Pesimiștii nu credeau că vor mai apuca să vadă autostradă de la Pitești la Sibiu, însă acum câteva zile au apărut primele semnale că lucrările vor începe curând pe tronsonul sus-amintit.
Constructorul a instalat ţăruşi topografici în zona nodului rutier Sibiu, autostrada fiind încă în perioada de proiectare. „Nu sunt spectaculoase, dar fotografiile ataşate demonstrează că Autostrada A1 Sibiu-Piteşti a început... pe hârtie deocamdată! În poze vedeţi ţăruşi topografici în zona nodului rutier Sibiu, semn că perioada de proiectare este în desfăşurare”, arată reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Deocamdată, vorbim doar despre sectorul Sibiu-Boiţa, de 13,17 kilometri. Contractul a fost semnat în data de 14 aprilie 2019 cu austriecii de la Porr pe suma de aproape 613 milioane lei fără TVA.
Restricţii de trafic pe A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către Litoral, din cauza unor lucrări... Instrumente care nu pot lipsi în niciun atelier mecanic bun...