Antena Căutare

Israel și Iordania, două țări impresionante de văzut într-un circuit de tip pelerinaj

Pășește pe urmele Mântuitorului în Israel, descoperind capitala religiilor monoteiste, Ierusalim și orașe sacre ca Bethleem, Nazaret ori Ierihon, unde poposesc în fiecare an peste 3,5 milioane de pelerini din toată lumea. În antiteză vine Iordania, străjuită de munți aspri, scăldată de Marea Roșie și Marea Neagră și pigmentată cu dunele portocalii ale deșertului Wadi Rum, care reușește să fie o oază de liniște în tumultul continuu al modernității.

Plină de misticism și căptușită cu povești biblice, Iordania te poarte pe un tărâm decupat parcă dintr-o alta dimensiune, în timp ce Israel, ținutul făgăduinței îți predă cele mai lungi lecții de istorie și religie. Descoperă cele două țări sfinte într-un circuit complex de 7 zile de la Europa Travel, la tariful accesibil de 619 euro/persoană! În plus, dacă rezervi în această perioadă primești bonus croaziera pe Marea Galileei și taxa pentru Muntele Tabor, valabil pentru plecarea din 10 septembrie 2018, în limita locurilor disponibile!

Pitoresc și cosmopolit în Israel

Circuitul de la Europa Travel îți aduce în prim plan orașul Tel Aviv, unde viața de noapte fulminantă se întrepătrunde cu religia și tradițiile. Pornește în descoperirea vechiului oraș Jaffa, un sit parte din UNESCO considerat cea mai boemă locație din Israel – un colos ce se ridică mândru pe fundalul plajelor argintate. Cel mai important port comercial de la Mediterană, Haifa este orașul care emană energie de la prima vedere fiind așezat elegant pe ”coasta minunată” la poalele Muntelui Carmel. Vizitează aici Palatul cu domul de aur și grădinile suspendate Bahai ce fac parte din UNESCO, iar apoi pornește în pelerinaj pe urmele Mântuitorului începând cu Nazaret.

Articolul continuă după reclamă

Locuri de pelerinaj

În orașul copilăriei lui Isus ai ocazia să vizitezi Biserica Ortodoxă Buna Vestire, despre care se cunoaște că ar fi fost ridicată pe izvorul Fecioarei Maria, punct din care vei porni spre Cana Galieei, unde Mântuitorul a săvârșit primele minuni în Casa Nunții. După ce vizitezi locul unde s-a produs Schimbarea la Față, pe Muntele Tabor, te vei îmbarca într-o croazieră pe Marea Galieei până la Yardenit, unde pelerinii pot intra în apele sfinte ale Iordanului.

Ierusalim, locul unde toate religii monoteiste ale lumii se întâlnesc, va fi explorat la pas începând cu cetatea sacră parcurgând Via Dolorosa cu cele 14 opriri până la Mormântul Sfânt, cartierul evreiesc, Zidul Plângerii și Domul Stâncii și până la Muntele Măslinilor. Regăsește-te spiritual în Mănăstirea Tatăl Nostru și în Biserica Tuturor Națiunilor din Grădina Ghetsimani, iar apoi continuă drumul spre Bethleem, unde atracțiile principale sunt Biserica Nativității și Piata Ieslei.

Tărâmul din poveștile orientale

Circuitul de la Europa Travel te conduce spre Iordania, traversând mai întâi zona Bet She`an așa numitele 10 orașe Decapolis, până la Amman – capitala unde anticul se îmbrățișează cu modernul. Urcă pe dealul citadelei Djebel Al-Qalla unde se găsesc ruinele Templului lui Hercule, Teatrul Roman sau Palatul Omeyyad, iar apoi aventurează-te pe Muntele Nebode, de unde Moise a privit spre Tărâmul Făgăduinței.

Madaba este unul dintre cele mai enigmatice orașe iordaniene, dat fiind și faptul că aici au fost descoperite o serie de mozaicuri unice cu o vechime de peste 3000 de ani. Ajuns în Madaba în turul de la Europa Travel, vei vizita Biserica Sfântul Gheorghe unde se află cea mai veche hartă mozaicată cu Țara Sfântă.

Regatul Hașemit trebuie explorat în detaliu, așa că nu poți rata o călătorie în pustiul deșertului Wadi Rum până la Petra, orașul din piatră roz care a stat peste 1000 de ani ascuns în deșert. De la poalele muntelui Hor și până la Valea Wadi Araba se întind cele mai fascinante construcții ridicate în timpul regatului Nabateean: Al Khazneh The Treasury – monumentul Regelui Obodas I, The Monastery – simbolul Petrei și mormintele regale sculptate în rocă.

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Speciale Circuite Israel

Circuit Israel & Iordania – tarif: 619 Euro/persoana, 6 nopti cazare cu mic dejun si cina la hoteluri 3*, transport avion, tururi cu autocarul conform program, excursia la Masada, ghid local vorbitor de limba romana. *Oferta speciala pentru plecarea din 10 Septembrie 2018 - Bonus croaziera pe Marea Galileei si taxa pentru Muntele Tabor! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Surprinde farmecul Greciei tradiționale într-o vacanță în Paralia Katerini... Top 3 destinații exotice de văzut în acest an!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x