Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleDin 1997, anul inaugurarii sale, Muzeul Guggenheim din Bilbao a devenit un loc de pelerinaj pentru sute de mii de turisti, precum si un fenomen sociologic, cultural si economic. Nimeni nu se astepta ca acest muzeu sa aiba un astfel de succes, motiv pentru care se vorbeste acum despre "fenomenul Bilbao".
Povestea acestui muzeu merita amintita in special pentru acei oameni aflati in posturi de decizie, care nu-si dau inca seama ca, astazi, cultura este un vector economic, o sursa de dinamism si un domeniu de activitate care creeaza prosperitate si locuri de munca.
Traim de fapt intr-o epoca in care muzeele au devenit si ele un fel de intreprinderi care se extind, care incep sa-si creeze filiale. Fundatia Guggenheim din New York, de exemplu, s-a multiplicat, iar astazi avem un muzeu Guggenheim la Venetia, un altul la Berlin, un altul la Bilbao si unul in constructie la Abu-Dhabi.
Centrul George Pompidou de la Paris (celebrul Beaubourg) are, incepând de anul acesta, o "filiala" in nordul Frantei, la Metz, iar Luvrul se exporta si el in Tarile Golfului.
Cea mai reusita si spectaculoasa operatiune de acest gen ramâne insa cea a implantarii unui muzeu Guggenheim la Bilbao, pentru ca aici a intrat in joc un arhitect de geniu, Frank O. Gehry.
El a conceput cladirea care gazduieste muzeul si care... nu seamana cu nimic din ce vede de obicei ochiul uman. Marea sa reusita este de fapt aceea de a fi creat o cladire care este de fapt o surprinzatoare sculptura. Multi oameni vin de altfel la Bilbao in primul rând pentru a vedea aceasta ciudatenie arhitecturala, si mai putin pentru ceea ce este expus in interiorul ei.
Si, oricum, senzatia celor care patrund in acest muzeu este ca orice s-ar afla acolo nu poate rivaliza cu strania frumusete a cladirii, cu originalitatea si intensitatea emotionala pe care o degaja. Greu de spus in cuvinte prin ce surpinde si impresioneaza aceasta cladire acoperita cu foite din titan, iesita parca din valurile Fluviului Nervion, in apele caruia se oglindeste de altfel.
Volumele si volutele sale par rezultatul unei lente cristalizari, ca si cum niste imense forme s-ar fi asociat pentru a crea un fel de nava fantastica. La exterior si in interior, suprafetele plane sunt rare, materia pare ca se onduleaza sub ochii privitorului.
Lumina naturala patrunde prin surprinzatoare deschideri si uneori ai impresia ca te afli intr-o enorma catedrala care comunica de-a dreptul cu norii si cu albastrul cerului.
Acest muzeu Guggenheim de la Bilbao este, probabil, primul din istoria umanitatii care ii face pe vizitatori sa-si spuna in gând: exponatul numarul unu este de fapt cladirea.
Fascinant este insa si faptul ca aceasta opera arhitecturala nu striveste cu nimic orasul Bilbao, nu-l domina. Dimpotriva, ea se ascunde parca la marginea sa, intr-o zona insa care respira cultura, in prajma vechii universitati. Simbioza este deci perfecta intre oras si muzeu, ceea ce nu exclude sentimentul ca, prin acest edificiu insolit orasului i s-a oferit un dar extraordinar.
De fapt, aici rezida "efectul Bilbao", in faptul ca aparitia acestui muzeu a scos orasul Bilbao dintr-un fel de anonimat si l-a plasat intr-un circuit cultural mondial. Muzeul insusi a devenit simbolul orasului, asa cum, pe vremuri, Turnul Eiffel a devenit simbolul Parisului.
Nimeni nu mai poate nega acum ca in istoria acestui oras de pe malul Atlanticului exista doua epoci distincte: cea de dinaintea construirii muzeului si cea de dupa inaugurarea muzeului. Inainte de 1997, ghidurile turistice erau prea putin generoase cu acest mare oras de peste un milion de locuitori, port si centru industrial important pâna in anii '60, când a inceput sa fie afectat de declinul industriei metalurgice si miniere.
Sigur, Bilbao avea deja vestigiile sale medievale si multe cladiri din perioada "belle époque", dar nimic, inainte de constructia Muzeului Guggenheim, nu-l predestina pentru rolul de placa turnanta a arhitecturii moderne. Reusita proiectului Guggenheim a insemnat pentru oras un motiv de mare mândrie, sinonim cu o enorma redresare a moralului colectiv.
Din 1997 incoace, numerosi investitori s-au indreptat spre Bilbao, ca sa nu mai spunem ca, in materie de imagine, orasul a câstigat un pariu planetar... Iata deci povestea care ar trebui sa le dea de gândit politicienilor si mai ales celor care cred ca proiectele culturale nu pot stimula economia.
N-as fi scris insa, poate, acest articol daca nu mi-a fi atras atentia si un alt detaliu, in ziua in care am vizitat, in iulie anul acesta, Muzeul Guggenheim de la Bilbao. Iar ceea ce mi-a atras atentia este o marturie, o fraza spusa de arhitectul acestui fantastic edificiu, Frank O. Gehry. O fraza pe care am gasit-o intr-unul dintre albumele din libraria muzeului.
"Nici un arhitect nu a avut niciodata asupra mea influenta pe care a avut-o Brâncusi". Iata fraza lui Frank O. Gehry care mi-a atras atentia, cu atât mai mult cu cât, in biroul sau, marele arhitect american pare sa fi pastrat intotdeauna o fotografie reprezentând atelierul lui Brâncusi de la Paris.
Spuneam, la inceputul acestui articol ca Muzeul Guggenheim de la Bilbao nu seamana cu nimic din ce vede in mod obisnuit ochiul uman. Dar aceasta formidabila cladire seamana de fapt cu sculpturile lui Brâncusi, sau mai precis cu un morman de sculpturi de Brâncusi fotografiate in coltul unui atelier.
