Antena Căutare

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Orice final este urmat de un început, după o despărțire, altcineva apare în viața unei zodii

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Viața este impevizibilă uneori și ne aduce în fața ochilor situații care par a fi nefericte, însă esența lor este să ne schimbe traiectoria pe care ne aflăm. Ține minte, dacă o întâmplare pare de nerezolvat, schimbă modul în care te raportezi la ea

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Orice final este urmat de un început, după o despărțire, altcineva apre în viața unei zodii

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Berbec

Se finalizează o etapă profesională importantă, deci fii prudent și verifică pe îndelete activitățile profesionale întreprinse până acum. Ești foarte bine sprpijinit de conextul astral al zilei, bine fiind să profiți de energia astrală degajată și să rezolvi onorabil orice îndatorire. Sănătatea este vulnerabilă, deci evită eforturile și stresul emoțional, potrivit astrocafe.ro

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Taur

Ceva se va schimba în plan sentimental, atât în ceea ce privește relația cu persoana iubită, cât și în relația cu copiii. Vei privi cu luciditate la personale dragi, la situațiile în care sunteți implicați împreună, astfel că drept consecință, vei lua decizii importante, cu efecte pe termen lung în ceea ce privește atât aceste persoane, cât și activitățile, situațiile comune.

Articolul continuă după reclamă

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Gemeni

Multă forfotă în plan domestic, deoarece contextul astral de astăzi răscolește amintiri, chestiuni patrimoniale nerezolvate sau neînțelese, reevaluarea unor decizii vechi privitoare la familie și nevoile ei. Fii prudent și răbdător, pentru că emotivitatea și subiectivismul sunt accentuate. Se pot lămuri aspecte patrimoniale vechi împreună cu neamurile.

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Rac

Multe relații cu persoanele din anturajul apropiat se vor schimba începând de astăzi. Energa zilei îți favorizează evaluarea corectă a celor care îți sunt loiali cu adevărat și a celor care doar profită de pe urma ta. Fii prudent și evită a povesti prea multe despre tine și intențiile tale! Tema de fundal a zilei o reprezintă veniturile și bunurile personale.

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Leu

Primești bani, însă și cheltuiești, primești și cadouri, dar vin și vești despre schimbări salariale. Tumultul din segmentul financiar se datorează energiei zilei care favorizează aspectele financiare de orice fel, începând cu informații prețioase în acest sens, până la cheltuieli necesare traiului cotidian. Fii deschis la tot ce se petrece în domeniul socio-profesional!

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Fecioara

Hotărârea de a face lucrurile cu totul altfel începând de astăzi este mare și ușor de pus în practică. Ai forța și determinarea interioară necesare pentru a renunța la ceea ce nu mai funcționează în viața ta și de a-ți trasa noi planuri de viitor. Chiar dacă unii mai înceracă să-ți pună bețe în roate, ei vor rămâne cu bețele, iar tu cu reușitele.

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Balanta

Acordă momente numai pentru tine și treburile tale personale. Stările de spirit sunt controversate, fiindu-ți dificill să socializezi prea mult cu alții. Se prefigurează schimbări profunde la nivel mental, datorită concluziilor formulate. În mod special segmentul profesional și imagina ta publică, sunt subiectele care te preocupă. Sănătatea este vulnerabilă, deci odihnește-te!

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Scorpion

Se întrezăresc schimbări în relațiile cu prietenii și protectorii din segmentul profesional. Sunt momente favorabile pentru a înțelege clar cine îți este alături și te susține sincer și cine folosește măști binevoitoare ca să-și ascundă intențiile față de tine. Însă, ceva se va modifica și în plan sentimental. Orice final este urmat de un început, de regulă, mult mai bun.

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Sagetator

Schimbări în plan profesional, mai ales în ceea ce privește relațiile cu șefii și autoritățile. Sunt șanse de a te orienta spre un alt loc de muncă, într-un cu totul alt domeniu profesional. Impulsurile zilei te vor ajuta să te detașezi de situații și relații învechite și total neptorivite ție acum și aici. Analizarea situației tale profesionale îți va aduce revelații nebănuite.

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Capricorn

O zi care marchează începutul unui lung șir de schimbări mentale, fie la nivel de decizii personale, fie la nivelul filozofiei de viață. Detașează-te de trecut, acceptă noul și împărtășește cu cei dragi stările și trăirile de astăzi. Energia astrală a zilei te ajută să fii obiectiv și realist cu propriile tale dorințe și situații în care te afli.

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Varsator

Sunt momente potrivite pentru a face un bilanț al banilor pe care îi obții din colaborări, dar și pentru o verificare a bunurlor și cheltuielilor comune cu alții. Prudență, discernământ, răbdare și perseverență! Sunt momente bune care îți favorizează găsirea unor soluții constructive pentru îmbunătățirea veniturilor și pentru rezolvarea bunurilor patrimoniale.

Horoscopul zilei de joi, 20 august 2020. Pesti

Adie vântul schimbării în plan partenerial. Deciziile de astăzi vor fi valabile multă vreme de acum încolo, deci fii atent la ce gândești că este foarte posibil să primești în viitorul apropiat. energia astrală a zilei te ajută să privești ca într-o oglindă atât la partenerul tău de viață, cât și la colaboratori. Dialoguri cosntructive, logice, clare, cu efecte pe termen lung.

(sursa: astrocafe)

Horoscop. Cele mai frumoase femei din zodiac... Horoscopul zilei de vineri, 21 august 2020. Viața amoroasă este afectată. Zodia care spune pas iubitului infidel...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop weekend 31 octombrie-1 noiembrie 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Horoscop weekend 31 octombrie-1 noiembrie 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Horoscopul banilor pentru noiembrie 2026. Zodiile care pot avea parte de câștiguri neașteptate și oportunități financiare
Horoscopul banilor pentru noiembrie 2026. Zodiile care pot avea parte de câștiguri neașteptate și oportunități...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x