Antena Căutare

Sighișoara, oraș medieval de basm

Remarcabilă mărturie lăsată moștenire de coloniștii sași, cetatea Sighișoara este unul dintre cele mai valoroase și bine păstrate orașe medievale din Europa, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, încă din anul 1999. Zidurile fortificate, coloanele de apărare întărite cu bastioane și bolți cu inscripții ori blazoane, turnuri cu ceas și castele de basm sunt doar câteva dintre atracțiile Sighișoarei, orașul încremenit în timp, de pe Valea Târnavei Mari.

Acasă la Vlad Dracula...

Considerat de către români Marele Voievod al Dreptății din Valahia, și de către străini unul dintre cei mai aprigi conducători din lume, Vlad Țepeș fiul lui Vlad Dracul, de la care a pornit mitul vampirilor, s-a născut în anul 1431, și a crescut pe meleagurile săsești ale Sighișoarei. Aici a învățat germana, maghiara și latina, în breasle a deprins primele taine ale luptelor și cum să-și realizeze singur arme, și a avut contact cu diferite culturi care au contribuit la desăvârșirea lui ca unul dintre cei mai mari conducători din România. Casa în care a crescut Vlad Țepeș, poate fi vizitată și astăzi, aflându-se într-o stare foarte bună. Câteva fresce impresionante cu simboluri aparținând Ordinului Dragonului, pot fi admirate pe peretele central, fiind dovada clară că imobilul a aparținut Familiei Drăculeștilor.

Atmosferă de poveste și edificii impresionante

Articolul continuă după reclamă

Sighișoara se prezintă călătorului de la prima vedere, întregul oraș este precum un muzeu în aer liber, cu exponate vechi de mai bine de 800 de ani, turnuri fortificate și ziduri construite cu scopuri militare, pentru a apăra intrarea în cetate. Atmosfera te poartă pe tărâmurile Cavalerilor Teutoni, pe străzile labirintice pavate cu pietre cubice străjuite de case cu arhitectură săsească și fațade pastelate.

Fortificațiile care datează din perioada XV-XVI care înconjurau dealul, se întindeau pe o distanță de circa 930 de metri, fiind compuse din circa 14 turnuri de apărare, dintre care astăzi se mai păstrează 9. Simbolul locului este Turnul cu Ceas, construcție emblematică pentru Transilvania, dar și Turnul Fierarilor, unul dintre cele mai impozante și masive.

Panoramă uluitoare asupra orașului

Urcă cele circa 150 de scări acoperite, până în cel mai înalt punct al orașului, pe Dealul Cetății. În vârful colinei se află Biserica din Deal, un edificiu gotic impresionant din 1345, despre care se spune că ar fi fost construit pe locul unui vechi lăcaș de cult roman din 1200. Odată ajuns în cel mai înalt punct vei avea parte de o panoramă de 360 de grade asupra Sighișoarei, cel mai frumos și valoros oraș medieval al României.

De Mădălina Isar

Curse turistice cu autocarul în Sighișoara. Bilete începând de la 1 euro (fără tva) pe sens.. În premieră, acum poți achita călătoria și prin SMS la numărul 7470. Detalii pe www.mementobus.com .

3 destinții grecești de văzut în această vară! Tarife de la 1 euro!... Te gandesti sa pleci intr-o vacanta? Peste 1.500 de oferte de cazare sunt inca disponibile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x