Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Daniela și Darius s-au despărțit: „Consider că ar trebui să mai crească puțin!”

La petrecerea de sâmbătă din casa Mireasa, Daniela și Darius s-au despărțit. Anunțul separării a fost făcut în emisia live de 1 iunie. Doamna Melinda a avut nevoie de ajutor medical, supărată fiind de despărțirea dintre fiul ei și Daniela. Mama lui Darius a ieșit din emisia live după ce i s-a făcut rău.

După o săptămână plină de tensiuni, Daniela și Darius s-au despărțit. La petrecere, Daniela își dorea să se distreze, iar Darius ar fi vrut să petreacă timp alături de iubită. Deși Daniela l-a rugat pe iubit să nu înceapă o discuție serioasă pentru că nu era machiată și nu și-ar fi dorit un material cu ea, cei doi au purtat conversația prin care au ajuns la concluzia că ar fi bine să meargă pe drumuri separate. Daniela i-a reproșat iubitului că se simte neînțeleasă și neauzită.

„Îmi iei energia. Sunt puțin distantă. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută a avut un impact mare și nu mă mai pot deschide față de tine. Nici nu vreau să mai fac compromisuri într-o relație, acum simt o barieră. În cele 3 luni de zile eu am vorbit mai mult singură. Nu m-ai luat în seamă. Eu simt că nu o să meargă între noi relația asta. Intuiția așa îmi spune. Eu una nu mai vreau aici și punct”, a spus Daniela la petrecere.

„E simplu. Ori mergem împreună înainte, ori nu mergem. Nu vreau să ajung negericit lângă tine! Ai șansa să faci ce vrei”, i-a spus Darius fetei.

O nouă despărțire a zguduit casa Mireasa! Ce s-a întâmplat între Daniela și Darius la petrecere: „Consider că ar trebui să mai crească puțin!”

„Îmi iei energia, nu-mi oferi spațiu, ești prea axat pe mine. Pune o presiune mereu pe mine. Au fost momente în care am simțit că Darius e bărbatul lângă care vreau să trăiesc o viață, dar în acest moment consider că ar trebui să mai crească puțin, e prea imatur pentru o căsătorie”, a spus Daniela.

„Și eu consider că ea e imatură. Nu este sigură pe ea, pe ce scoate pe gură. Îmi spui că nu crezi că ne vom înțelege afară și după o oră îmi spui că o să vorbim afară”, a spus Darius.

Doamna Melinda a ieșit din emisia live după ce i s-a făcut rău. Mama lui Darius a primit ajutor medical

Doamna Melinda a fost afectată de despărțirea dintre fiul ei și Daniela și i-a reproșat acesteia că și-a bătut joc de el și că nu a fost îndrăgostită de el. În emisia live, doamnei Melinda i s-a făcut rău și a primit ajutor medical.

„Nu am simțit că doamna Melinda e dușmanul meu, dar comportamentul ei s-a schimbat. Mă doare și pe mine să o văd în starea asta, dar nu e vina mea. Eu am înțeles că Darius a avut o perioadă în care a căzut în depresie, dar asta nu înseamnă că eu trebuie să trag de mine pentru ca el să fie bine”, a spus Daniela.

Mireasa, sezon 13. De ce lipsește Simona Gherghe în emisia de pe 1 iunie. Cine moderează emisiunea... Mireasa, sezon 13. Mama lui Alexandru a venit în vizită. Cum a reacționat când a văzut-o pe Giulia după toate tensiunile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x