Antena Căutare

Dan Diaconescu a solicitat Tribunalului Valcea anularea unei parti din datoria Oltchim

Dan Diaconescu a cerut Tribunalului Valcea anularea unei hotarari AGA de la Oltchim prin care creantele AVAS fata de aceasta unitate contin dobanzi de aproximativ 130 de milioane de euro , patronul OTV motivand ca statul nu poate vinde "dobanzile nedatorate", informeaza Mediafax.

Pe 13 septembrie, avocatii lui Dan Diaconescu au introdus o actiune la Tribunalul Valcea, ce are ca obiect "actiune in anulare a hotararii AGA".

Dosarul are primul termen de judecata pe 18 octombrie, iar prin aceasta actiune Dan Diaconescu urmareste eliminarea din creanta AVAS in cazul Oltchim a sumei de aproximativ 130 de milioane de euro, bani ce reprezinta dobanzi la datoria combinatului fata de AVAS.

Avocatul lui Diaconescu, Daniel Fenechiu, a declarat, marti, ca prin dosarul de la Tribunalul Valcea se contesta propunerea de includere a dobanzilor in creanta AVAS, pe motiv ca hotararea este nelegala, propunerea fiind facuta la mult timp dupa emiterea convocatorului. Astfel, arata avocatul, includerea dobanzilor in creanta AVAS a fost facuta cu incalcarea procedurilor legale.

CITESTE si...

Victor Ponta: Daca Dan Diaconescu nu plateste, numim administrator la Oltchim si reluam privatizarea in 6 luni

Aparatorul lui Diaconescu spune ca la creantele in euro, consolidate, nu se cer dobanzi si ca statul are o dubla calitate, respectiv cea de creditor prin AVAS si de debitor si actionar prin Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri - OPSPSI.

Avocatul a adaugat ca includerea unor astfel de dobanzi in creantele AVAS duce la un precedent periculos ce ar putea afecta pe viitor aproximativ 2.000 de societati comerciale.

Potrivit datelor prezentate de OPSPI, AVAS are asupra Oltchim o creanta de 165 milioane de dolari (obligatie principala) si 554 milioane de lei (dobanda finala).

Totodata, avocatul a precizat ca au mai fost formulate doua actiuni comerciale si la Tribunalul Bucuresti, dar care vizeaza procedura de privatizare, una cu termen marti, si alta cu termen pe 17 ianuarie.

Despre aceste doua actiuni avocatul a aratat ca sunt ramase fara obiect, deoarece procedura de privatizare s-a incheiat cu succes, cu Dan Diaconescu castigator al pachetului de actiuni in urma licitatiei cu strigare, urmand ca aceste procese sa fie inchise.

Dan Diaconescu a castigat licitatia pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim, dupa ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare pret, pentru titlurile detinute de stat.

Guvernul a anuntar ca va numi o noua echipa de management, un administrator special si va relua procedura de privatizare la Oltchim, in situatia in care contractul de vanzare-cumparare al actiunilor nu va fi semnat.

Producatori: Carnea de pasare s-ar putea scumpi cu 15% pana la sfarsitul anului... Start la cautarea locurilor de munca pentru tineri. Vezi cele mai bune variante!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x