Antena Căutare

(P) Doctorul în Drept, Petru Pitcovici, despre Legea Talionului, justiţie şi nevoia de păstrare a controlului

„Legea Talionului nu a reuşit să scadă rata criminalităţii”. Legea Talionului, cunoscută publicului larg şi sub varianta „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, rămâne una dintre cele mai dure legi penale din istorie, aplicabilă încă din mileniul al II-lea, înainte de Hristos.

Deşi astăzi nu mai există în forma din trecut decât în locuri izolate din lume, a rămas totuşi ca principiu în mentalul colectiv, tocmai datorită durităţii proverbiale: vinovatul trebuie supus unei pedepse identice cu suferinţa. Vremurile s-au schimbat, iar astăzi conceptul de justiţie a fost redefinit. Doctor în Drept, Petru Petcovici, consilier juridic, consideră că în timpurile moderne legile nu ar trebui privite drept pedepse, ci, mai degrabă, ca învăţăminte, menite să păstreze o ordine firească în societate.

Legea care reglementează răzbunarea, în viziunea lui Petru Pitcovici: „Formarea unei societăți ţine foarte mult de gradul de libertăți acordate individului”

Prin definiţie o lege a reciprocităţii şi considerată, la vremea ei, un real progres în comparaţie cu răzbunarea sângelui, legea Talionului apare pentru prima dată în Cartea Exodului, când Moise le porunceşte israeliţilor să plătească nedreptăţile „suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

PETRU PITCOVICI, DOCTOR ÎN DREPT: „Omul, ființă socială care trăiește în cadrul unor comunități ghidate după diferite tradiții, religii şi interese a căutat constant să acceseze poziții mai bune în cadrul societăților în care conviețuieste pentru a-şi proteja mai bine familia şi bunurile, pentru a-şi urmări interesele. Cu cât urca mai sus in societate, cu atât avea privilegii mai mari şi odată ajuns în vârful piramidei sociale a căutat să se impună asupra celorlalți membri ai comunității, iar unul dintre factorii determinanți asupra controlului maselor este frica. Pentru fiecare abatere de la dreptul cetății apar pedepse de la cele mai violente descrise în legea Talionului, până la regulile Wergeld <<prețul omului>>, prin care Carol cel Mare înlocuiește revanșa prin sânge cu revanşa în bani sau bunuri.”

Articolul continuă după reclamă

Petru Pitcovici este de părere că respectarea regulilor unei societăţi reprezintă o îndatorire a oricărui individ care alege să trăiască în sânul ei. În cazul în care drepturile şi libertăţile individuale intră în conflict cu cele ale societăţii, se creează toate premisele trasformării individului în infractor.

PETRU PITCOVICI, DOCTOR ÎN DREPT: „Din momentul ciocnirii libertăților individuale cu cele colective se naște un conflict din care reprezentantul colectivității trebuie să ia măsuri de represiune şi să restabilească situația, căutând să reeduce inculpatul, dând totodată un exemplu în societate. Lumea creștina s-a clădit, format şi dezvoltat după cuvântul lui Dumnezeu care a ajuns nu numai în sufletele indivizilor, ci şi pe bani, ca semn suprem de încredere. Frica de moarte, de necunoscut, de lumea cealaltă unde te pot aștepta lapte şi miere sau flăcări şi chinuri, l-a determinat pe individ să-şi clădească viața după dogmele bisericești, după cuvântul lui Dumnezeu, după regulile general acceptate de societate ca fiind bune şi care oferă cadrul necesar dezvoltării, siguranței şi prosperității. Am studiat din punct de vedere sociologic impactul legilor penale în societăți care sunt preponderent clădite şi bazate pe religie, precum la creștini am găsit aceeași interferență şi la musulmani, hinduși sau budiști. Peste tot în lume, religia a trasat reguli generale de conviețuire a indivizilor, însă setea de putere şi de control al indivizilor aflați la vârful piramidei nu a făcut posibilă schimbarea în legi a principiilor religioase, creând astfel disfuncționalități sociale în care libertățile individuale se ciocnesc cu cele colective.”

De altfel, de-a lungul vremii pedeapsa sau reeducarea vinovatului a fost privită în societate drept un mod de a împiedica răul să devină cronic. Filozofi precum Artistotel, Seneca şi Cicero apreciau pedeapsa ca pe o pildă dată societăţii.

PETRU PITCOVICI, DOCTOR ÎN DREPT: „Deși pedeapsa constituie cel mai important element de eficienţă juridică, în teorie scopul pedepsei este dat de funcția educativă la care se adaugă cea de prevenţie care ar trebui ca prin acest exemplu, individul să-şi cenzureze libertățile în conformitate cu legea cetății. Formarea unei societăți ţine foarte mult de gradul de libertăți acordate individului şi s-a clădit în jurul religiilor şi cultelor, membri ai unei societăți îmbrățișând aceleași crezuri şi principii.”

De la „ochi pentru ochi”, la „întoarce şi celălalt obraz”

PETRU PITCOVICI, DOCTOR ÎN DREPT: „Odată cu venirea lui Dumnezeu pe pământ Noul Testament a luat locul Vechiului Testament, iar expresia <<Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte>> a fost înlocuită de <<Întoarce si celălalt obraz>>. Din punct de vedere creștinesc au fost acceptate toate explicațiile pentru care Dumnezeu a schimbat legea Talionului, dar numai în biserici şi asta pentru că sistemele sociale odată create şi fiindu-le mult mai ușor să controleze masele prin frică şi represiune, nu au mai renunțat la legea Talionului, astăzi fiind încă contemporani cu o gândire învechită, contrară cuvântului lui Dumnezeu şi care evident că nu a reușit de mai bine de 2000 de ani să reeduce populația şi să dea exemple de conduită socială, astfel încât să scadă rata criminalității. Oare câți ani or mai trebui Creștinătății până ca acest sistem de pedepse aplicat dupa legea Talionului să fie schimbat?! Nevoia de păstrare a controlului indivizilor aflați în vârful piramidei sociale va face imposibilă schimbarea modului de a privi interacțiunea dintre libertățile individuale şi cele colective.
Cu Dumnezeu înainte!…”

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lună Plină în Taur pe 26 octombrie 2026. Patru zodii, în fața unor schimbări importante. Ce se anunță în dragoste și bani
Lună Plină în Taur pe 26 octombrie 2026. Patru zodii, în fața unor schimbări importante. Ce se anunță în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Horoscop zilnic 22 octombrie 2026. Balanța are o zi cât se poate de agitată la locul de muncă. Ce zodie e pesimistă
Horoscop zilnic 22 octombrie 2026. Balanța are o zi cât se poate de agitată la locul de muncă. Ce zodie e pesimistă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
24 de români morți după ce au căzut de pe trotinetă. Cazul lui Denis, mort la 13 ani, după 3 săptămâni de comă
24 de români morți după ce au căzut de pe trotinetă. Cazul lui Denis, mort la 13 ani, după 3 săptămâni de comă Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x