„Fichidindia", „smochin din India", dar numai cine nu stie putina istorie se poate insela cu privire la care „Indie" este vorba... Fructele cactusului, zemoase, gustoase, se folosesc pentru prepararea unor bauturi specifice, dar si alaturi de carne, de peste sau in deserturi.
Cum istoria cactusului, in Sicilia, nu este prea bogata, nici legendele despre el nu sunt atat de... apetisante. Nu acelasi lucru se intampla insa cu smochinul... cel care da adevaratele smochine.
In Antichitate, de la Atena la Siracuza, smochinul a fost considerat un copac sacru. Una dintre suburbiile Siracuzei se numea, de altfel, „Iera Suke", indicand astfel locul unde crestea smochinul sacru al Demetrei, zeita protectoare a naturii. La Selinunte, in Sicilia, sanctuarul este dedicat lui Zeus Meilichios, supranumele acestuia venind de la o denumire pregreceasca a smochinului.
Smochinul a fost venerat, poate, si pentru ca el creste aproape de la sine. Este un miracol felul in care reuseste sa supravietuiasca in orice fel de conditii, pe un colt de stanca, pe seceta, pe furtuna... El poate fi alb (cu invelisul semintelor de o culoare verde palid) sau negru (adica de un violet intunecat). De obicei se coc in iunie, dar in Sicilia exista si o varietate, numita „fichi di Natale", care se coace iarna, in preajma Craciunului.
Exista cateva localitati celebre datorita livezilor de smochini. Limina - cea „cocosata" intre Valea Agro si Muntele Peloritani - este faimoasa pentru smochinele uscate dupa o reteta traditionala. Pana catre inceputul anilor '50, soseaua care lega Limina de Marea Ionica era, vara, strajuita de o parte si de alta de vanzatorii de smochine, care veneau aici pentru a da la schimb delicioasele fructe pe peste, unelte sau alte produse de care aveau nevoie.
Smochinele insotesc toate sarbatorile de familie ale sicilienilor. Nelipsite sunt, de asemenea, migdalele, care sunt folosite in cele mai cunoscute dintre dulciurile siciliene, precum Casata si Frutti di martorana.
La un moment dat, existau in Sicilia peste 600 de soiuri de migdali, toate de o calitate excelenta, chiar daca nu intotdeauna foarte productive. Este si motivul pentru care migdalii originari din insula sunt inlocuiti in anii '60 cu varietati provenind din Puglia, dar si din Franta sau America, acestea avand insa o calitate mediocra.
Astazi, cand se clameaza biodiversitatea si denumirile de origine controlata, observam in Sicilia un interes tot mai crescut pentru recuperarea soiurilor vechi. Celebra „mandorla di Avola" (migdala din Avola), cu gustul sau lemnos si bogata in grasimi, cu capacitatea de a-si pastra aroma pe perioada iernii, a revenit in actualitate si datorita demersurilor initiate de miscarea Slow Food. „Ovalul ei perfect", scria Leonardo Sciascia, „aminteste de chipurile de femei pictate de Antonello da Messina".
Citeste si Jurnalul National!
Foto: wallpaper-free.eu
VIDEO! Mocanita, speranta turismului hunedorean... Castelul Mir din Republica Belarus: o constructie cu trei stiluri arhitecturale...
