La circa 30 de kilometri de municipiul Buzău, călătorul poate vedea un adevărat monument ale naturii: Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, fenomen unic în Europa. Oamenii locului spun că glodul clocotit ar fi poarta către o altă lume, în timp ce geologii au o altă explicaţie: vulcanii sunt un rezultat al emanației de gaze naturale degajate de zăcământul petrolier existent în subsolul zonei.
După ce ajungi în comuna Berca — în aproape două ore de mers pe jos sau o jumătate de oră cu automobilul — se află Pâclele Mari și Mici, care împreună formează Rezervația naturală Vulcanii Noroioși. Localnicii au denumit acest fenomen geologic unic în mai multe feluri: fierbători, pâcle sau salze. Teren arid, platouri argiloase pustii, așa-zisele pământuri rele, de care agricultorii și crescătorii de animale au fugit întotdeauna.
Glod, plante rare, erupţii şi fascinaţie
În schimb, geologii și, mai ales, botaniștii s-au arătat deosebit de interesați, deoarece la marginea câmpurilor de noroi cresc plante rare. Aspectul selenar al platourilor de noroi este deosebit, pe de o parte datorită lipsei totale de vegetație, culorii gălbui-lucioase, noroiului uscat și, pe de altă parte, a platourilor și din care se scurge noroiul rezultat din erupție. Zonele în care activitatea vulcanilor noroioși este intensă capătă aspectul unor platouri argiloase pustii, așa numitele "tărâmuri de dincolo'.
Văgăuni despre care a scris până şi Odobescu
Peisajul este de-a dreptul apocaliptic, mai ales când este completat de bolboroseli. Acest fenomen este plastic prezentat de Alexandru Odobescu.
"Dacă nu știți și n-ați văzut, să vă spun eu că acolo și-a așternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, pe sub pământ gâlgâie și fierbe glodul noroios, mai rece decât gheața, mai negru decât ceața; apoi pe guri căscate, prin tot ocolul acelei văi, fără de scursoare, țâșnește tina în sus când de-o șchioapă, când de un stânjen, și, mai mult, la fiecare gură împrejur, s-a durat mușuroi și bale cătrănite, pe care ucigă-l toaca le scuipă. Din văgăune se scurg năclăite, de-a lungul masivelor, se adună în nămol, se usucă de vânt, se crapă de soare și jilava pe care nu se prinde, Doamne-ferește, nici troscot, nici ciulini", descrie Vulcanii Noroioși scriitorul Alexandru Odobescu în Pseudokinegetikos.
Vulcanii au conuri înalte de 2-3 metri, cu șanțuri rezultate prin fenomenul de șiroire și straturi de noroi crăpat în plăci, lipsite de vegetație. Ei se întind pe două platouri cuaternare, sprijinite pe straturi pliocene, sarmatice, aducând din adâncimea pământului, cu ajutorul gazelor inerte, material grosier însoțit de fosile.
