Antena Căutare

Miresa, sezon 13. Dorian și Bianca au fost la date și ceva neașteptat s-a întâmplat! Ce a anunțat concurentul

Descoperă ce anunț neașteptat a făcut Dorian, după ce a fost la date cu Bianca. Află ce detalii neașteptate au ieșit la iveală în ediția din 20 mai 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii.

Dorian a mers la un date cu Bianca și se pare că lucrurile au evoluat extrem de rapid! Descoperă ce anunț complet neașteptat a făcut concurentul, în ediția din 20 mai 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii.

Dorian și Bianca au fost la date și ceva neașteptat s-a întâmplat! Ce a anunțat concurentul, în ediția din 20 mai 2026 a show-ului Mireasa. Meciul iubirii

La petrecerea de sâmbătă, concurenții au primit șansa de a vota pe cine vor să trimită la un date, iar cei aleși au fost chiar Dorian și Bianca.

Așa cum era de așteptat, cei doi au apreciat în mod deosebit timpul petrecut în afara casei Mireasa, la o plimbare relaxantă pe străzile Bucureștiului.

„Băieții au fost niște scumpi și au ținut de faptul că eu nu prea am ieșit și mi-au oferit acest date. Le mulțumesc foarte mult!”, a declarat Dorian la testimonial.

„Sincer să fiu, nu mă așteptam să fie atât de devreme”, a fost declarația concurentei, tot la testimonial.

În cadrul întâlnirii, cei doi au abordat diferite subiecte și au încercat astfel să profite din plin de timpul avut pentru a se cunoaște mai bine. Concurenții au vorbit despre defecte și calități, despre dorințe și chiar despre căsătorie, un detaliu ce i-a surprins pe mulți: el a zis că se simte pregătit de căsătorie și că, atunci când se va întâmpla acest lucru, știe că va trebui să fie mai cumpătat la cheltuieli, mai atent și mai matur. Atitudinea lui a fost apreciată îh mod deosebit de Bianca.

Mai mult decât atât, Dorian a anunțat faptul că mama lui se declară încântată de noua sa parteneră și că el va avea mereu intenții serioase și va da dovadă de maturitate.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția din 20 mai 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii ca să afli mai multe detalii despre subiect.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Meciul Iubirii a început pe 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY, cu tineri concurenți pregătiți să își testeze limitele și să lupte cu pasiune pentru a-și găsi jumătatea.

Noul sezon aduce o mulțime de surprize. Fetele vor putea alege tricoul de fotbal cu numele băiatului care le atrage atenția, iar băieții vor face același lucru. Totuși, doar cei care vor avea aceeași alegere, unul față de celălalt, vor avea parte de prima întâlnire a sezonului. De asemenea, noi elemente vor fi introduse – cartonașele, inspirate din regulile fotbalului, care vor putea fi folosite doar cu efect negativ, atunci când sună Adrenalinia. Consecințele vor fi clare pentru cei vizați – se poate bloca o cunoaștere pentru o perioadă limitată sau se poate interzice temporar interacțiunea cu o anumită persoană.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Ema a lămurit acuzațiile ce i se aduc în privința cadourilor pentru Alan! Cum au aniversat 3 luni de relație

Accesul la telefon va deveni un privilegiu câștigat, iar concurenții o să fie nevoiți să lupte pentru acest drept. Ei vor putea câștiga 13 minute pentru a suna, a scrie sau a naviga, însă utilizarea dispozitivelor va fi supravegheată în permanență de camerele din casă. Chiar dacă, pe timpul sezonului, în afară de acest premiu, fetele și băieții nu au acces direct la telefoane, dispozitivele vor rămâne pornite pentru ca apelurile și mesajele să fie primite. Semnalele se transformă în povești și teste de autocontrol, în timp ce toți cei care caută iubirea se vor întreba cărei persoane dragi lor îi aparțin notificările.

Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 13. Familia Claudiei nu este de acord cu Denis, iar motivul este unul complet neașteptat! Ce s-a aflat... Mireasa, sezon 13. Ema a lămurit acuzațiile ce i se aduc în privința cadourilor pentru Alan! Cum au aniversat 3 luni de ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa – Regatul inimii, 2026. Cine a câștigat Cabina Telefonică și va pleca într-o călătorie alături de persoana iubită
Mireasa – Regatul inimii, 2026. Cine a câștigat Cabina Telefonică și va pleca într-o călătorie alături de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andrei Beleuț, acuzație dură pentru Anne, la Mireasa! Concurentul a iscat un scandal în casă și s-a certat cu mamele
Andrei Beleuț, acuzație dură pentru Anne, la Mireasa! Concurentul a iscat un scandal în casă și s-a certat cu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x