Antena Căutare

Duelul cailor putere în vârf de munte

Spectacol la a treia etapă din Campionatul Național de Drift care a avut loc pe TransRarău, la o altitudine de peste 1500 de metri. 33 de piloți s-au înscris la startul rundei montane de drift, dintre care 16 au concurat la Clasa Pro, confruntarea cailor putere având loc pe DJ 175B, în localitatea Pojorâta, Suceava.

Duelul cailor putere în vârf de munte

Evenimentul este deja o tradiţie pentru driftul autohton, în ultimii ani competiţia atrăgând zeci de mii de spectatori din toată ţara.

Competiția a avut participare internațională și în acest an, bulgarii Ivan Ivanov, Danko Dimitrov și Plamen Angelov fiind pe lista de înscrieri. Etapa s-a desfășurat sub denumirea de “Către Viziunea Zero”, iar spectaculosul nu a lipsit, primii clasați de la ambele clase duelându-se pe traseul montan.

Articolul continuă după reclamă

ATVRom și-a făcut simțită prezența prin delerul local ATVRom Bucovina și prin sponsorizarea pilotului local Bogdan Pădurariu, care a avut o misiune dificilă în weekend. ”A mai trecut un weekend foarte greu de digerat pentru mine. Se pare că această etapă, deși este cea de casă, nu se prea potrivește cu mașina. Aici, inițierea este tot secretul și este una din cele mai dificile din tot campionatul. Dacă mergi puțin prea încet ajungi pe interior și ai parte de zero puncte, iar dacă ai viteză prea mare, mai mult ca sigur vei izbi parapeții și toate astea se schimbă mult în funcție de momentul zilei sau de presiunea în pneuri...” Pădurariu consideră că și-a găsit greu ritmul, calificându-se abia pe locul 10. ”Sâmbătă nu prea mi-a ieșit, m-am calificat abia pe locul 10, cu mari emoții și astfel mi-am făcut rost de un tandem cu Claudiu Adam, liderul campionatului și cel mai în formă pilot de până acum. Știam că șansele mele sunt destul de mici, pentru că mașina lui este foarte rapidă așa că, după câteva ture bune cu presiune mică în pneuri în antrenamentele de dimineață, am decis sa folosesc acest setup și cu el. Din păcate a fost o decizie nefericită pentru că în ambele run-uri cu el am greșit inițierea și totul s-a terminat pentru mine”.

Pe lângă competiția în sine, etapa montană de pe TransRarău a avut și un rol educativ, scopul principal fiind responsabilizarea tinerilor în ceea ce privește condusul defensiv.

ATVRom, cel mai mare lanț de magazine pentru vehicule powersports din România, susține sportivii autohtoni, dar și evenimentele de profil. KTM, Husqvarna, GASGAS, CFMOTO sunt câteva dintre brandurile distribuite alături de care reușim să ne clasăm în fruntea clasamentelor la cele mai importante concursuri naționale și internaționale.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x