Antena Căutare

Fondul Special de Despagubire, o noua taxa pentru bancile romanesti

Banca Nationala a estimat, in urma masurarii riscului de credit, ca ar trebui colectate pana in 2015 aproximativ 500 de milioane de lei. Cotizatia anuala va fi de 0,1% din pasivul negarantat al bancilor - persoane juridice romane.

Fondului special pentru despa­gu­biri va deveni operational in trimestrul III 2011, sub adminis­trarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar (FGDB). Rolul FS este de a asigura re­sur­sele financiare necesare platii des­pa­gu­birilor pentru persoanele eventual prejudiciate in cursul administrarii speciale a unei institutii de credit. Practic, acest fond va acorda despagubiri pentru depozitele care nu intra in schema FGDB, adica a celor negarantate.

In urma acordurilor incheiate de Romania cu FMI si Uniunea Europeana, incepand din acest an, Fondul Special pentru despagubiri va deveni operational. Potrivit BNR, acesta va asigura resursele necesare despagubirii creditorilor ale caror interese vor fi afectate de procesul de administrare speciala derulat la nivelul bancii pe care au finantat-o, fiind ad­mi­nis­trat de Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar.

Nivelul tinta al FS a fost cuantificat de BNR folosind conceptul de „pierdere asteptata", aplicat in cazul masurarii riscului de credit. In aceste conditii, specialistii bancii centrale au sta­bi­lit ca valoarea sumelor ce ar trebui co­lectate la FS pe parcursul anilor 2011-2015 se ridica la aproximativ 500 de mi­lioane de lei.

„Avand in vedere pozi­­tionarea situatiei curente a calitatii activelor in sistemul bancar in proximitatea unui maxim local pe ciclul riscului de credit in Romania, cuantumurile contributiilor anuale la FS au fost repartizate folosind o schema de tip progresiv, astfel incat impactul financiar asupra bancilor sa urmeze un profil anticiclic", au aratat reprezentantii BNR.

Baza de calcul

Articolul continuă după reclamă

Mecanismul prin care se asigura constituirea, administrarea si utilizarea fondului special pentru despagubiri este similar celui aplicabil constituirii resur­selor destinate garantarii depo­zitelor.

Astfel, fondurile care vor alimenta FS sunt alcatuite din cotizatii anuale si, dupa caz, cotizatii supli­mentare impuse institutiilor de credit - persoane juridice romane, venituri din investirea sumelor acumulate la Fondul special si impru­mu­turi. Baza de calcul (pasivul nega­rantat) in functie de care se determina cotizatia fiecarei institutii de credit este stabilita ca fiind valoarea in lei a ele­men­telor bilantiere de pasiv inregistrate in situatiile financiare anuale ale institutiei de credit din care se deduce soldul depozitelor garantate.

Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar este administratorul fondului special pentru despagubiri, Banca Nationala autoritatea care decide cu privire la dimensiunea fondului special de despagubiri si la modul in care se stabileste cuantumul cotei anu­ale a cotizatiei institutiilor de credit, care, potrivit actului normativ, poate fi de maximum 0,1% din pasivul ne­ga­rantat.

Data-limita, 30 iunie

Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar trebuie sa comunice bancilor cota cu care trebuie sa contri­buie, in termen de cel mult 20 de zile de la implinirea termenului prevazut de reglementarile Bancii Nationale, pentru trans­miterea situatiilor finan­ciare anuale. Institutiile de credit sunt obli­gate sa plateasca Fondului cotizatia anuala, pana la cel tarziu 30 iunie, in fiecare an. In situatia in care resursele financiare acumulate la fondul special pentru despagubiri nu sunt suficiente pentru plata despagubirilor, fiecare banca plateste o cotizatie suplimentara, in termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitarii din partea Fondului.

Cresc si contributiile la FGDB, la 0,3%

Desi prin resursele deja acumulate, Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar inregistreaza unul dintre cele mai ridicate niveluri ale gradului de acoperire din statele Uniunii Europene, BNR a struc­turat un nou plan de actiune care va permite cres­terea valorii acestui indicator la 2%, in urmatorii patru ani. Totodata, vor fi majorate si cotele de contributie ale bancilor, de la 0,2% la 0,3%. In acest moment, plafonul de garantare a depozitelor este de 100.000 de euro, echivalent lei.

Economiile garantate, 98,9 mld. lei

Valoarea depozitelor garantate ale persoanelor fizice era la finalul trimestrului I de 98,9 mld. lei, in crestere cu 0,2% fata de sfarsitul anului trecut.

Potrivit FGDB, 61,1% din acestea, respectiv 60,4 mld. lei, erau in moneda nationala, cu 1,9% mai mult decat la finalul anului 2010. Pe de alta parte, valoarea depozitelor garantate denominate valuta se ridica la 38,5 mld. lei, cu 2,3% mai putin decat la 31 decembrie 2010.

Sursa: Financiarul

Din 34.000 de firme aflate in insolventa 96% „aleg“ falimentul... KBC Securities Romania: Nu negociem vanzarea catre Renaissance Capital! Ramanem in legaturi stranse cu KBC si dupa vanza...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ajutoare pensionari 2026. Ce primesc bătrânii cu venituri mici din partea statului. Detalii importante pentru pensionari
Ajutoare pensionari 2026. Ce primesc bătrânii cu venituri mici din partea statului. Detalii importante pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x