O calatorie pe coasta dalmata a fost, din timpurile cele mai indepartate, un vis de bucurie al iubitorilor de frumos.
Tara muntoasa (Karstul), in care calcarul a impregnat forme ciudate, ascutite, in chip de turnuri gotice, varfuri frante, intortocheate, cu defileuri pitoresti ce taie in stanci carari de nepatruns, ascunde in adancimile ei frumuseti nebanuite: pesteri tainice, galeri subterane, cascade si lacuri mici dar limpezi, punti naturale, piramide de stalactite - toate cu infatisarea bizara a lucrurilor din alte lumi.
Multimea insulelor cu care e presarat tarmul, contururile ciudate de marimi cu totul variate ale insulitelor intalnite in cale, tnveselesc e calator tot drumul lui langa coasta.
Verdele sobru al maslinilor de pe tarm, migdalii si palmierii, mai ales de la Spalato in jos, florile pline de aroma ale rozmarinului in forma de mici stelute albastre, cele delicate si trandafirii ale migdalilor, apoi agavele (la Raguza), palmierii din ce in ce mai inalti spre sud, plante cu frunza mereu verde, diferite tufe de arbusti stranse pe varful colinelor - intineresc aceasta vegetatie, ii dau farmec si poezie.
In Antichitate, spun vechile scrieri, Dalmatia era acoperita pana spre sud de paduri dese, din care azi au ramas numai pini maritimi, ienuperii si, in regiunile mai inalte, cypru, maslinul, leandrul, care cauta marginea apelor spre a-si arata stralucirea minunatelor flori delicat nuantate, ramase si astazi de straja in acest loc de vraja.
Istoricul Coastei Dalmatiei
Facand parte din teritoriul illyric, impartit in Illyria Graca si Illyria Barbara, piratii dalmati au suparat Roma cu jafurile lor. Dupa o campanie de 30 de zile (cu 200 de ani i.Hr.) ei nu puteau fi invinsi. Distrugerea capitalei lor, Delimnium, n-a avut rezultatul dorit de invingatori. Abia dupa 120 de ani, consulul Mettelus ii supune definitiv, prefacandu-le tara in "Provincia Illyria".
Dupa dominatia romana, catre sfarsitul imperiului, tara a fost ocupata succesiv de goti si de avari, pana la inceputul secolului al VII-lea, cand invazia slava le tulbura linistea prin devastarea oraselor Salona si Epidaur, gonind pe avari si recunoscand autoritatea imparatului bizantin, singura existenta dupa caderea Romei.
In timpul lui Carol cel Mare, unele orase de pe coasta se pun sub protectia imperiului franc, ceea ce provoaca nemultumiri din partea imparatului bizantin, care, in urma renuntarii lui Carol cel Mare, recastiga pe rebeli. Populatia slava si-a pastrat intotdeauna principii sai nationali.
In secolul al XII-lea, partea de sud e cucerita de unguri, iar cealalta pusa sub protectia Venetiei, sub numele de "Ducatul Dalmatiei". De la 1462, insa, sfortarile republicii de a rezista invaziei turcesti au fost zadarnice; de abia prin pacea de la Carlowitz (1699), Venetia intra in deplina posesiune a Dalmatiei, cu exceptia Ragusei, care si-a pastrat independenta ei relativ pana tn 1808.
In 1797, dupa expeditia lui Napoleon in Italia, trece la Austria, prin pacea de la Campoformio, revenind insa Frantei in anul 1805. Dupa caderea lui Napoleon in 1814, revine Austriei, care o tine pana la razboiul mondial, cand o parte se incredinteaza Italiei (nordul), alta Iugoslaviei (Rasaritul) si alta Albaniei (sudul).
Abbazia
Asezata pe coasta orientala a Istriei, in partea cea mai pitoreasca a golfului Quernero si la poalele lui Monte Maggiore (1400 m altitudine), Abbazia este cea mai frumoasa statiune de pe tarmul Adriaticei, supranumita, cu drept cuvant, Perle del Adria.
Plina de gradini incarcate de flori in diferite culori, cu vegetatia caracteristica tarmurilor mediteraneene, scaldata aproape tot timpul anului in razele calde ale unui soare primavaratec, Abbazia este plina de culoare si lumina.
Farmecul acestui colt de rai il alcatuieste, de asemenea, atmosfera incarcata de miresme, simtita prin adierea blanda si calda a aerului venit dinspre mare. Apa linistita in albastrul ei adanc, presarata cu delicate broboane de spuma, e scaldata mereu intr-o ploaie de lumina.
Plimbarea pe Corso, lung de 10 km, arata calatorului o serie variata de peisagii pitoresti, atat spre nord, in portul Volosca, cat si spre sud, trecand prin Angiolina Park spre Ika si Laurana.
De pe varful muntelui Maggiore se desfasoara o minunata panorama asupra golfului Quernero, a peninsulei Istria, a campiilor venetiene si a Alpilor.
De la Abbazzia, cu trenul, vom face o placuta excusie spre Postumia, la Grotele Adelsberg. De o lungime neobisnuita (4 km), cu drumuri intortocheate care nu stii de unde vin si nici incotro se indreapta, aceste grote sunt, cu drept cuvant, un loc fermecat.
Peretii plini de calcar, in forme ciudate de oameni si de animale (ursi, lei, caini), de obiecte (mese, scaune, poduri, coloane), un dom de 45 m lungime si 28 m latime, in lumina becurilor electrice colorate nespus de variat si in zgomotul celor doua rauri Poik sI Pivka, ce-si fac drum chiar prin mijlocul grotei, fac sa te crezi in vremurile de poveste ale inchipuirii bogate grecesti, uitand cu totul lumea de afara.
Fiume (odinioara Tersatica), unul dintre porturile cele mai de seama ale Italiei de dupa razboi, este un oras a carui vechime se pierde in negura vremii.
Stapanit cu 3000 de ani i. Hr., impreuna cu cateva orase, de colonistii fenicieni veniti in Marea Adriatica, Fiume, cu tinutul dimprejur, trece in stapanirea vechilor pelasgi, apoi la greci si etrusci, intemeindu-se mai apoi statul liburnilor in acest colt adriatic. In timpul domniei lui, Augustus cucereste Liburnia, punand bazele orasului Tersatica.
Carol cel Mare il distruge in 799 si actualul oras se ridica, probabil, in locul vechiului Tersatica. In 1130, Fiume e daruit de episcopul de Pola contelui de Duino, a carui familie se supune in 1379 autoritatii Casei de Habsburg, care-l tine pana in 1809, cand trece la Franta. Dupa 1868 Fiume se afla sub stapanirea Austriei pana la razboiul cel mare, cand s-a alipit Italiei, majoritatea locuitorilor fiind italieni.
In vechime, Fiume era inconjurat de un zid posedand si un castel bine intarit. Portalul roman din partea veche a orasului, precum si terenul medieval de pe Corso sunt singurele urme care se pot vedea.
Astazi, cu exceptia vartierului vechi, de un pitoresc cunscut oraselor italiene sudice, Fiume este un oras modern cu strazi largi si cladiri impunatoare. Strada principala cu magazine elegante e Corso, cu cladirile moderne ale Palatului Guvernamental, Adria, Casa de Depuneri, Adminsitratia Maritima, Teatrul (in care incap 1200 de persoane), Catedrala cu fatada in stil roman si biserica St. Guy, asemanatoare cu biserica Santa Maria della Salute din Venetia.
La extremitatea strazii, intrare in gradina publica. De la piata Dante, prin vale, spre canalul Morto, se ajuge la Via Michelangelo Buonarotti, care duce la Belvedere, de unde se poate admira panorama orasului si a portului, Quernero, la vest de Monte Maggiore, iar la poalele lui, Abbazia si Laurana. In spatele lui Belvedere e cimitirul, una dintre curiozitatile orasului.
___
Textul de fata este prima parte a prezentarii excursiei pe Coasta Dalmatiei, organizata de Societatea Academica de Turism "Romania" in perioada 24 martie - 11 aprilie 1929. Conducatorii excursiei erau Th. Vladescu si N. Trestianu, amandoi avocati, consilieri in cadrul societatii, ca si in comitetul de redactie al Buletinului informativ al SAT "Romania".
Textul este extras din aceasta publicatie, anul III, nr. 3, martie 1929. Vom prezenta si partea a doua a acestui itinerar, prin Trieste, Pola, Zara, Spalato si Ragusa. (Magda Cristina Ursache)
citeste Jurnalul National
foto: msaculturaltours.com
O statiune cu...Sharm... Olympos - locul unde mananci cu picioarele-n apa...
