Mănăstirea Turnu de pe Valea Oltului este o veche vatră monahală aşezată sub Muntele Cozia, ctitorită de însuși Mircea cel Bătrân. În acest loc, creștinii spun că au loc minuni și că lăcașul ar semăna mult cu cele de la Muntele Athos. A ars aproape din temelii în trecut, a fost reclădită cu ajutorul unui episcop și a oamenilor care veneau să se roage aici. Dacă odată, accesul se făcea cu barca sau trăsura, acum, doritorii pot ajunge cu ușurință la Turnu.
Povestea Părintelui Dan Damaschin din Iași, cel care a ridicat din temelii o casă pentru mame care cerşesc pe străzi: „Eu nu îmi fac decât datoria de preot, nu am voie să întorc spatele nimănui!”
Multă vreme accesul spre mănăstire a fost deosebit de greu. Din partea sudică, se ajungea cu trăsura de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungul râului, spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui şi coborau în satele Loviştei, menţionează site-ul www.crestinortodox.ro. După construirea podului peste Olt şi a căii ferate, drumul spre Mănăstirea Turnu a devenit mult mai uşor.
Chiliile sihaștrilor deschise credincioșilor
Începuturile aşezământului de la Turnu se situează în jurul secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, când s-au retras în acest loc mai mulţi călugări de la Mănăstirea Cozia.
Dintre sihaştrii retraşi aici, cei mai cunoscuţi au fost pustnicii Daniil şi Misail, ale căror chilii, săpate în stâncă, se văd şi astăzi. Cuviosul Misail a ridicat aici o biserică de lemn, cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", devenit astfel ctitorul Schitului Turnu, potrivit https://doxologia.ro.
Varlaam a ridicat prima biserică în secolul al XVII-lea
Prima biserică din piatră şi cărămidă a fost construită în acest loc la care se ajungea cu mare greutate în anul 1676, de către fostul egumen al Mănăstirii Cozia, Varlaam, care a ajuns să ocupe scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti. Mitropolitul Varlaam a ridicat noua construcţie pe vechea temelie a bisericii de lemn, aşezând sub ea moaştele cuvioşilor Daniil şi Misail.
Aşezământul, care era o copie a Mănăstirii Cozia-Veche, a fost modificat de episcopul Argeşului, Gherasim Timuş (1894-1911), care a dorit să construiască o reşedinţă de vară la Turnu.
Un arhitect polonez a ridicat noul edificiu
După ce, timp de secole, singura legătură a mănăstirii cu lumea o formau potecile muntelui, între anii 1891-1896 s-a construit calea ferată Râmnicu-Vâlcea - Râul Vadului, iar în preajma schitului s-a amenajat o staţie CFR, legată de şoseaua Călimăneşti - Sibiu printr-un pod plutitor peste Olt.
Având astfel drumuri sigure, între anii 1893-1901, episcopul Gherasim Timuş a ridicat la Turnu o mare clădire cu formă pătrată, cu două niveluri, parter şi etaj. Biserica a fost construită la etaj cu hramul "Schimbarea la Faţă".
Planurile acestui edificiu au fost întocmite de arhitectul Anton Grigorievici Lapinscki, polonez, care a imprimat lucrării sale un stil cu totul străin de cel al bisericii româneşti, potrivit www.crestinortodox.ro. Tot el a pictat şi biserica.
La 28 octombrie 1901, cu ocazia sfinţirii noilor construcţii, Schitul Turnu a fost ridicat la rangul de mănăstire.
Un foc mistuirtor era să o șteargă de pe fața pământului
Un incendiu care a izbucnit dintr-o sobă de la arhondaric a distrus, însă, în 1932 mai multe corpuri de case, două şoproane, trapeza veche, clopotniţa, turla de la biserică mică, tâmpla cu toate icoanele şi candelele, iar pictura interioară a fost stricată.
În anul următor, prin străduinţa episcopului Nichita Duma şi datorită daniilor credincioşilor, s-au refăcut biserica, două case şi clopotniţa.
Pictura s-a realizat în frescă de către pictorul Belizarie, întreaga lucrare fiind terminată în 1935-1936. Până în anul 1939, la Turnu a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti.
Mănăstirea Turnu a fost desfiinţată şi transformată în Casa de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului în anul 1961, ca urmare a Decretului 410 din 1959. Decretul privea regimul general al cultelor religioase, dar prevederile sale urmăreau în fapt desfiinţarea aşezămintelor monahale, stabilind criterii prin care cei mai mulţi monahi erau obligaţi să părăsească mănăstirile în care vieţuiau. În urma acestui act legislativ s-a organizat de către autorităţi o amplă campanie de verificare a întregului personal monahal, stabilind pe cei care îndeplineau criteriile de excludere.
De abia în anul 1988 mănăstirea a revenit la statutul său, după un timp în care a fost schit al Mănăstirii Cozia.
