Antena Căutare

Mireasa, sezon 7. Hatice și Mihai, imagine superbă împreună, deși toți îi știau despărțiți

Mihai Grosu, fost finalist al sezonului 7 Mireasa,  a publicat o fotografie artistică în care apare alături de Hatice. 

Hatice și Mihai, imagine artistică împreună | Antena 1

La jumătate de an după ce Hatice s-a filmat plângând și confirmând astfel despărțirea de soțul ei, fosta concurentă Mireasa s-a pozat într-o manieră artistică alături de MIhai Grosu.

În imagine, cei doi apar stând față în față, în timp ce tânăra ține un inel între degete. Cei doi nu au confirmat împăcarea și nu au spus nimic despre fotografie, lăsându-i pe cei care i-au susținut să-i dea o interpretare imaginii. Fanii Mireasa s-au bucurat să-i vadă din nou într-o ipostază apropiată. Comentariile au curs, iar cei doi foști concurenți Mireasa au primit felicitări

„Dacă iubirea ar fi ușoară ,nu s-ar mai numi iubire. Iubirea adevărata înseamna sa arzi, sa lupți și să nu renunți, chiar dacă totul pare pierdut. Faină poza. Așa sa fiți o viață întreagă”, „Cei mai frumoși Dumnezeu să vă binecuvinteze FAMILIA”, „Mă bucur enorm de mult că v-ați împăcat”, „Poza asta pur și simplu mi-a făcut ziua mai frumoasă, sunteți iubire”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de cei care i-au îndrăgit pe Hatice și Mihai.

Mihai și Hatice nu au dat detalii despre semnificația pozei, însă așteptăm să vedem care este statusul relației lor.

Articolul continuă după reclamă

Hatice s-a filmat plângând în luna ianuarie

În ianuarie 2025, pe contul de Tiktok al lui Hatice a apărut un clip în care plânge. Piesa care se auzea era Take Your Time, prin care tânăra părea să transmită un mesaj.

CItește și: Mireasa sezonul 7. Hatice s-a filmat plângând după despărțirea de Mihai. Ce mesaj a transmis

”Nu vreau să îți răpesc libertatea,

Nu vreau să îți influențez deciziile,

Nu vreau să te forțez să mă iubești,

Vreau doar să petrec timp cu tine.”, sunt versurile pe care Hatice suferea.

Citește și: Mireasa sezonul 7. Ce a postat Hatice după ce s-a zvonit că mariajul cu Mihai s-a destrămat: ”Iartă-mă”

Cineva i-a scris: ”Stiu cât doare… E o perioada, din care o sa înveți multe, sunt etape care te fac mai puternica și dupa sigur o sa primești ceva frumos. Am trecut prin asta si uite acum am o familie frumoasă!”

Fosta concurentă de la Mireasa sezonul 7 a răspuns: ”Îți mulțumesc suflet drag 🙏🏽❤️Dumnezeu să te binecuvânteze pe tine și pe familia ta! ❤️”.

Hatice și Mihai s-au căsătorit în finala sezonului 7 Mireasa, care a avut loc pe 10 iulie 2023. De atunci cei doi au avut parte de mai multe certuri și împăcări.

Mireasa sezonul 11. Emma și Adrian au petrecut o noapte fără camere și microfoane. Primele lor concluzii... Chat-ul zilei la Mireasa, 13 iunie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce a pățit Alberto, după reacțiile violente de la Mireasa! Simona Gherghe a sancționat trei cupluri. Care a fost motivul
Ce a pățit Alberto, după reacțiile violente de la Mireasa! Simona Gherghe a sancționat trei cupluri. Care a fost...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alberto și-a ieșit din fire la Mireasa! A țipat și a făcut un gest agresiv la adresa unui alt concurent. Ce a urmat
Alberto și-a ieșit din fire la Mireasa! A țipat și a făcut un gest agresiv la adresa unui alt concurent. Ce a urmat
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x