Antena Căutare

Ce pățește copilul tău dacă îi dai prea mult zahăr. Explicația medicului stomatolog Adrian Mina  

Copiilor le place să mănânce orice conține zahăr, însă un părinte responsabil trebuie să controleze pe cât posibil cantitatea care ajunge în organismul copilului său. Altfel, neglijența poate duce la grave probleme de sănătate pentru cel mic! Medicul stomatolog Adrian Mina explică efectele nocive pe care zahărul la are atât asupra dinților, cât și a stării generale de sănătate.

Copiilor le place să mănânce orice conține zahăr, însă un părinte responsabil trebuie să controleze pe cât posibil cantitatea care ajunge în organismul copilului său. Altfel, neglijența poate duce la grave probleme de sănătate pentru cel mic! Medicul stomatolog Adrian Mina explică efectele nocive pe care zahărul la are atât asupra dinților, cât și a stării generale de sănătate.

Un regim alimentar sanătos al copiilor este extrem de important pentru o dezvoltare optima a întregului său organism. Studiile arată că, în zilele noastre, copiii consumă excesiv de mult zahăr, iar asta poate avea efecte devastatoare pentru dezvoltarea celor mici, atât din punct de vedere dentar, cât și în ceea ce privește starea sa generală de sănătate.

Medicul stomatolog Adrian Mina a explicat exact care sunt pericolele.

Ce pățește copilul tău dacă îi dai prea mult zahăr. Explicația medicului stomatolog Adrian Mina  

Articolul continuă după reclamă

Dinți cariați, rădăcini distruse, extracții

„Regimul alimentar sănătos și optim pentru copii este cel în care zahărul se află în cantitate redusă. Principalele motive pentru care este important să reducem cantitatea de zahăr din alimentatia copilului sunt atât de ordin dentar, cât și de ordin general. În primul rând, dentiția copiilor este mai repede afectată decât în cazul adulților pentru că dinții celor mici au rezistență scăzută la atacul zahărului. Structurile dentare ale copiilor sunt mai subțiri iar cariile apar mult mai repede. Odată apărute, acestea duc la inflamarea nervului ce va trebui îndepărtat. După îndepărtarea nervului, rizaliza (topirea) rădăcinilor se va face prematur, astfel că se va duce la extracția dintelui de pe arcadă iar dinții definitivi vor avea de suferit când vor apărea”, declară medicul stomatolog Adrian Mina.

Infecții și probleme digestive

Nu doar asupra sănătății orale are consumul în cantități mari de zahăr efecte nocive, ci și asupra stării generale de sănătate a copilului.

Ce pățește copilul tău dacă îi dai prea mult zahăr. Explicația medicului stomatolog Adrian Mina  

„În ceea ce privește starea generală de sănătate, apariția cariilor duce la complicații infecțioase cu răsunet asupra întregului organism. Pe lângă problema septică, aceste carii avansează rapid, determinând apariția durerilor și a unor deficiențe de masticație. Copilul nu se mai alimentează corect și apar problemele digestive și de creștere, organismul fiind privat de nutrienții necesari unei dezvoltări optime. Deci, pe lângă viitoarele probleme de aliniere dentară, care necesită diverse metode ortodontice de tratament, avem și probleme generale de sănătate cauzate de lipsa unei alimentații corecte și complete”, dezvăluie medicul Adrian Mina.

În final, doctorul Adrian Mina vine și cu o recomandare pentru părinți cu privire la alimentația cât mai corectă a copiilor, astfel încât aceștia să se bucure de o dezvoltare cât mai armonioasă.

„Având în vedere concentrația crescută de zahăr din alimentele procesate, se recomandă o atenție sporită în alegerea acestora, precum și introducerea în alimentație a unui număr crescut de legume și fructe, pentru a favoriza o dezvoltare optimă”, încheie medicul Adrian Mina.

Doctorul Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectați medici stomatologi, cu o activitate de peste 15 ani derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numără persoane publice din România, dar și de peste hotare.

Simptomele de leucemie ce te trimit urgent la medic! Din ce cauze apare boala... Descoperire uimitoare: Mini-organe crescute în laborator. Tehnologia care va schimba vieți!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai bun mic dejun pentru sănătatea rinichilor, potrivit specialiștilor în nutriție. Ce alimente ar trebui să consumi dimineața
Cel mai bun mic dejun pentru sănătatea rinichilor, potrivit specialiștilor în nutriție. Ce alimente ar trebui...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce se întâmplă în organism pe măsură ce îmbătrânim. Descoperirea făcută de cercetători într-un nou studiu
Ce se întâmplă în organism pe măsură ce îmbătrânim. Descoperirea făcută de cercetători într-un nou studiu
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x