Antena Căutare

Ce mai face și cum arată Dănuț Bratu de la MPFM. Fostul iubit al lui Carmen a fost unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți

Dănuț Bratu de la Mireasă pentru fiul meu este unul dintre cei mai iubiți foști concurenți ai show-ului matrimonial. În urmă cu câțiva ani, el îi ținea pe telespectatori cu sufletul la gură: parcursul lui competițional a fost unul controversat și cu multe răsturnări de situație.

Galerie
Dănuț Barbu de la Mireasă pentru fiul meu este unul dintre cei mai iubiți foști concurenți ai show-ului matrimonial | Antena 1

În perioada cât a fost la Mireasă pentru fiul meu, Dănuţ a format și un cuplu, însă lucrurile între el și frumoasa Carmen. Povestea lor de iubire însă nu a mai continuat după terminarea competiției, astfel că fiecare și-a văzut de drumul său în viață.

"La începutul competiţiei mi-au plăcut nişte fete, apoi mi-a picat cu tronc Carmen, pentru că ea a socializat cu mine mai mult şi ne înţelegeam mai bine.În casă am stat cu ea, cu tot cu pauze, cam şapte luni. Acum sunt singur, nu mai sunt cu Carmen de o lună şi jumătate. După competiţie, am fost împreună la munte, la mare, în croazieră, am vizitat locuri frumoase.

Citește și: Lorena Vladu, imagini rare alături de întreaga familie. Strălucește de fericire în timp ce e înconjurată de iubit și fiul lor

Am luat decizia să fim singuri, să nu complicăm lucrurile mai mult. Noi ne înţelegeam foarte bine ca şi amici, dar ca şi cuplu aveam multe minusuri. Posibil să fiu şi eu dificil, dar consider că într-o relaţie trebuie să se modeleze ambii parteneri. Nu sunt dezamăgit de relaţie, ci de faptul că nu s-a concretizat cu o nuntă. Eu visam la o nuntă cu ea. Sunt la o vârstă la care îmi doresc să fiu la casa mea.

Articolul continuă după reclamă

E mult spus că eu şi Carmen suntem acum amici. Foarte rar ţinem legătura. Amicii se mai văd la un suc, noi nu. A fost o despărţire tristă. Nu cu certuri sau jigniri, ci pe cale amiabilă. Eu când mă las modelat, aş vrea să văd acelaşi lucru şi de cealălaltă persoană. Lucrez de două săptămâni, sunt bine pe planul ăsta”, a povestit Dănuţ, în noiembrie 2015, la Antena Stars.

Ce mai face și cum arată Dănuț Bratu de la MPFM

După ce s-a despărțit de Carmen, Dănuț de la MPFM a plecat să muncească în Anglia. Spre finalului anului 2021, a luat decizia să revină în România. El s-a stabilit în București, acolo unde lucrează pentru o firmă de curierat.

Citește și: Marian și Cristiana Stoica de la MPFM 4, portret superb de familie. Cei doi au o fetiță și un băiețel

Pe contul său de Facebook, Dănuț scrie că este încă singur, semn că nu a avut noroc în dragoste în ultimii ani.

De asemenea, este aproape neschimbat. Deși au trecut aproape 7 ani de la momentul în care Mireasă pentru fiul meu s-a terminat, el și-a păstrat trăsăturile, inclusiv silueta. Singura diferență o reprezintă firele albe de păr, care se zăresc pe la tâmple.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Lorena Vladu, imagini rare alături de întreaga familie. Strălucește de fericire în timp ce e înconjurată de iubit și fiu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ionela și Teodor Roșu de la MPFM au devenit părinți pentru a doua oară. Imagini superbe cu fiica lor
Ionela și Teodor Roșu de la MPFM au devenit părinți pentru a doua oară. Imagini superbe cu fiica lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mariana și Grigore Moldovan de la MPFM au divorțat. Ce a spus bărbatul despre motivele despărțirii
Mariana și Grigore Moldovan de la MPFM au divorțat. Ce a spus bărbatul despre motivele despărțirii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x