Antena Căutare

Biserica de fier - un simbol al Bulgariei la Istanbul

Nici un cartier al Istanbulului nu e mai misterios, in diminetile de vara, ca Balat! La prima ora, parfumul delicat al florilor invaluie strazile spiralate care pornesc din coasta bisericii bulgare.

Balat (in greceste, "paladion" - palat) e un cartier al amestecurilor etnice surprinzatoare, caci numai in coltul acesta de Istanbul convietuiesc, masiv, de sute de ani, turci, greci, evrei, armeni, dar si alte grupuri disparate. Un loc aparent rupt din carnea Vechiului Testament, cata vreme una dintre sinagogile din perimetru ar fi, potrivit legendei, construita cu bucati din Arca lui Noe! Evreii au fugit din Spania de teama Inchizitiei, pe timpul sultanului Mehmet Cuce­ritorul, construindu-si in Istanbul mai multe sinagogi. Una din ele apartine insa evreilor bulgari.

Bulgarii se mandresc, pe langa sinagoga, si cu una dintre cele mai frumoase zece biserici ortodoxe din Turcia. Ea poarta numele Sfantului Stefan, dar toti o cunosc drept Biserica de Fier. Se spune despre ea ca ar fi fost construita intr-o singura luna, in 1898, dupa porunca sultanului Abdulaziz. Ca sa se incadreze in termen, bulgarii au comandat la Viena o structura demontabila de otel si fonta pe care au transportat-o, cu 100 de barje, pe Dunare si pe Marea Neagra, pana la Istanbul. Daca ne uitam astazi de departe la ea, peretii exteriori ne-ar face sa credem ca e construita din piatra; insa de-aproape descoperim, uimiti, coloanele, altarul si balconul, toate din metal.

Biserica bulgara din Istanbul are, pentru vecinii nostri, o semnificatie aparte. La 3 aprilie 1860, in timpul mesei pascale, 600 de crestini prezenti in Biserica de Fier au cerut - incredibil! - preotului sa invoce, in rugaciuni, numele sultanului in locul celui al patriarhului grec, caruia i se supunea Biserica bulgara. A fost primul gest de schisma care a dus, un pic mai tarziu, la autocefalia bulgarilor ortodocsi.

Decorul Bisericii Sf. Stefan, in care am putea include si cele sase clopote turnate la Yaroslav, in Rusia, inaugureaza, totodata, stilul Art Nouveau la Istanbul.

Articolul continuă după reclamă

Aceste "biserici calatoare" (in Romania predomina, in aceeasi epoca, modelul bisericilor calatoare din lemn) sunt, de fapt, o inventie britanica menita sa ofere lacasuri de cult coloniilor indepartate, precum Australia.

Un inginer de geniu care a excelat in constructiile pe verticala, Gustave Eiffel a lasat si el patrimoniului cultural mondial exemplare de biserici de fier calatoare, risipite prin Filipine si Peru.

Citeste si Jurnalul National!

Foto: ourtravelpics.com

VIDEO! Aglomeratie mare la munte in week-end... VIDEO! Festivalul fanfarelor la Praid...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x