Voiam de mult timp sa vizitez Sibiul si eram entu¬ziasmata ca fusese ceva spontan. Joi am aflat ca trebuie sa ajung vineri seara si sa stau doua zile. Din nevoia de a scapa putin de stres si aglomeratie si cu gandul ca, in sfarsit, o sa am doua zile si de odihna, printre altele, m-am gandit sa nu plec cu masina, sa nu conduc atatea ore pe Valea Prahovei, care stiu ca este in constructie si supraaglomerata.
Plina de energie, am inceput sa caut trenuri si hoteluri. Ma gandeam sa ajung cat mai repede si sa stau in cel mai relaxant hotel sibian, undeva in Piata Mare. Optimista si nerabdatoare, mi-am rezervat loc in singurul tren („sageata albastra") care mergea la Sibiu, cu plecarea la ora 1:50 pm, vineri.
M-am mirat ca facea in jur de sapte ore. Intr-adevar, nu am mai calatorit cu trenul de 20 de ani in Romania, dar imi imaginam ceva asemanator, macar ca si confort, cu trenuri obisnuite din Anglia sau Finlanda (cu care am calatorit).
In fine, m-am aflat in tren cu un minut inainte sa porneasca, dar timp de zece minute (desi aveam loc rezervat), m-am chinuit sa patrund printr-un zid gros de oameni care stateau precum ciorchinele in picioare in dreptul usilor si in calea de acces catre scaune. Nu puteai sa iti misti genunchii, dar sa intinzi un picior.
Nu puteai nici macar sa iti deschizi un laptop, pentru ca, oricum, erau oameni si pe jos, si pe sus, iar ciorchinele de deasupra, atarnat de bare, ar fi fost cu ochii pe ecran. Si, oricum, ai fi ramas fara baterie, pentru ca, am aflat, nu exista decat o singura priza in tot trenul, undeva pe la mijlocul vagonului, dupa WC.
Tot articolul, in Jurnalul National
VIDEO! Calatorie pe Valea Avrigului... Teotihuacan (Mexic): plimbare pe Calea Mortilor...
