Antena Căutare

INS: Ponderea firmelor inovatoare din economia românească a crescut în perioada 2016-2018 cu 4,4 puncte procentuale

Ponderea firmelor inovatoare din economia românească a crescut în perioada 2016-2018, faţă de perioada 2014- 2016, cu 4,4 puncte procentuale, ponderea crescând atât în zona serviciilor, cât şi în industrie, potrivit datelor transmise, meircuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, rezultatele provizorii ale cercetării statistice privind inovarea în întreprinderile din mediul de afaceri, arată că, în perioada 2016-2018, ponderea întreprinderilor care au introdus pe piaţă produse sau procese de afaceri noi sau substanţial îmbunătăţite a fost de 14,6%, ceea ce reprezintă o creştere cu 4,4 puncte procentuale faţă de perioada 2014-2016.

”În perioada analizată, ponderea întreprinderilor inovatoare a crescut faţă de perioada 2014-2016, atât în sectorul industriei cât şi în sectorul serviciilor. În sectorul industriei creşterea a fost de 2,8 puncte procentuale, iar în sectorul serviciilor de 1,6 puncte procentuale”, se arată în raport.

În perioada 2016-2018, firmele mari, cu cel puţin 250 de salariaţi, au fost de două ori mai inovatoare decât întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri). Din numărul total de întreprinderi mari, 27,9% au fost inovatoare, în timp ce IMM-urile au inovat în proporţie de 13,9%.

În comparaţie cu perioada 2014-2016, creşterea ponderii întreprinderilor inovatoare mari a fost de 10 puncte procentuale, de la 17,9% la 27,9%, iar IMM-urile inovatoare au avut o creştere cu 4,1 puncte procentuale, de la 9,8% la 13,9%.

Articolul continuă după reclamă

Din totalul întreprinderilor, 6,4% au fost inovatoare numai de produse noi sau semnificativ îmbunătăţite, 4,5% au aplicat numai pentru inovaţii ale proceselor de afaceri şi 3,5% au implementat inovaţii atât de produse cât şi de procese de afaceri.

Sursa : news.ro

Apare o monedă nouă în România! Cum arată și ce valoare are... Barometru: În luna ianuarie, activitatea din industria românească a intrat în a doua lună de contracţie. Cererea rămâne ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Leasing de personal pentru perioade aglomerate: o soluție pentru nevoile temporare de forță de muncă
(P) Leasing de personal pentru perioade aglomerate: o soluție pentru nevoile temporare de forță de muncă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x