Antena Căutare

E vineri, 13! De la ce a pornit frica de ghinionul pe care l-ar aduce această zi și ce este interzis să faci în această zi. Obiceiurile ce ar atrage moartea!

Răzvan Simion a explicat la „Neatza cu Răzvan și Dani”, de unde se crede că a pornit frica de ziua de vineri, 13, care ar fi aducătoare de ghinion. Mai multe activități ar fi interzise în această zi și se spune că acestea ar atrage chiar moartea. 

Răzvan Simion a explicat la „Neatza cu Răzvan și Dani”, de unde se crede că a pornit frica de ziua de vineri, 13, care ar fi aducătoare de ghinion. Mai multe activități ar fi interzise în această zi și se spune că acestea ar atrage chiar moartea.

„Se pare că această superstiție legată de ghinionul adus de ziua de vineri, 13, pornește de la arestarea cavalerilor templieri într-o zi de 13, 1307, ceva de acest gen. Alții spun că ar fi începutul Potopului lui Noe, într-o zi de vineri, 13, crucificarea de pe Golgota se pare că a căzut tot într-o zi de 13”, a spus Răzvan Simion.

„Cei mai mulți spun că este de influență americană această superstiție. Pentru că noi, spaniolii și grecii suntem pe marți, 13, cu cele trei ceasuri rele”, a precizat el.

Așadar, această superstiţie are la bază mai multe evenimente din mitologie şi istorie: alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, pornirea potopului lui Noe şi crucificarea lui Hristos - toate au avut loc în zile de vineri. Mai mult, sfârşitul cavalerilor templieri a venit tot într-o zi de vineri 13.

Cu toate acestea, specialiştii spun că oamenii nu au făcut legătura între vineri şi ziua de 13 decât la sfârşitul secolului al XIX-lea-începutul celui de-al XX-lea.

În secolul al XVII-lea se credea că nu este bine ca la masă să fie aşezate 13 persoane, dar abia trei veacuri mai târziu oamenii au început să facă legătura între ziua de vineri şi numărul 13.

La fel ca teama de numărul 13, se pare că şi cea legată de ziua de vineri porneşte tot de la scrierile din Noul Testament. În anul 1852, în publicaţia periodică Notes and Queries se scria „Vinerea este considerată o zi care aduce ghinion, fiind ziua Crucificării, şi la fel de nenorocos este şi numărul 13, care este asociat cu Cina cea de Taină”.

În ciuda faptului că nimeni nu ştie exact momentul în care superstițiile legate de ziua de 13 a unei luni și ziua de vineri au fost combinate, majoritatea studiilor arată că „vineri 13" este o superstiţie a secolului XX, iar folcloriştii sunt de acord cu această idee.

Cert este că, până în 1908, „vineri 13" pătrunsese în mentalul colectiv, dovadă fiind un articol din New York Times din 4 martie în care autorul nota: „Vineri 13 nu îl sperie pe Senatorul Own".

Unii specialişti sunt de părere că vinovat pentru introducerea superstiţiei în mentalul colectiv ar fi fost Thomas W. Lawson, un finanţist şi specluator de bursă, supranumit şi „regele cuprului". Lawson a fost autorul unor diatribe la adresa speculaţiilor la bursă şi, în 1907, a publicat singurul său roman intitulat „Vineri, treisprezece". Deşi azi este complet dat uitării, se pare că acest roman a stat la baza coroborării dintre cele două superstiţii temute, în imaginarul colectiv.

Romanul lui Lawson, jumătate poveste de dragoste şi jumătate polemică cu privire la modul în care bursa poate fi influenţată, s-a bucurat de un mare succes, ca urmare a unei publicităţi agresive făcute de autorul deja celebru în lumea americană. Dorind ca romanul său să fie un bestseller, Lawson urmează un o strategie de marketing fără scrupule, iar în una dintre reclamele sale promite că va oferi o sumă cu trei zerouri celui care va arăta vreun defect al teoriei propuse de el în carte.

La mai puţin de două luni după apariţia reclamei, Lawson şi romanul său apar pe prima pagină a ziarelor, după ce un broker a fost arestat pentru că a încercat să destabilizeze bursa din Philadelphia prin teoria propusă în „Vineri, treisprezece".

Următoarea afirmare în presă a lui Lawson a fost în vineri 13 septembrie, acelaşi an. Într-un text de reclamă publicat la secţiunea economică din New York Times, speculatorul sfătuia cititorii să cumpere acţiuni ale unor companii de care el era interesat, motivând că, în această zi, bursa este vulnerabilă din cauza superstiţiei legate de 13. Acest text de promovare, cât şi celelalte făcute pentru romanul său, reprezintă unele dintre primele atestări scrise ale superstiţiei "vineri 13".

Însă, fenomenul „vineri 13" nu s-a încheiat aici. În 1916 a apărut filmul mut realizat după romanul lui Lawson. Astăzi filmul a fost declarat pierdut şi se pare că nici reclame de promovare ale sale nu au fost păstrate.

Cu toate că astăzi nimeni nu îşi mai aminteşte de Lawson, legătura dintre bursa de pe Wall Street şi ziua de vineri 13 s-a păstrat până târziu, aproape de zilele noastre, potrivit historia.ro.

13 superstiţii despre Vineri 13. Ce este interzis să faci în această zi

  • Dacă un copil să naşte într-o zi de vineri 13, nu va avea noroc niciodată.
  • Un om născut într-o zi de vineri 13 va muri tânăr.
  • Un copil născut într-o zi de vineri 13 va avea mereu ghinion, dar o parte din această nefericire va fi înlăturată dacă ziua naşterii lui va fi tăinuită.
  • Un copil născut într-o zi de vineri 13 nu va avea noroc decât după ce toţi cei care îi ştiu adevărata dată a naşterii vor muri.
  • Un copil născut într-o zi de vineri 13 va trebui să poarte cu el un picior de iepure de la un iepure ucis la miezul nopţii de un fermier saşiu. Dacă copilul va pierde piciorul de iepure, va muri.
  • Dacă o femeie îşi serbează ziua într-o zi de vineri 13, în mai puţin de un an se va căsători şi va avea un copil.
  • Este de rău augur să te căsătoreşti într-o zi de vineri 13.
  • Dacă un cortegiu funerar taie calea unui om într-o zi de vineri 13, atunci persoana în cauză va fi condamnată la moarte.
  • Cine iese din casă în noaptea de vineri 13 va avea convulsii.
  • Dacă 13 persoane stau la o masă pe data de vineri 13, una dintre ele se va îmbolnăvi grav.
  • Nu purta negru în ziua de vineri 13, sau în scurt timp vei purta doliu.
  • Nu te tunde în ziua de vineri 13, sau cineva din familia ta va muri.
  • Nu te muta în casă nouă într-o zi de vineri 13, vei avea ghinion.

Urmăriți clipul de mai sus din „Neatza cu Răzvan și Dani”.

„Arăți ca și greșeala pe care urmează să o fac!”. Ramona Olaru s-a confesat! Ce îi va lipsi din perioada petrecută la ma... Atenție, doamnelor! Imagini fierbinți! Adonișii dansatori de la „Neatza cu Răzvan și Dani” au fost puși la treabă de Dia...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri niciodată”
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x