Antena Căutare

Imprejurimile Muntelui Athos - farmec si necunoscut

Al treilea brat (unii ii spun „deget") al peninsulei grecesti Halkidiki, adapost de peste 1.000 de ani al calugarilor ortodocsi are, in afara frontierei naturale de la Marea Egee, o granita terestra, la nord; o granita care separa doua lumi.

Frontiera, marcata cu gard de sarma ghimpata si pazita de un pichet de politisti (foto - sus si mijloc) nu poate fi trecuta de nimeni, intrucat accesul pe Athos, republica monahala autonoma, se face exclusiv pe cale maritima.

Ultima localitate inainte de aceasta granita este Ouranoupolis, oras port de o mare frumusete a carui viata trepidanta contrasteaza, mai ales in sezonul estival, cu traiul in rugaciune al calugarilor atoniti.

Plina de culoare si de farmec medieval, la fel de cosmopolita ca Saint-Tropez si la fel de accesibila ca oricare alta statiune maritima din Halkidiki, localitatea n-a fost dintotdeauna ca acum. Traind, secole de-a randul numai din relatia cu Athosul, unde localnicii gaseau de lucru si faceau comert, Ouranoupolis s-a deschis catre lumea moderna abia la mijlocul secolului trecut, cand, in 1959, s-a construit primul drum de masina si primul hotel.

Populat in special cu greci repatriati din Turcia, in 1923, orasul are un trecut ascuns sub valurile Marii Egee, care spala fatada unei cetati antice neexplorate, sau intre zidurile fostei Manastiri Zygos, din imediata apropiere.

La Zygos (balanta, in limba greaca - n.n.), parte integranta a complexului monahal atonit medieval compus din 20 de manastiri, schituri si sihastrii, dar separat azi prin granita celor doua lumi, s-a pastrat, aproape intact, arhetipul locasului monastic de la inceputul primului mileniu; ea are avantajul ca poate fi studiata, „in situ", chiar si de femeile-arheolog, oprite sa paseasca pe teritoriul republicii athonite.

O vizita la Manastirea Zygos (foto - jos) asezata peste drum de borna granicerilor ne poate reintoarce, aievea, in vremurile Sf. Athanasie, fondatorul monahismului cenobitic din Athos.

La capatul vizitei, refacem drumul inapoi, un kilometru, la Ouranoupolis, oras protejat de doua din cele noua muze ale mitologiei grecesti, Urania, dar si de zeita frumusetii, Afrodita. Si aici aventura cunoasterii merge mai departe, fie spre nord, la Stagyra, unde a trait Aristotel, fie spre sud, la Kareia, in Athos, locul unde multi credinciosi ortodocsi cred ca il pot atinge pe Dumnezeu.


sursa: Jurnalul National

foto: rolfgross.dreamhosters.com

Praia do Comercio - bijuteria Lisabonei... VIDEO! "Hai la bai!" - program de concedii ieftine pentru cei cu venituri mici...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în aceste destinații
Un turist a dezvăluit care sunt cele mai proaste trei țări din Europa pe care le-a vizitat. Ce l-a dezamăgit în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de România
6 țări din Europa pe care mulți turiști le trec cu vederea. Locuri spectaculoase, unele la doar câteva ore de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x