Antena Căutare

Masivul Retezat, una dintre cele mai grandioase zone din Carpații Meridionali. Locul în care poți sta departe de civilizație

În anul în care opțiunile turistice sunt considerabil limitate, vă puteţi bucura departe de aglomeraţie de drumeții printre crestele albe ale Masivului Retezat. Aici cu fiecare pas, peisajul capătă tot mai mult din savoarea unei lumi de basm. Masivul Retezat este una dintre cele mai grandioase și spectaculoase zone din Carpații Meridionali, care te fascinează şi te face să revii de fiecare dată.

Dincolo de pajiştile alpine şi pădurile de conifere, se întrezăresc crestele Retezatului. Doar drumul forestier şi podeţele construite peste pârâurile învolburate mai amintesc de intervenţia omului. Sălbăticia Masivului Retezat te cucereşte imediat ce ai păşit pe culmile sale, notează Observator.

Întins pe aproape 380 de km pătraţi, Parcul Naţional Retezat adăposteşte zeci de specii de plante, dar şi animale ocrotite de lege. Ascunse în locuri în care rar ajunge picior de om sunt turme de capre negre, cerbii şi râşii.

În masiv sunt nu mai puţin de 20 de creste apline care depășesc 2.000 de metri. Iubitorii muntelui pot străbate zeci de trasee turistice.

Din Poiana Pelegii se poate ajunge la vârful Peleaga, înalt de 2.509 metri și la lacul Bucura, unul din cele mai cunoscute și întinse din Retezat și cel mai mare lac glaciar din România. Salvamontiştii însă atrag atenţia celor care se aventurează pe creste, mai ales că vremea s-a schimbat.

Ghiţă Vizitiu, salvamontist: Unii au fost echipaţi bine, alţii chiar neechipţi. Sunt care s-au rătăcit al intersecţie de trasee. Aşa accident foarte grave nu am avut multe, cum erau în anii trecuţi.

Se spune că Retezatul are un efect puternic asupra celor care se aventurează în ascunzişurile sale. Cei mai mulţi îşi doresc să rămână aici departe de civilizaţe.

Traseele de creastă sau cele de plimbare au atras un număr record de iubitori ai muntelui. În vara care a trecut, vârfurile Retezat, Păpușa Mare sau Peleaga au devenit locuri unde cu greu putea să mai încapă cineva. Numărul celor aflați simultan pe micile platouri de pe vârfurile cu pricina atingea uneori câteva zeci de persoane.

Cu multe vârfuri ce ating 2500 de metri, cu numeroase lacuri glaciare, cu porțiuni dificile, Retezatul este primul parc național al României și este considerat ca unul dintre cele mai spectaculoase și mai pitorești masive montane. Mulți turiști au revenit de mai multe ori în acest an.

Una dintre cele mai cunoscute cabane din Retezat și din întreaga țară, Pietrele, este deschisă pentru turiști. În Carpații României, din lipsă de cabanieri adevărați, multe cabane de altitudine sunt închise și nefuncționale, Babele sau Omu fiind doar două dintre ele.

Pietrele este practic placa turnantă a turismului din Masivul Retezat, o cabană rustică, apreciată pentru acest fapt de mulți dintre cei care îi calcă pragul. În afara ei, mai este disponibilă Cabana Gențiana.

De la cele două, se deschid o varietate de trasee montane, urcând pe văi până la cele mi importante vârfuri și creste din masiv. Recent a fost finalizată construcția cabanei Salvamont de la Pietrele. În acest fel, salvamontiștii au acces mult mai facil spre zonele în care se produc accidente.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x