Antena Căutare

(P) Băieți mari. Pasiuni mari !

Erai copil când te jucai NFS: Porsche Unleashed pe un Pentium 4, bătrân de când lumea. Așa privești lucrurile acum, uitându-te în spate. Dar amintirea nu a îmbătrânit. Amintirea a rămas cu tine, mereu vie, mereu prezentă, și te-a însoțit la fiecare pas major pe care l-ai făcut în viață.

Erai copil când te jucai NFS: Porsche Unleashed pe un Pentium 4, bătrân de când lumea. Așa privești lucrurile acum, uitându-te în spate

Te gândeai tu, astfel, că o să crești mare, o să-ți deschizi un business de succes și o să-ți permiți un Porsche 911 Turbo? Fix ca modelul din pixeli pe care îl conduceai pe șoselele unui joc video acum mai bine de douăzeci de ani? Nu te gândeai, cu siguranță! Dar copilul de atunci spera că, într-o bună zi, dorința i se va împlini. Copilul acela nu a crescut, a rămas în tine, în sufletul tău, cu toate dorințele și bucuriile lui. Doar tu te-ai făcut mare. Un băiat mare, cu pasiuni mari.

Fiindcă ai reușit să cumperi mașina mult visată. Ai făcut mii de kilometri cu ea. Atât pe drumurile patriei (despre calitatea lor discutăm cu altă ocazie), cât și pe străzile marilor țări europene. Inclusiv în Germania, țara-mamă a brandului achiziționat.

Te-ai bucurat de senzația atotcopleșitoare de viteză pe care ai simțit-o în spatele volanului. Ți-a electrizat fiecare fir de păr de pe corp, ți-a pompat în artere adrenalină cât pentru două vieți. Și, poate mai discretă decât restul senzațiilor, dar în niciun caz de ignorat, ai simțit cum mașina te ocrotește. Da, da, fără exagerare! Fără să-ți spună, sau poate că ți-a spus-o în felul ei, mașina ta Porsche 911 Turbo te-a ocrotit. Ca două brațe invizibile de femeie care te cuprind cu afecțiune de mijloc în timp ce calci pedala de accelerație și simți cum te desprinzi de asfalt, simți cum faptul de a atinge suta de km/h în mai puțin de trei secunde devine echivalentul unui zbor.

Pământul devine cer și tu îl survolezi cu aripi de vultur.

Articolul continuă după reclamă

Ai simțit pe propria piele toate aceste senzații și, totuși, n-a fost de ajuns. Oare te-ai plictisit asemenea unui copil pentru care orice jucărie e o minune care nu ține mai mult de trei zile? E mult spus. Mai degrabă, ai dorit să faci o schimbare. Atât la nivel estetic, cât și funcțional.

Astfel, ai înlocuit culoarea Porsche-lui. Din negru în GT Silver metalizat. Te-ai gândit că i se potrivește, din ce moment ce automobilul e argint-viu. Apoi, ai umblat la faruri, jante, eleron. Ai mai economisit niște bani și ai schimbat volanul și scaunele. Ai surâs când ai privit noul look al mașinii, mulțumit de rezultat. Sau nu? Parcă a mai rămas ceva care te râcâie pe interior. Ceva mic, imperceptibil, cu un ecou slab, abia auzit, dar care te bântuie și nu-ți dă pace.

Ce ar putea să fie? Ce ar putea să nu-ți convină, în condițiile în care ai fost dispus să investești în Porsche cât în educația propriului copil? Grija pentru automobil s-a manifestat ca grija unui părinte, după câte vezi. Și, totuși, fără să-ți explici de ce, parcă ceva lipsește.

Te-ai întors, te-ai sucit pe toate părțile și ai privit mașina din față. Nu, problema nu era la bară, la faruri, la designul aerodinamic pe care, oricum, îl are “din naștere”. Problema – și, în momentul în care ai avut această revelație, o lumină s-a aprins în capul tău – era tocmai la plăcuța de înmatriculare! Nu pentru că nu se conforma cerințelor legale, ci pentru că....nu era suficient de personalizată.

Cauti suport numar inmatriculare? Asta te-ai întrebat imediat ce ți-ai dat seama ce lipsește mașinii tale. Astfel, ai dat o simplă căutare pe Google și ai zâmbit larg văzând peste ce ofertă generoasă ai dat. De la suporți personalizați cu protecție UV până la suporți super slim și suporți personalizați cu branduri auto.

Bucuria ta a crescut exponențial pe măsură ce citeai mai multe informații. Ce ironie a sorții! Să investești atâția bani într-o mașină sport ca să arate impecabil și să atragi privirile tuturor – atât ale celorlalți șoferi din trafic, cât și ale pietonilor – și să îți lipsească ceva atât de banal la prima vedere, atât de comun și ieftin, ca să fii pe deplin mulțumit!

Cu alte cuvinte, un suport personalizat cu branduri auto.

Nu de puține ori te-ai gândit, mai în glumă, mai în serios, cum ar fi ca propriul copil să aibă numele scris în frunte. Evident că acest lucru nu e posibil, fiindcă numele e scris în cartea de identitate. Și acolo va rămâne pentru totdeauna, indiferent cât de des schimbi buletinul într-o viață de om. Dar o mașină? Nu cumva cartea ei de identitate e chiar plăcuța de înmatriculare? Nu cumva îi porți personaliza suportul pentru numărul de înmatriculare, astfel încât numele mașinii să fie la vedere tot timpul? Astfel încât să arate că numele chiar e scris în frunte?

Gata, nici n-a mai fost nevoie să stai pe gânduri! Ai intrat repede pe suportnumarinmatriculare.ro și ai comandat de pe site un suport personalizat cu brandul Porsche.

Acum ești, în sfârșit, mulțumit cu adevărat! Acum mașina ta are o identitate, nu numai mulți cai putere sub capotă și un design care întoarce capetele.

Acum te-ai întors în trecut la copilul care se juca NFS: Porsche Unleashed și nicio altă grijă de pe lume nu conta. Sau, și mai bine zis, ai continuat să trăiești în prezent, întorcându-te în tine, la copilul peste care timpul nu și-a pus amprenta, la copilul care prețuiește orice jucărie și o învestește cu emoție, grijă, dăruire.

Ceea ce ai făcut și tu, băiat mare fiind, cu jucăria ta mare și neprețuită: Porsche 911 Turbo. Cu suport număr înmatriculare personalizat.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
La ce temperatură ar trebui să schimbi cauciucurile de vară cu cele de iarnă. Ce spune legea, de fapt
La ce temperatură ar trebui să schimbi cauciucurile de vară cu cele de iarnă. Ce spune legea, de fapt
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x