Antena Căutare

O calatorie gustoasa in Franta rurala

Unele prajituri pot avea gust de stanjenel si apa poate avea gust de migdale. Sau cel putin asa a fost intotdeauna pentru mine. Mirosul a fost acel simt care le-a influentat pe celelalte si in functie de care am categorisit si indosariat experiente. Asa ca Provence, fara niciun dubiu, miroase a lavanda si orice vacanta petrecuta acolo va mirosi a lavanda.

Acel parfum care pentru mine este racoros, usor, masculin si cred ca as spune si putin somnoros. Pentru un „nas" amator ca mine, Provence este destinatia perfecta. La orice pas ai ce mirosi si fara sa iti dai silinta incepi sa amesteci gusturi si mirosuri care te vor purta intr-un decor extrem de senzorial.

Poti experimenta Provence in marile restaurante din zona, din orasele cele mai cautate de turisti, dar ce te-as sfatui eu este sa incerci o experienta autentica. Mergi la tara, in mijlocul acestei regiuni din sudul Frantei, atat de populara pentru campurile cu valuri bombate de lavanda. Orice satuc mai mic de 100 de case iti va oferi imaginea perfecta a ceea ce inseamna Provence.

Pe stradutele de piatra, de multe ori mai inguste decat o masina mica, printre casele, tot din piatra, construite deseori deasupra unor stanci, vei descoperi fara foarte mare efort comori culinare nepretuite. Cum ar fi inghetata de nuga de la magazinul din Sault. Casa maestrilor nougatieri si cofetari Boyer, familie cu traditie in domeniu inca din 1887, are o vitrina plina cu sortimente de nuga, cu macarons si calissons, dar deloc de neglijat este vitrina din dreapta. Inghetata de cel putin 30 de feluri, in 30 de culori diferite, abia asteapta sa fie indesata cu o lopatica intr-un cornet crocant.

Bineinteles ca nu lipsesc aromele locale: verveine si lavanda. Odata ce ti-ai luat inghetata, cel mai bun loc pentru a o savura este in parcul din centrul orasului. De aici vei vedea intreaga vale, iar daca esti in sezonul in care infloreste lavanda, te vei intoarce in fiecare zi sa vezi peticele de camp mov, in nuante diferite, unele imbatate de soare, altele mai umbrite.

Articolul continuă după reclamă

Daca tot esti in zona, mergi pana in apropiatul Banon, renumit pentru branza de capra care ii poarta numele. Poti gasi branza autentica de Banon la magazinul din centrul orasului, vizavi de boulangerie. Incearc-o pe cea traditionala, invelita in frunze de castan si legata cu fire fine de rafie. Eu ti-o recomand si pe cea simpla si fina precum untul. Exact asa poti sa o ceri in magazin: branza ca untul. Tot ce iti mai trebuie pentru un picnic reusit pe dealurile din vechiul Montsalier sunt cateva smochine coapte, o bagheta proaspata cu coaja crocanta, bineinteles o cutie mica de crème fraiche si poate niste specialitati din carne de la macelaria din Banon.

In drum spre Montsalier, opreste-te la Francine si Daniel, proprietarii „Biscuits de Banon". De la ei te poti aproviziona cu biscuiti proaspeti - au bineinteles si cu lavanda, dar si macarons de casa, mult mai asemanatori cu pricomigdalele romanesti, decat acei macarons sofisticati de la Paris.

Iar daca ai chef si de legume proaspete, nu trebuie sa te duci prea departe sau sa te abati din drum. Vei gasi chiar pe sosea mici „piete" colorate ale producatorilor locali, care cultiva la fermele lor insorite cele mai gustoase si parfumate fructe si legume

Tarabe colorate si vinuri vesele

Daca e sambata, trebuie sa vezi una dintre cele mai mari piete din zona. Mergi la Apt si parcheaza inainte sa ajungi in centru.

Piata incepe inca din parcare si se termina in case. Materiale cu imprimeuri provensale numai bune pentru confectionat fete de masa, toate dulciurile pe care ti le poti imagina, carnati si salamuri, peste proaspat si condimente cum nu gasesti in niciun magazin cu delicatese.

Bineinteles, haine si pantofi. Toate sunt insirate printre cantareti si artisti de strada. E o ocazie buna sa cumperi minivinete, rosii carnoase „coeur de boeuf" sau pepeni galbeni de Forcalquier, care miros de la o posta.

Dupa ce vei fi baut rosé-ul emblematic pentru Provence, sorbind din ochi culoarea lui atat de frumoasa, ar cam merita sa incerci si alte vinuri. Nu e departe de Apt si se numeste Chateauneuf du Pape. Vei gasi aici o zona viticola care se intinde pe o suprafata mai mare decat poti tu cuprinde cu ochii din varful ruinelor castelului din sat.

Cramele se intrec in oferte pentru a te face sa cobori la racoare si sa degusti unele dintre cele mai bune vinuri frantuzesti.

Locuri bine ascunse

Cand te saturi de hoinarit ca la tara, de picnicuri, baghete si omlete, te sfatuiesc sa incerci un restaurant bine ascuns din Forcalquier. Chiar langa treptele catedralei, in zona veche a orasului, Aigo Blanco este mereu plin, luminat romantic si cu mancare bine asezonata local. Poti alege fripturi cu ierburi de Provence sau cu miere de lavanda.

La plecare nu iti umple bagajele cu lavanda, miere parfumata si vin. Mai lasa putin loc. Probabil ca vei porni spre aeroportul din Nisa. Asa ca e ocazia perfecta sa alegi drumul prin canionul Verdonului. Niciun ghid turistic nu te pregateste pentru apa turcoaz din lacul Sainte Croix. Si niciun ghid nu te sfatuieste sa iti rezervi o zi pentru a te plimba cu o hidrobicicleta vesela prin canionul spectaculos.

Stiu si unde ar fi bine sa innoptezi. In Moustiers Sainte Marie, orasul faiantei. Este ca o gradina rupta din povesti, plina de flori si fantani cu apa limpede si rece. Aici vei folosi spatiul ramas liber in bagaj pentru o letiera sau pentru o farfurie. Sau o bucata cat de mica din paradis pe care vei dori sa o duci acasa.

Somn usor

Cand iti alegi locul in care vei sta, cauta asa-numitele „Chambres d'hotes", eventual „de charme". Iti recomand Maison de Karolyn din Montsalier .

Este o casa superba cu doua terase si gradina. Englezoaica Karolyn va sti exact ce locuri sa iti recomande prin imprejurimi, iar cainele ei, Rocks, iti va tine de urat la fiecare mic dejun.

Te vei indragosti de fiecare decoratiune ce pare croita pentru coltul de casa in care se afla. Unele camere au vedere spre fantana cu apa limpede din mijlocul satului, iar altele spre gradina din spate si un camp de lavanda. Bucura-te de biblioteca variata a lui Karolyn si de colectia ei de reviste Côté Sud.

Bucatar pe malul Mediteranei

Daca vrei sa inveti sa prepari una dintre mancarurile traditionale din zona - Bouillabaisse -, pastreaza o zi din vacanta pentru un curs de gatit la Marsilia. Biroul de turism din Marsilia organizeaza cursuri de gatit bouillabaisse o data pe luna, la restaurantul Miramar, renumit pentru pastrarea traditiei acestui fel de mancare.

Mai mult, vei putea trage cu ochiul prin bucataria restaurantului si la final vei servi masa pe terasa cu vedere la port.

Pentru alte informatii si un calendar al cursurilor viziteaza www.marseille-tourisme.com.

Citeste si Good Food Romania!


VIDEO! Expozitie cu figurine din ceara, la Pitesti... SPECIAL! Chiscau: citadela fiarelor de piatra...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Destinația care cucerește Asia: de ce o vacanță în Filipine este alegerea ideală pentru 2026
(P) Destinația care cucerește Asia: de ce o vacanță în Filipine este alegerea ideală pentru 2026
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Vara completă nu înseamnă doar vacanțe — cum rămâi activ între escapade
(P) Vara completă nu înseamnă doar vacanțe — cum rămâi activ între escapade
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz Redactia.ro
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x