Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleDar odata ajuns, vei vedea ca tot efortul a meritat. Silueta impunatoare a cetatii care strajuieste varsarea Nistrului in Marea Neagra, prin limanul Nistruli, se zareste de departe. Pe masura ce te apropii, te copleseste. Treci podul de piatra si te intampina santurile de aparare. Ar putea inghiti o armata. Zidurile groase de cativa metri, inalte de alte cateva zeci iti dau si ele impresia de inexpugnabilitate. Si, totusi, de-a lungul timpului a fost cucerita. Ba de romani, ba de turci. Acum au cucerit-o scribii unei istorii mutilate.
Amintirile cetatii, dupa nationalitate
Anatolie Popescu, unul dintre marii romani ai locului, spune o poveste interesanta, dar dureroasa despre cetate. "La intrare era stema lui Stefan cel Mare. Au scos-o spunand ca o duc la Odessa s-o restaureze. Nici nu au scos-o bine si au zis c-au pierdut-o.
La fel cum vor sa piarda ce este romanesc aici. Ghizii cetatii spun vizitatorilor istorii diferite. Despre ce-au facut romanii aici iti vorbesc numai daca le spui ca esti roman, altfel nu sufla o vorba. De parca noi n-am fi trecut pe aici... Priviti! La porti sunt lemne de stejar de pe vremea lui Stefan, datate istoric. Nu ti se spune asta... nu se spune nimic!"
Cetatea atrage. Vin vizitatori. Inauntru, pe zidurile late de aparare se catara turistii dornici de fotografii la inaltime. Fortul din mijlocul cetatii sta nemiscat ca un centru de univers. Nu mai apara crestinatatea de pagani, in schimb, Cetatea Alba se impute cu miresmele de friptane si chiolhanuri.
Istoria cetatii se rezuma acum la petreceri, la gratare si peturi de bere ciocnite pe iarba din interiorul fortificatiei. Pe cat este de frumoasa cetatea, de impunatoare, pe atat de nefericita trebuie sa fie ea. Cu stapanii alungati din istorie, cu viata ciopartita de interesele unor noi stapani.
Dubrovnik, o adiere medievala pe malul Adriaticii... 10 sfaturi pentru fotografii de calatorie reusite...
