Antena Căutare

Nu e chiar aşa cum credeai! Uite câte calorii trebuie să consumi în funcţie de vârstă şi stilul de viaţă, conform unor studii amănunţite

Statisticianul Nathan Yau, de la Universitatea California Los Angeles (UCLA) a analizat datele de la Departamentul american pentru sănătate pentru a determina modul în care vârsta intervine în calculul numărului optim de calorii pe care o persoană trebuie să le consume zilnic astfel încăt să-şi menţină o greutate optimă.

Statisticianul Nathan Yau, de la Universitatea California Los Angeles (UCLA) a analizat datele de la Departamentul american pentru sănătate pentru a determina modul în care vârsta intervine în calculul numărului optim de calorii pe care o persoană trebuie să le consume zilnic astfel încăt să-şi menţină o greutate optimă.

Yau a identificat în prima fază particularităţi legate de stilul de viaţă: activ, moderat sau sedentar. Apoi a combinat cifrele astfel încât să obţină rezultatele cele mai apropiate de adevăr.

Femeile care au un stil de viaţă mai degrabă sedentar şi vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani ar trebui să consume un maximum de 1.800 de calorii pe zi, în timp ce, odată ce trec de 50 de ani, porţia de calorii ar trebui să scadă la 1.600 pe zi.

De partea cealaltă, femeile care au un stil de viaţă activ, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, ar trebui să consume până la 2.400 de calorii pe zi. Doza scade la 2.000 de calorii de la vârsta de 60 de ani încolo.

Articolul continuă după reclamă

În ceea ce priveşte bărbaţii, sedentarii cu vârste între 25 şi 30 de ani nu ar trebui să depăşească un consum de 2.400 de calorii pe zi. Acest aport scade la 2.000 de calorii începând cu vârsta de 60 de ani.

Dacă sunt activi, bărbaţii pot consuma până la 3.000 de calorii în jurul vârstei de 20 de ani, în timp ce cei trecuţi de 60 de ani trebuie să menţină aportul de calorii sub 2.600.

Nutriţioniştii recomandă ca toţi cei care vor să-şi menţină o siluetă de invidiat să facă mişcare şi să aibă o dietă variată. De asemenea, consumul de apă este foarte important.

Sursa: gandul.info

Cercetătorii au analizat în laborator sticlele de apă refolosite de către oameni. Rezultatul? Te va face să te gândeşti... Medicului nu i-a venit să creadă! Ce a putut găsi în ochiul unei femei: “E fără precedent! Erau 27, mi s-a părut incredi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Canabidiol cu spectru complet, spectru larg sau izolat: Ce diferențe există între formule
(P) Canabidiol cu spectru complet, spectru larg sau izolat: Ce diferențe există între formule
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce unele alimente considerate sănătoase pot crește nivelul de histamină din organism. Ce trebuie să știi și la ce să fii atent
De ce unele alimente considerate sănătoase pot crește nivelul de histamină din organism. Ce trebuie să știi și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x