Antena Căutare

Comisia Europeană estimează că PIB-ul României va scădea cu 6% în acest an, urmând să crească cu 4,2% anul viitor

În România, Produsul Intern Brut va scădea cu 6% în 2020, urmând să crească cu 4,2% în anul 2021, în timp ce inflaţia va atinge valoarea de 2,5% în cursul acestui an, iar în 2021 va fi de 3,1% , iar rata şomajului va ajunge la 6,5% în 2020 şi la 5,4% în 2021, potrivit previziunilor economice publicate miercuri de Comisia Europeană.

Raportul arată însă că o pandemie mai severă şi mai îndelungată decât se preconizează în prezent ar putea duce la o scădere a PIB-ului în statele membre mult mai mare decât cea estimată în scenariul de referinţă pe care se bazează actualele previziuni.

"Pandemia de coronavirus reprezintă un şoc major pentru economii, în UE şi la nivel mondial, cu consecinţe foarte grave din punct de vedere socioeconomic. În ciuda răspunsului politic rapid şi amplu, atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional, economia UE va cunoaşte anul acesta o recesiune de proporţii istorice. Potrivit previziunilor economice din primăvara anului 2020, în România, PIB va scădea cu 6% în 2020, urmând să crească cu 4,2% în anul 2021", arată un comunicat emis de CE.

Inflaţia va atinge valoarea de 2,5% în cursul anului 2020, fiind urmată de un procent de 3,1% în 2021, în timp ce rata şomajului va ajunge la 6,5% în 2020 şi la 5,4% în 2021.

"De asemenea, economia zonei euro va înregistra o contracţie-record de 7¾% în 2020, urmând ca în 2021 să cunoască o creştere de 6¼%. Se preconizează că economia UE se va contracta cu 7½% în 2020 şi va creşte cu aproximativ 6% în 2021", precizează CE.

Previziunile în materie de creştere pentru UE şi zona euro au fost revizuite în sens negativ cu aproximativ nouă puncte procentuale faţă de previziunile economice din toamna anului 2019.

"Şocul resimţit de economia UE este simetric prin faptul că pandemia a lovit toate statele membre, însă atât scăderea producţiei în 2020 (de la -4¼% în Polonia la -9¾% în Grecia), cât şi capacitatea de redresare în 2021 urmează să varieze considerabil de la o ţară la alta. Redresarea economică a fiecărui stat membru va depinde nu numai de evoluţia pandemiei în ţara respectivă, ci şi de structura economiei şi de capacitatea de reacţie prin politici des stabilizare", arată previziunile CE.

Având în vedere interdependenţa economiilor din UE, dinamica redresării din fiecare stat membru va afecta în acelaşi timp şi capacitatea de redresare a altor state membre.

"În această etapă, nu putem decât să măsurăm cu aproximaţie amploarea şi gravitatea şocului provocat de coronavirus asupra economiilor noastre. Consecinţele imediate vor fi mult mai grave pentru economia mondială decât cele ale crizei financiare, însă amploarea impactului va depinde de evoluţia pandemiei, de capacitatea noastră de a relansa activitatea economică în condiţii de siguranţă şi de a ne reveni ulterior. Asistăm la un şoc simetric: toate statele membre ale UE sunt afectate şi se preconizează că toate vor cunoaşte o recesiune în acest an. UE şi statele membre au convenit deja asupra unor măsuri extraordinare pentru atenuarea impactului. Redresarea noastră colectivă va depinde de menţinerea unor reacţii ferme şi coordonate la nivelul UE şi la nivel naţional. Împreună suntem mai puternici", spune Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

Pandemia de coronavirus a afectat grav cheltuielile de consum, producţia industrială, investiţiile, comerţul, fluxurile de capital şi lanţurile de aprovizionare.

"Europa se confruntă cu un şoc economic fără precedent de la Marea Depresiune încoace. Atât amploarea recesiunii, cât şi capacitatea de redresare vor fi inegale, condiţionate de rapiditatea cu care pot fi ridicate măsurile de izolare, de importanţa unor servicii precum turismul în fiecare economie şi de resursele financiare ale fiecărei ţări. Aceste diferenţe constituie o ameninţare pentru piaţa unică şi pentru zona euro, însă ele pot fi atenuate prin acţiuni comune şi decisive la nivel european. Trebuie să facem toate eforturile pentru a înfrunta această provocare", spune Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie.

Relaxarea progresivă a măsurilor de izolare care se anunţă ar trebui să pregătească terenul pentru redresare. Cu toate acestea, nu se aşteaptă o recuperare în urma pierderilor suferite anul acesta de economia UE înainte de sfârşitul anului 2021. Investiţiile vor rămâne modeste, iar piaţa forţei de muncă nu se va redresa în totalitate.

"Menţinerea unor măsuri de politică eficace la nivelul UE şi la nivel naţional ca răspuns la criză va fi crucială pentru limitarea daunelor economice şi pentru facilitarea unei redresări rapide şi robuste, astfel încât economiile să poată reveni pe traiectoria unei creşteri sustenabile şi favorabile incluziunii", arată reprezentanţii CE.

Se preconizează că şomajul se va accentua, deşi măsurile adoptate ar trebui să limiteze creşterea acestuia.

"Cu toate că sistemele de şomaj parţial, subvenţiile salariale şi sprijinul acordat întreprinderilor ar trebui să contribuie la limitarea pierderilor de locuri de muncă, pandemia de coronavirus va avea consecinţe grave asupra pieţei forţei de muncă", mai spun ei.

În zona euro, se preconizează că rata şomajului va creşte de la 7,5% în 2019 la 9½% în 2020, după care va scădea din nou la 8½% în 2021. În UE, se estimează că rata şomajului va creşte de la 6,7% în 2019 la 9% în 2020 şi apoi va scădea la aproximativ 8% în 2021.

"Unele state membre vor înregistra creşteri mai semnificative ale şomajului decât altele. Cele cu o proporţie ridicată a lucrătorilor cu contracte pe termen scurt şi cele în care o mare parte a forţei de muncă depinde de turism sunt deosebit de vulnerabile. Tinerii care intră pe piaţa forţei de muncă în acest moment vor avea la rândul lor dificultăţi în a-şi asigura un prim loc de muncă", relevă prognozele CE.

Se preconizează că, în acest an, preţurile de consum vor scădea semnificativ pe fondul reducerii cererii şi al scăderii puternice a preţului petrolului, care, împreună, ar trebui să compenseze din plin creşterile izolate ale preţurilor determinate de perturbările aprovizionării în contextul pandemiei.

În zona euro, inflaţia, măsurată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), este în prezent estimată la 0,2 % în 2020 şi la 1,1% în 2021. În UE, inflaţia se va situa, conform previziunilor, la 0,6% în 2020 şi la 1,3% în 2021.

Măsurile decisive aplicate vor determina creşterea deficitelor şi a datoriei publice.

Statele membre au reacţionat decisiv prin măsuri bugetare de limitare a pagubelor economice provocate de pandemie. „Stabilizatorii automaţi”, printre care se numără plăţile aferente prestaţiilor de securitate socială, împreună cu măsurile bugetare discreţionare vor determina, după cum se pare, creşterea cheltuielilor. Ca urmare, se preconizează că deficitul public agregat al zonei euro şi al UE va creşte de la doar 0,6% din PIB în 2019 la aproximativ 8½% în 2020, după care va scădea din nou la aproximativ 3½% în 2021.

După ce a înregistrat o tendinţă descrescătoare începând cu 2014, ponderea datoriei publice în PIB va creşte la rândul său. În zona euro, se estimează că va urca de la 86% în 2019 la 102¾% în 2020 şi apoi va scădea la 98¾% în 2021. În UE, se preconizează că rata datoriei va creşte de la 79,4% în 2019 la circa 95% în acest an, după care va scădea la 92% anul viitor.

"Previziunile de primăvară sunt marcate de un grad de incertitudine mai mare decât de obicei. Ele se bazează pe un set de ipoteze cu privire la evoluţia pandemiei de coronavirus şi la măsurile de izolare aferente. Scenariul de referinţă porneşte de la premisa că, începând din luna mai, aceste măsuri vor fi treptat relaxate", arată raportul.

Riscurile care planează asupra acestor previziuni sunt, de asemenea, extrem de mari şi se concentrează pe o evoluţie negativă.

"O pandemie mai severă şi mai îndelungată decât se preconizează în prezent ar putea duce la o scădere a PIB-ului mult mai mare decât cea estimată în scenariul de referinţă pe care se bazează actualele previziuni. În absenţa unui răspuns comun ferm şi rapid la nivelul UE, există riscul ca criza să provoace denaturări grave în cadrul pieţei unice, precum şi decalaje economice, financiare şi sociale profund înrădăcinate între statele membre din zona euro. Există, de asemenea, riscul ca pandemia să declanşeze schimbări mai drastice şi cu caracter permanent ale atitudinilor faţă de lanţurile valorice globale şi cooperarea internaţională, fapt care ar afecta economia europeană, foarte deschisă şi interconectată. Totodată, pandemia ar putea lăsa sechele permanente prin falimente şi pagube pe termen lung aduse pieţei forţei de muncă", se mai anunţă în raport.

Ameninţarea reintroducerii taxelor vamale în schimburile comerciale dintre UE şi Regatul Unit după încheierea perioadei de tranziţie ar putea duce, de asemenea, la reducerea creşterii economice, chiar dacă într-o măsură mai mică în UE decât în Regatul Unit.

Având în vedere că relaţiile viitoare dintre UE şi Regatul Unit nu sunt încă clare, previziunile pentru 2021 se bazează pe o ipoteză pur tehnică de menţinere a situaţiei actuale în ceea ce priveşte relaţiile comerciale dintre cele două părţi. Această ipoteză este utilizată doar în scop de prognozare şi nu reflectă nicio anticipare sau previziune a rezultatelor negocierilor dintre UE şi Regatul Unit cu privire la relaţiile lor viitoare.

"Aceste previziuni se bazează pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluţia cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor şi a preţurilor produselor de bază, întemeiate pe informaţiile disponibile până la data de 23 aprilie. Pentru toate celelalte date integrate în previziuni, inclusiv ipotezele referitoare la politicile publice, aceste previziuni iau în considerare informaţiile disponibile până la data de 22 aprilie, inclusiv. Cu excepţia cazului în care politicile sunt anunţate în mod credibil şi sunt detaliate în mod corespunzător, proiecţiile pornesc de la ipoteza că nu se modifică nimic la nivel de politici", arată raportul.

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară şi în toamnă) şi două seturi de previziuni intermediare (în iarnă şi în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale şi trimestriale ale PIB-ului şi ale inflaţiei tuturor statelor membre pentru anul în curs şi pentru anul următor, precum şi date agregate pentru UE şi zona euro.

Următoarele previziuni economice ale Comisiei Europene vor fi previziunile economice intermediare din vara anului 2020, care sunt programate pentru publicare în iulie 2020. Ele se vor referi numai la evoluţia PIB-ului şi la inflaţie. Următoarele previziuni complete vor fi cele din noiembrie 2020.

Sursa : news.ro

Leul s-a apreciat miercuri la 4,8258 unităţi pentru un euro... Indicele ROBOR la 3 luni a rămas joi la nivelul de 2,49%...
Video recomandate
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 2, episodul 9, 21 septembrie 2023. Carla a decis să plece din casa tatălui său: Ai înșelat-o pe mama!
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 2, episodul 9, 21 septembrie 2023. Carla a decis să plece din casa tatălui său: Ai înșelat-o pe mama! Joi, 21.09.2023, 20:30
Parteneri Echinocțiul de toamnă în astrologie. Ce se schimbă pentru zodii din 23 septembrie 2023 Echinocțiul de toamnă în astrologie. Ce se schimbă pentru zodii din 23 septembrie 2023 Catine.ro Natalia Ramírez dezvăluie dacă se întoarce în Betty cea urâtă 2 ca Marcela Valencia. Ce a declarat vedeta Natalia Ramírez dezvăluie dacă se întoarce în Betty cea urâtă 2 ca Marcela Valencia. Ce a declarat vedeta Happy Channel Influența lui e foarte puternică, iar DNA spune că „nu putea fi găsit” în mod normal. Cine e „Fantoma” din Mafia spitalelor Influența lui e foarte puternică, iar DNA spune că „nu putea fi găsit” în mod normal. Cine e „Fantoma” din Mafia spitalelor Libertatea.ro Cât de ușor este să rămâi fără toți banii din cont. Banca, foarte amabilă cu hoții virtuali Cât de ușor este să rămâi fără toți banii din cont. Banca, foarte amabilă cu hoții virtuali Ziare.com Gino Iorgulescu, asalt total în procesul lui Mario Iorgulescu! Modul uluitor prin care încearcă să amâne pronunţarea definitivă Gino Iorgulescu, asalt total în procesul lui Mario Iorgulescu! Modul uluitor prin care încearcă să amâne pronunţarea definitivă AntenaSport Brigitte Macron și Camilla, Regina Consoartă, au purtat ținute fabuloase la recepția de gală de la Versailles. Au avut apariții cu adevărat spectaculoase. FOTO Brigitte Macron și Camilla, Regina Consoartă, au purtat ținute fabuloase la recepția de gală de la Versailles. Au avut apariții cu adevărat spectaculoase. FOTO Elle Anunț important al ANM! Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturile vor fi mai scăzute Anunț important al ANM! Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturile vor fi mai scăzute Spynews.ro Mihai Cazacu, milionarul de la Loto, a murit. Afaceristul avea 51 de ani Mihai Cazacu, milionarul de la Loto, a murit. Afaceristul avea 51 de ani BZI Cum arată Brigitte Pastramă după ce și-a scos acidul din buze și a renunțat la genele false și extensiile de păr Cum arată Brigitte Pastramă după ce și-a scos acidul din buze și a renunțat la genele false și extensiile de păr BZI Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro Cornuri cu iaurt în aluat. Desert umplut cu gem de fructe Cornuri cu iaurt în aluat. Desert umplut cu gem de fructe HelloTaste.ro Măsura Guvernului care va afecta peste jumătate din populația României. Adrian Negrescu: "Prevederea din ordonanţa austerităţii încalcă libertățile fundamentale ale omului" Măsura Guvernului care va afecta peste jumătate din populația României. Adrian Negrescu: "Prevederea din ordonanţa austerităţii încalcă libertățile fundamentale ale omului" Antena3.ro Cum foloseau strămoșii oamenilor craniile celor decedați, potrivit experților. Obiceiul ar fi considerat înfiorător azi Cum foloseau strămoșii oamenilor craniile celor decedați, potrivit experților. Obiceiul ar fi considerat înfiorător azi useit Horoscopul zilei de 23 septembrie 2023. Gemenii pierd bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta Horoscopul zilei de 23 septembrie 2023. Gemenii pierd bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine Stația de metrou „Tudor Arghezi” va fi dată în folosință până la data de 15 noiembrie. Aceasta va „prelungi” magistrala M2 Pipera - Berceni Stația de metrou „Tudor Arghezi” va fi dată în folosință până la data de 15 noiembrie. Aceasta va „prelungi” magistrala M2 Pipera - Berceni Wall-Street Joe Jonas și Sophie Turner, divorț cu scandal! Actrița l-a acuzat pe Joe Jonas că i-a răpit copiii Joe Jonas și Sophie Turner, divorț cu scandal! Actrița l-a acuzat pe Joe Jonas că i-a răpit copiii Kudika Două zodii care primesc o mare moștenire în octombrie. Începutul de lună vine cu vești bune pentru acești nativi Două zodii care primesc o mare moștenire în octombrie. Începutul de lună vine cu vești bune pentru acești nativi Playtech Dorian Popa, contactat direct de soția lui Călin Donca. Ce i-a spus Orianda artistului: ”Nu știu ce să cred” Dorian Popa, contactat direct de soția lui Călin Donca. Ce i-a spus Orianda artistului: ”Nu știu ce să cred” Redactia.ro Ce înseamnă că România va da Austria în judecată din cauza Schengen. Ce putem obţine  Ce înseamnă că România va da Austria în judecată din cauza Schengen. Ce putem obţine  Observator Beneficiile consumului de susan. Cum îți pot îmbunătăți sănătatea aceste semințe Beneficiile consumului de susan. Cum îți pot îmbunătăți sănătatea aceste semințe MediCOOL Cea mai sigură metodă prin care friptura de vită reîncălzită va rămâne suculentă Cea mai sigură metodă prin care friptura de vită reîncălzită va rămâne suculentă HelloTaste FOTO. Imagini interzise cardiacilor cu cea mai frumoasă fotbalistă din lume! Și-a făcut propriul calendar FOTO. Imagini interzise cardiacilor cu cea mai frumoasă fotbalistă din lume! Și-a făcut propriul calendar ProSport Descoperire misterioasă făcută de chinezi în Groapa Marianelor, cel mai ADÂNC loc de pe Pământ. Deschidem „Cutia Pandorei”? Descoperire misterioasă făcută de chinezi în Groapa Marianelor, cel mai ADÂNC loc de pe Pământ. Deschidem „Cutia Pandorei”? Gandul Ce se întâmplă, de fapt, dacă mănânci cartofi prăjiți cu brânză rasă. Efectele sunt devastatoare asupra ogranismului Ce se întâmplă, de fapt, dacă mănânci cartofi prăjiți cu brânză rasă. Efectele sunt devastatoare asupra ogranismului CanCan Alimente care provoacă alergii. Cum să le introduci în alimentația bebelușului Alimente care provoacă alergii. Cum să le introduci în alimentația bebelușului DeParinti Poza cu Selena Gomez și Taylor Swift care a strâns peste 15 milioane de like-uri. Imaginea care pune capăt tuturor zvonurilor despre relația lor Poza cu Selena Gomez și Taylor Swift care a strâns peste 15 milioane de like-uri. Imaginea care pune capăt tuturor zvonurilor despre relația lor ZUTV Cum îți dai seama că ai cumpărat un iPhone 15 nou original. Detaliul introdus de Apple pe cutia telefonului Cum îți dai seama că ai cumpărat un iPhone 15 nou original. Detaliul introdus de Apple pe cutia telefonului UseIT Ardei iuți umpluți cu ton, conservați la borcan pentru iarnă Ardei iuți umpluți cu ton, conservați la borcan pentru iarnă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Video Mireasa sezonul 8, 22 septembrie 2023. Cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Săptămânii Mireasa sezonul 8, 22 septembrie 2023. Cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Săptămânii Vineri, 22.09.2023, 17:05
x