași de Paște... Cercetătorii au descoperit secretul unei vieți lungi și sănătoase! Ce trebuie să faci pentru a scăpa de stres și anxiet...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge în Europa
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x