Antena Căutare

Ce este Blue Monday și cum îi afectează pe oameni

A treia zi de luni din ianuarie sau Blue Monday este considerată cea mai deprimantă zi a anului. Anul acesta pică pe 15 ianuarie.

În 2024, Blue Monday pică pe 15 ianuarie | Shutterstock

Blue Monday este considerată cea mai deprimantă zi a anului, fiind asociată cu o tristețe profundă, lipsă de energie și de motivație.

Ce este Blue Monday și cum îi afectează pe oameni

Mai mulți factori contribuie la această stare deprimantă pe care o resimt oamenii în a treia zi de luni din ianuarie.

Potrivit unei surse, unul dintre factori este vremea extrem de mohorâtă, care contribuie la starea de apăsare și tristețe.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, soarele apune mai devreme decât de obicei, iar lipsa luminii naturale influențează negativ starea de spirit a fiecăruia.

Un alt motiv ar putea fi considerat lipsa banilor sau chiar datoriile. După sărbători, luna ianuarie este cea în care oamenii suferă mai mult decât de obicei din punct de vedere financiar.

De asemenea, intervine și ”trezirea la realitate” după sărbători. Oamenii încep să se întoarcă la rutina de dinainte, la serviciu și responsabilități zilnice. Aceștia trebuie să lase în urmă căldura colindelor, veselia sărbătorilor și vacanța.

Starea specifică Blue Monday este determinată și de excesele care au avut loc pe perioada vacanței sau concediului, excese alimentare sau consumul de alcool. Organismul se resimte după festinul de sărbători și de Revelion.

La această stare contribuie, totodată, lipsa vitaminei D, pe care corpul uman o resimte puternic.

Psihologului britanic Cliff Arnall este cel care a adus pentru prima dată în discuție teoria despre Blue Monday, în 2005. Cliff Arnall a publicat respectivul articol pentru a sedimenta speranță în inimile oamenilor cu privire la această zi, tocmai pentru a scăpa de teama care gravitează în jurul ei și de conotațiile negative pe care le-a primit de-a lungul timpului.

Potrivit unui site medical, oamenii ar putea recurge la câteva ”trucuri” pentru a face față mai bine acestei zile, astfel încât să nu se lase copleșiți.

Sfaturi și recomandări pentru gestionarea stărilor neplăcute

Sunt câteva modalități prin care fiecare își poate face... viața mai ușoară în această perioadă. Cel mai important însă este să conștientizeze că este o stare pasageră de tristețe și că stă în putința fiecăruia să o gestioneze.

Un prim pas ar fi exercițiile fizice regulate (chiar și 30 de minute de mers pe jos în fiecare zi). De asemenea, la această activitate se adaugă o dietă echilibrată și o hidratare corespunzătoare.

De asemenea, în această perioadă, fiecare trebuie să acorde mai multă atenție programului de odihnă. Astfel că este foarte important să aibă parte de un somn odihnitor (de evitat lumina albastră de la dispozitive și ecrane înainte de culcare).

Oamenii pot alege să facă diferite activități relaxante, cum ar fi meditație, relaxare musculară sau exerciții de respirație.

Totodată, o altă modalitate de a combate stările neplăcute ar putea fi stabilirea unor obiective și priorități. Fiecare ar trebui să fie conștient de ceea ce a realizat la sfârșitul zilei, nu să se concentreze pe ce nu a reușit să facă.

O altă partică este notarea într-un jurnal. Această activitate ajută la observarea lucrurilor dintr-o altă perspectivă, astfel încât fiecare să fie mai recunoscător decât de obicei pentru ceea ce a avut parte peste zi.

În astfel de zile în care pare că sunt cuprinși de gânduri negre, oamenii ar trebui să apeleze la oameni. Să nu le fie teamă să ceară ajutorul celor din jur, celor dragi. Discuții sincere cu prietenii sau membrii familiei care pot oferi sprijin emoțional și ajutor practic sunt uneori singurele care pot face diferența.

Deoarece domeniul financiar pune mare presiune în primele luni din an, ar putea fi extrem de folositor ca fecare să-și stabilească un buget pentru a gestiona cheltuielile, special pentru aceste zile.

Redobândirea energiei și a stării de bine ar putea fi accelerată prin respectarea unui program zilnic bine pus la punct. Persoanele organizare, conform unor studii, sunt mult mai fericite, deoarece au mai mult timp pentru ele însele, dar și pentru cei dragi.

Dacă se observă totuși o ”cădere” a persoanelor dragi într-o stare prfundă de tristețe, iar simptomele nu se ameliorează, ar putea fi vorba de depresie. În acest caz, este indicat să se ia legătura cu un specialist.

Cum să oprești tusea instant cu un singur condiment. Lidia Fecioru îl recomandă și se află în orice bucătărie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge în Europa
Alertă privind epidemia de Ebola, după peste 4.900 de decese. Avertismentul unui oficial: virusul ar putea ajunge...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
(P) Aritmiile cardiace: când bătăile neregulate ale inimii necesită o evaluare specializată
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x